Printre firele de iarba,
Care parca-i stau in cale,
Taraind cu greu casuta
Melcul se strecoar-agale..

Privind cu compatimire
De pe-o floare de sulfina,
In timp ce strangea polenul,
Il intreaba o albina:

Melcule, de ce te chinui
Ca sa cari o greutate?
Ce scofala e si asta;
Sa mergi cu casuta-n spate?

Nu-i mai bine laolalta
Sa traiesti in stup cu noi?
„Casa” asta ne fereste
Si de vanturi si de ploi.

Melcul trece mai departe,
Gandind: „N-am ce discuta!
Eu imi car casuta-n spate,
Insa stiu ca-i doar a mea”.