Toate tarile occidentale au abolit discriminarea fata de copiii naturali sau ilegitimi. In cea mai mare parte a legislatiilor, un barbat casatorit poate recunoaste un copil sau sa fie recunoascut ca tatal al unui copil nascut dintr-o alta femeie decat sotia lui. De altfel, exista astazi mijloacele tehnice pentru a desemna in mod aproape cert tatal genetic al uni copil. Prezumtia de paternitate, pe care se baza de secole institutia casatoriei nu mai este tehnic necesara. Casatoria nu mai intemeiaza in mod necesar paternitatea, iar paternitatea nu se mai intemeiaza in mod necesar pe casatorie.

 

De aici decurg diverse consecinte. Voi semnala aici doua. Decurge mai intai, ca societatile occidentale se afla astazi in fata necesitatii de a reintemeia paternitatea. Chestiunea este de a decide pe ce: genele, angajamentul, trairea comuna. Decurge, de asemenea ca institutia numita casatorie nu mai este o institutie sociala fundamentala: a devenit in mare masura, o problema privata, o chestiune de alegere individuala. Ceva in tot cazul, care nu mai este necesar pentru a avea socialmente dreptul la o viata sexuala, la o viata conjugala, la o viata de parinte, la un loc in societate. In Franta, ca si in alte tari ociidentale sau europene, sunt foarte rari cei care se casatoresc virgini. Rari sunt de asemenea cei care se casatoresc fara sa fi trait impreuna inainte. Mai mult de jumatate din copii se nasc inainte ca parintii lor sa fie casatoriti sau fara ca parintii lor sa aiba intentia sa se casatoreasca. Ei au aceleasi drepturi ca cei care se nasc in cadrul casatoriei.

 

Casatoria, filiatia, parentalitatea, familia sunt astfel din ce in ce mai des disociate. Sunt aici, binenteles motive de ordin structural, demografic, economic, pe care eu puneam de obicei accentul. Astazi l-as pune mai degraba pe progresul ideii democratice in interiorul sferei private si domestice; pe progresul la nivelul normelor sociale, al egalitatii dintre barbate si femei, intre soti si sotii, intre tati si mame, dar si, deci intre copii nascuti din casatorie si copii nascuti in afara casatoriei. As vrea sa pun accentul pe legatura dintre democratie si divort, dintre democratie si monoparentalitate rezultata din divort sau din separarea parintilor.

 

Fata de inmultirea situatiilor de monoparentalitate rezultate din divort sau din separarea cuplurilor parentale si in fata problemelor puse de saracia relativ mai ridicata asociata acestor situatii, societatile moderne sunt de fapt confruntate cu imposibilitatea de a limita realmente accesul la divort: cum sa vrei intr-o societate democratica, sa oblige adultii care nu mai vor sa continue, sa traiasca impreuna „pentru copii?”

 

Ne gasim asadar in fata unui peisaj familial in miscare si variat. Avem adesea astazi, in acelasi timp cu formele familiale „clasice”, forme familiale monoparentale, recompuse, homoparentale, adoptive, fara a uita expansiunea modurilor de viata „solo”, mai ales printre femei. Nu trebuie sa ne opunem, ci sa incercam sa le studiem si sa le intelegem in succesiunea lor.