Unu este-un ghiocel,
Ce se leagãnã uºor
Când bate un vânticel
La-nceput de mãrþiºor.
Este cam supãrãcios,
Stã mereu cu nasu-n jos…
ªi se plânge cã e singur,
Dar nu e, eu vã asigur!
El este urmat de doi,
Ce seamãnã cu-un rãþoi,
Sau cu-o lebãdã frumoasã,
Gingaºã ºi graþioasã…
Sau poate-i un bastonaº
Ce sprijinã un conaº…
Unde-s doi, puterea creºte,
ªi se-mparte tot frãþeºte…
Treiul e un pic mai mare,
Douã dealuri, în picioare,
Sau e un cocor în zbor,
Spre þãri calde cãlãtor.
El a fost un mic inel
Pe deget stând frumuºel…
Meºterul l-a rupt în douã,
Sã-i dea folosinþã nouã.
Dar asta nu mai conteazã…
Dupã el… patru urmeazã,
Care e un scãunel
Rãsturnat… nu stãm pe el…
Secera cu coadã ruptã
Ce din lanuri se înfruptã
E, desigur, cifra cinci…
Câte degete-n opinci…
Peste ºase n-am sãrit…
Este un numãr iubit!
E un lacãt desfãcut,
Pus la uºa de-nceput…
Parcã e un melc rãcit,
În cãsuþã rãsucit,
Care stã sã se rãstoarne
ªi sã scoatã-n grabã coarne…
ªapte parc-ar fi o coasã
Mititicã, netãioasã…
ªapte zile sunt, surori,
Trec ca ºirul de cocori.
Ei sunt mici, ca doi pitici
Colãcei pentru furnici
Numai buni de pus la copt…
Ei formeazã cifra opt!
Rotunjori ºi bucãlaþi,
Sunt tot fraþi, mereu legaþi;
Unul pe-altul se urmeazã,
Cifra opt de o formeazã…
Maimuþica cea vioaie
Coada uºor îºi îndoaie,
De seamãnã amândouã
Chiar leit cu cifra nouã .
Noi am fost copii cuminþi:
I-am ascultat pe pãrinþi,
ªi la ºcoalã-am învãþat,
Numai zece am luat!