Inca de la primii pasi pe care ii face micutul nostru, incepem, ca parinti, sa ii planificam viitorul, sa il pregatim pentru viata si pentru momentul in care, intr-un fel sau altul, va pleca de langa noi si va incepe viata pe cont propriu. Se spune ca fiecare dintre noi aducem in viata de adult macar o parte din obiceiurile si conduitele din familia de origine. Tocmai de aici pornesc mare parte dintre conflicte in cadrul cuplului.
Pregatirea pentru viata independenta este un process continuu, pe perioada copilariei si adolescentei. Reusita acestui proces depinde in mare masura de calitatea relatiei dintre parinti si copii, de gradul de libertate pe care fiecare parinte il acorda copilului astfel incat sa ii modeleze comportamentul in directia dorita fara a-i afecta trasaturile de personalitate, fara a-l transforma intr-o dublura a parintelui si fara a-l oblige sa respecte niste reguli si obiceiuri cu care copilul nu simte ca rezoneaza sau care sunt, in esenta, inutile.
Vom aborda in cele ce urmeaza, cateva arii in cadrul carora putem incepe de timpuriu sa modelam comportamentul copilului astfel incat sa ii dezvoltam abilitatile de viata independenta.
Deprinderile de autoangrijire. In prima parte a perioadei cuprinse intre 1-3 ani, copilul este in relatie de dependenta totala cu mama, deci nu putem vorbi despre deprinderi de autoangrijire, caci adultii sunt raspunzatori de ingrijirea copilului. Catre finalul acestei etape insa, copilul poate fi incurajat si sprijinit sa se hraneasca singur si sa foloseasca olita, daca nu si-a format inca aceasta deprindere. A descuraja incercarile copilului de a manca singur pe motiv ca nu poate sau se murdareste inseamna a-l mentine intr-o stare de dependenta care ii va dauna mai tarziu.
Dupa varsta de 3-4 ani, deja putem extinde interventia la alte deprinderi. Copilul poate incepe sa-si aleaga singur tinuta de a doua zi si sa invete sa si-o pregateasca de seara, el poate fi invatat ce fel de haine sunt adecvate anotimpului in care ne aflam. El poate fi incurajat sa isi faca toaleta de dimineata si seara cu ajutorul recompenselor primite daca toaleta se desfasoara corect. Daca cedam refuzului bine-cunoscut al copilului de a se spala pe fata sau pe dinti dimineata, si facem noi asta in locul sau, comportamentul de refuz risca sa se extinda si la alte atributii pe care le are. Putem recurge la mici trucuri pentru a-l stimula (cumparam o pasta de dinti speciala pentru copii, fructata, sau un sistem de recompense simbolice stabilit anterior si comunicat copilului).
Odata cu inceperea gradinitei, copilul este nevoit intr-o oarecare masura sa-si asume mici responsabilitati- sa aiba grija de ghiozdanel, de pachetul cu mancare, sa se spele pe maini inainte si dupa masa, sa ceara voie la toaleta. Daca aceste deprinderi sunt stimulate si formate de acasa, el nu va avea dificultati de adaptare si nu va fi dependent de sprijinul adultilor. In plus, el poate fi incurajat sa-si formeze propriile opinii si sa-si exprime preferintele legat de ce doreste sa manance a doua zi, ce haine doreste sa imbrace, ce doreste sa faca in timpul liber si ce fel de jocuri doreste sa desfasoare.
Deprinderi de intretinere a spatiului personal. Camera copilului reprezinta mocrouniversul sau, echivalentul casei proprii la varsta adulta. De aceea, copilul poate fi invatat de mic cum sa aiba grija de spatiul propriu, si cum sa-l pretuiasca. Strangerea jucariilor dupa activitate, asezarea hainelor la locul lor, ordonarea obiectelor din camera, sunt tot atatea activitati care il vor responsabiliza cu privire la a avea grija de spatiul propriu. Daca facem aceasta activitate placuta, fara sa o prezentam ca pe o obligatie, copilul va accepta cu usurinta aceasta responsabilitate. Pentru inceput, putem ajuta copilul sa-si ordoneze obiectele, pentru a-l invata cum anume sa o faca, iar cu timpul, odata ce invata, va putea sa o faca singur. In plus, pentru a-i creea sentimentul ca este important si ca se conteaza pe el in activitatile domestice, ii putem atribui cateva sarcini care ii apartin numai lui: hranirea pisicii seara, impaturirea servetelelor atunci cand asezam masa, etc. Este important ca sarcinile alese sa fie simple, pe masura varstei, astfel incat el sa reuseasca sa le indeplineasca cu succes, fara sa ii creem senzatia ca il ajutam sau il verificam. In acest fel el va capata sentimental responsabilitatii si al importantei, va sti ca este capabil si ca parintii au incredere in el.
Deprinderi de socializare. Odata cu inceperea gradinitei, copilul ia contact cu grupuri extinse, trecand printr-o perioada de adapatare. Daca pana in acest moment si-a petrecut mare parte din timp in interiorul familiei, de acum incolo el trebuie sa se adapateze respectarii regulilor, invata sa socializeze, sa imparta cu altii, invata ca nevoile sale nu pot fi satisfacute imediat, ca nu mai este in centrul atentiei si ca si ceilalti sunt importanti. Este bine sa incurajam copilul sa comunice in orice ocazie, sa isi exprime sentimentele, nemultumirile si dorintele intr-un mod constructiv, fara a-i deranja sau leza pe ceilalti. Este important sa invete sa isi cunoasca si sa-si apere drepturile prin intermediul comunicarii cu ceilalti. Nu este indicat sa il criticam sau sa il certam in prezenta celorlalti, deoarece cu timpul isi va pierde increderea in sine si va deveni retras si timid, nu va sti sa se apere sau sa isi exprime nemultumirile in mod deschis. De aceea este bine sa il ascultam cu seriozitate si implicare ori de cate ori are ceva de spus, sa acordam atentie modului in care se simte si problemelor pe care le intampina, pentru a dobandi sentimentul importantei personale. In felul acesta va sti si el sa ii asculte pe ceilalti si sa le acorde importanta, cu alte cuvinte, va detine baza deprinderii de socializare. Intotdeauna copilul se va raporta la ceilalti in acelasi fel in care este el insusi tratat, si va prelua ca baza pentru socializare relatiile din interiorul familiei, modelele de comportament cu care se va confrunta acolo si tipul de comunicare cu care ia contact.