Ati auzit de legea atractiei universale? Este acea putere cosmica ce face sa se garanteze si sa se mentina ordinea lumii. Si in sufletele omenesti Dumnezeu a rinduit o forta asemanatoare, de atractie: este legea iubirii.

Implinirea acestei legi universale omenesti, a atractiei prin iubire, se face prin casatorie, cind omul lasa pe tatal sau si pe mama sa si se uneste  cu femeia sa pentru viata intreaga, alcatuind un singr trup, o singura vointa, acelasi destin. Dupa ce a zidit Domnul Dumnezeu pe primii oameni si i-a asezat in raiul pamantesc, dupa ce i-a binecuvantat, le-a zis:”Fiti rodnici si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapiniti!”

Este cea dintai porunca pe care a impus-o Ziditorul omului, chipul Sau pamantesc, cea dintai indatorire rostita catre Adam si Eva si prin ei tuturor urmasilor lor: rodnicia vietii, inmultirea.

Daca privim cu atentie firea omului, vedem ca insasi intocmirea ei ne arata scopul nasterii de copii. Constitutia fizica si morala a barbatului si a femeii sunt indicatii in acest sens.

Barbatul reprezinta forta, spiritul de initiativa, curajul. Destoinicia lui in lupta aspra pentru cistigarea existentei, spiritul sau intreprinzator si neobosit, toate sunt daruri ale lui Dumnezeu, pentru a oferi scut si siguranta celor pe care ii va aduce la viata, celor mici si neputinciosi.

La randul sau, femeia reprezinta gingasia, rabdarea, sensibilitatea, spiritul de jertfa, calitati admirabile, necesare pentru ocrotirea si cresterea tinerelor vlastare.Trupul sotiei este o dovada a chemarii ei de a fi mama, de a naste si alapta. Sensibilitatea femeii pare ca este o pregatire pentru ceasurile de veghe langa leaganul celor sositi pe lume. Rabdarea ei este o garantie pentru dificultatile pe care le presupun ingrijirea si educarea unui copil.

Iar daca se implineste scopul primordial al casatoriei, nasterea de prunci, cit de mult si de frumos se desavarseste viata sotilor… Daca avem doua pietre pe care le legam cu mortar sau ciment, ele nu se mai rup din legatura lor ci formeaza o unitate de nezdruncinat. Pe cand, daca le asezam una langa alta si nu le legam cu mortar la o simpla atingere ele se desfac, se despart.

Asa e si cu viata in casatorie. Sotii fara copii nu sunt uniti perfect.”Cimentul” puternic al vietii conjugale este copilul. El asigura maretia iubirii, trainicia casei, el face sa se intemeieze pe stinca de granit nadejdile de maine ale celor doi. Cine implineste porunca”Fiti rodnici si va inmultiti”, se impartaseste de o multime de binefaceri, dupa cuvintul Scripturii CARE ZICE: “De vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tau, toate binecuvantarile vor veni asupra ta si se vor implini cu tine”. Cu venirea copilului tot harul lui Dumnezeu intra in caminul conjugal. Cand Ana, mama prorocului Samuil, a zamislit si se pregatea sa nasca, sufletul ei s-a umplut de bucurie. Biblia ne infatiseaza starea ei de fericire cu aceste cuvinte: ”Dumnezeu si-a adus aminte de ea”.
Ce frumoase cuvinte!…

Nerodirea este o stare de blestem, un fel de uitare, de indepartare de la comuniunea cu izvorul vietii. Pe cand zamislirea si nasterea de prunci sunt o binecuvantare dumnezeiasca. O grija, o providenta speciala o invaluie pe femeie si o sustine sub aripile ei ocrotitoare, scutind-o de teama, de grija: ”Nu te teme, Marie, iata vei naste fiu…” Ceea ce s-a zis Maicii Domnului Isus in chip supranatural, se infaptu-ieste in chip firesc cu fiecare mama. Mai facem o comparatie: dupa cum langa Agar din Canaan, refugiata cu un copil in pustie, a fost ingerul lui Dumnezeu care o ocrotea, asa puterile ceresti vegheaza langa mame si le intaresc pentru mareata lor misiune.

Trupul mamei, din care pruncul se desprinde ca un fruct copt, primeste noi puteri prin nastere. Acest trup incepe sa infloreasca pare ca intr-o innoita tinerete. Sanatatea viguroasa a mamelor cu multe sarcini si nasteri este un adevar verificat de multa vreme. Am cunoscut personal mame cu 15 sau chiar mai multe nasteri care, la varsta inaintata isi pastrau voiciunea si frumusetea in toata stralucirea lor.

Si, iarasi, am cunoscut neveste tinere dupa numarul anilor, dar imbatranite si secatuite de vlaga inainte de vreme din cauza ca au refuzat darul lui Dumnezeu de a rodi viata din trupurile lor.

In zilele noastre stiinta medicala a constatat ca fatul care se dezvolta vreme de luni de zile in sanul femeii nu este atat o “sarcina” , ci un binefacator, un oaspetecare intareste si desavar-seste frumusetea trupeasca si sufleteas-ca a mamei.Copilul se prezinta ca o oaza in pustie, vine ca un izvor intr-un parc vestejit de lipsa apei.Mai mult: tot stiinta a aratat ca prezenta fatului in trupul matern este ca o doctorie minunata pentru vindecarea multor boli si neputinte ale genului feminin.

In sfirsit, copilul este o binefacere, fiindca izbaveste sufletele din pacat, din primejdii de moarte. Se zice ca o corabie care il purta pe regele Ludovic al XIV- lea al Frantei fu cuprinsa pe mare de o furtuna. Primejdia era ca vasul sa se scufunde. Corabierii si calatorii isi vedeau cu groaza sfarsitul in involburarea apelor. Atunci regele lua in brate un copil care se afla pe corabie, il ridica spre seruri si zise: ”Doamne, indura-te si ne scapa de la inec. Iar daca noi cei mari, pentru pacatele noastre nu suntem vrednici sa ne ajuti, ai mila macar de acest nevinovat copilas!” La acea ruga se zice ca vintul s-a potolit, valurile s-au linistit, furtuna a incetat, de parca Isus insusi si-ar fi intins mainile spre valurile infuriate, ca pe vremuri pe marea Galileii.

Deci, cunoastem ca, prin nevinovatia lor, copiii sunt ca niste ingeri care salveaza pe oameni de infricosata moarte. In preajma unuimleagan de copil se poate vorbi de un paradis pamantesc.Surasul unui prunc este o floare culeasa din rai, o oglindire a luminii de sus. Mai ales din ziua cand Mantuitorul a luat copiii in bratele Sale divine si a zis plin de iubire: “Lasati copiii sa vina la Mine caci a unora ca acestia este imparatia cerurilor” , mai cu seama de cand a declarat ca cine primeste un prunc in numele Lui, pe El insusi il primeste.