In general, bebelusii sunt sociabili, dornici de comunicare, curiosi cand intalnesc persoane necunoscute. Se intampla sa zambeasca unor persoane sau sa inceapa sa planga atunci cand vad alte persoane, fara, aparent, vreun motiv intemeiat.

Dupa ce incepe sa mearga in picioare, spunem adesea ca un copil „este rusinos” daca se ascunde dupa mama sa ori tace in prezenta strainilor. De obicei, insa, este vorba de un atasament nesigur. Intr-un limbaj uzual, aceasta inseamna ca legatura psihica intre el si mama nu este suficient de solida. Se teme sa-si paraseasca mama, deoarece acolo unde ea nu este prezenta, lumea pare amenintatoare. Aceasta atitudine este sadita in prima copilarie de mame fie prea putin implicate emotional, fie excesiv de protectoare, anxioase.

Pentru ca un copil cu un atasament nesigur sa capete incredere in sine este nevoie de multa atentie din partea mamei. De exemplu, aflati intr-un loc necunoscut (cresa, gradinita, loc de joaca, casa unor prieteni), mama trebuie sa stea mai intai langa el, astfel incat copilul sa o poata vedea. Incet, incet, acesta va prinde curaj si se va indeparta de ea, pentru ca, dupa ceva timp, sa poata ramane acolo singur, fara ea, in compania altor copii sau adulti.

O data cu autonomizarea eului copilului, dupa varsta de 3 ani, copiii, si sub influenta educatiei, tind sa devina precauti in fata persoanelor adulte necunoscute. O astfel de reactie, fireasca si sanatoasa, nu trebuie confundata cu timiditatea. Aceasta se manifesta, de regula, in relatia cu alti micuti. Un copil timid se va juca mai mult singur, nu va initia el contactele cu ceilalti copii, intr-un grup se va feri sa-si asume initiativa sau sa devina lider, isi va exprima mai rar dorintele, nu va lua jucariile altora si ii va fi greu sa le pastreze pe ale lui. La scoala, un copil timid nu va ridica mana sa raspunda chiar daca stie, iar in pauza va evita prezenta colegilor, angajandu-se in activitati solitare. 

De asemenea, nu trebuie confundata timiditatea cu introversia. Societatea si cultura occidentala, inclusiv cele romanesti, favorizeaza si elogiaza extraversia. Sunt extraverte persoanele care cauta compania celorlalti, care se exprima cu usurinta intr-un grup, se orienteaza dupa datele exterioare, iar actiunile lor sunt indreptate spre rezultate observabile in exterior si aparent mai utile social. Persoanele introverte, pe de alta parte, sunt mai retrase, prefera activitatile izolate, linistea, actiunile lor sunt orientate dupa datele interioare si indreptate adesea spre rezultate mai putin vizibile, menite mai degraba sa ordoneze lumea interioara. Un copil introvert, dar care nu este timid, isi va putea exprima dorintele si opiniile si va putea functiona intr-un grup, chiar daca nu va fi prea interesat de acest lucru. Introversia nu este un defect. Este un mod de a fi in lume, ce poate duce, de asemenea, la o viata implinita personal si profesional.

O atitudine gresita din partea adultilor care au in grija un copil este aceea de a incerca sa-l impulsioneze sau „sa-l scuze”, vorbind despre el, in prezenta lui, afirmand „E mai rusinos.” De asemenea, nu este indicat sa incercati „sa schimbati” un copil, obligandu-l sa faca sporturi de echipa sau sa intre in grupuri de copii, atunci cand el este o fire introverta si prefera un mediu linistit, retras. Fiecare om este unic si valoros prin ceea ce este el. Fiecare dintre cele doua atitudini – introversia si extraversia – are avantajele si dezavantajele sale. Sa-l respectam pe cel de langa noi, oricat de mic ar fi, acceptandu-i felul de a fi si ajutandu-l cu blandete si intelegere sa depaseasca momentele dificile.