Esti tatal copilului.
Daca te-ai fi gandit tu inainte cum este sarcina la tata – sper sa nu creada nimeni ca ma refer la mai stiu eu ce noua „cucerire a stiintei” sau la o comedie SF.
Este vorba despre cel mai ignorat personaj in problema unei sarcini, tatal. Adica tu. Traiesti o viata paralela cu a sotiei tale gravide, care-ti poarta copilul, care se modifica (si nu doar fizic) care are alte preocupari decat de obicei. Nu prea mai are chef de tine. Oricum ea a devenit actorul principal al familiei. Ea care sta acasa si mananca. care are pofte, care devine capricioasa si imprevizibila. Credeai poate ca mai poti avea o viata sexuala cu sotia ta? Stai sa vezi ce-o sa crezi dupa ce ti-ai vazut copilul pe ecograf.
Familia ta devine tinta telefoanelor unei cohorte de femei. Prietenele si rudele ei de sex feminin (re)incep sa se amestece in viata voastra. Devin persoane repe, prezente tot timpul, daca nu fizic, atunci telefonic. Daca nici telefonic atunci cu siguranta la nivel de conversatie: Mama mi-a zis ca cel mai bine este sa nasc cu un doctor batran!Sau „Sora-mea mi-a zis sa nasc prin cezariana, ca asa scap de orice problema”. „Prietena mea mai are un carucior”. De parca tu nu ai bani. De parca tu nu ai si tu o opinie. Doar este si copilul tau.
Te trezesti intrebat tot soiul de lucruri. Nu cum o sa-l cheme. Asta este o problema deja rezolvata. Stiai tu ce inseamna „Scor APGAR”? Dar Rh stiai ce inseamna? Care sunt metodele de nastere fara durere? Stiai ca ai si tu dreptul la concediu? La cresa te-ai gandit vreodata? Cum stai cu arborelel tau genealogic? Tu cum erai cand erai mic? Carti de povesti ai inceput sa cumperi? Stii tu ce inseamna sa stimulezi copilul cand e mic? Si asta doar la inceput.
Vine nasterea, cu travaliu si emotii pentru toata familia. Adica si pentru tine, tatal. Cine crede ca este usor sa astepti se inseala. O sa afli pe pielea ta ceea ce psihologii invata in facultate, ca stresul de asteptare este cel mai puternic. Ca tata, trebuie sa astepti si speri, sa crezi ca totul o sa fie bine. Sa te bucuri ca un egoist ce esti, ca pe tine nu te doare. Si sa te simti vinovat chiar in acea clipa. Sa realizezi ca nu poti sa faci nimic. Esti neputincios. Cat de mult conteaza ce faci tu? Dar ce poti face? Nu poti decat sa ajuti „psihologiceste” si sa pari curajos si calm. Ce-ai putea sa mai faci? Este printre putinele situatii cand nu ai nici un fel de control asupra situatiei. Cand nu poti decat sa stai.
In sfarsit vine copilul. „Am scapat” gandeste naivul. De abia acum vine greul. Femeia ta este a altuia. Copilul tau nu te recunoaste. In primele saptamani copilul recunoaste doar mirosul mamei, sanul mamei, vocea ei. Sanul acela era si al tau. Copilul doarme cu mama. Este legat inca prea puternic de mama. Cordonul ombilical psihic nu este inca rupt. Nu exista, in acest stadiu, mama separata de copil. Trebuie sa intelegi ca este vorba de un cuplu. Din care tu esti exclus. Mama sta acasa cu copilul tu te duci la munca. Ea il hraneste, il adoarme, il leagana, il simte. Ii ghiceste dorintele si il iubeste fara nici o conditie. Nu conteaza cat de mult plange, cat de des trebuie schimbat sau cat de multa atentie este investita in copil. Mama este femeia copilului in primul rand. Tu vii la urma, desi esti sotul ei. Te poti simti ca un vizitator. Asta si esti. Trebuie sa intri in joc, sa ii cuceresti, de aceasta data pe amandoi. Obisnuieste-te sa nu mai fi singur cu nevasta ta. Rejectia nu este neaparat reala. Poate ca doar tu te simti asa. Mama copilului tau iti poate duce dorul si tu trebuie sa fi acolo, cand are nevoie. Cum poti sa sti cand are nevoie de tine? Trebuie sa fi atent, sa te pui la dispozitia lor. Nu esti doar un furnizor de bani, esti un actor care trebuie sa reintre in scena ori de cate ori este nevoie de el. Nu exista un scenariu, trebuie sa improvizezi, sa ai rabdare, sa incerci. Te uiti in jur pierdut si speri sa gasesti pe cineva cu experienta. Prietenii tai au deja un copil? Poate ca nu-ti vor spune dar si ei au trecut cam prin aceleasi lucruri. Ce sfat sa-ti dea? Si lor le-a fost greu. Si pe urma, tu i-ai crede?
Incepi sa vezi cu cine seamana mai mult copilul. Destul de probabil sa ti se para doar. Ma rog la tine in familie asa are toata lumea nasul. Si ochii parca seamana. Desi daca te gandesti mai bine seamana mai mult cu ea.
Nu te gandisei ca un bebelus poate sa fie atat de zgomotos. Sau ca trebuie sa-l schimbi atat de des. Esti deja un expert in lapte, scutece, materiale anti-alergice, si cate si mai cate. Stii care-i cel mai bun lapte praf, cat trebuie sa „ia copilul” pe saptamana, il cantaresti, faci grafice. Daca mai apuci sa te uiti in oglinda o sa vezi ce cearcane ai. Nici nu-ti aduci aminte cum este sa te odihnesti o noapte intreaga.
Incepi sa duci dorul vietii dinainte. Pentru ca acum exista doua epoci; inainte si dupa copil. Incepi sa te gandesti cum ar fi sa mai apuci si tu sa fi singur cu nevasta ta. Poti sa ai incredere in mama ta, in mama ei, pot sa mai stea si ele cu copilul. Ca doar au fost mame bune, pe voi v-au crescut. Doar ca-ncepi sa-ti mai aduci aminte cate ceva. Si nevasta ta incepe sa se gandeasca. Daca spune primul cuvant de fata cu bunica? Mai bine sa vegheati voi. Nu stii cand o sa mai fie timp si pentru voi. Cand o sa mai creasca copilul. Realizezi ca un copil poate sa creasca si dupa ce e major. Sa mai faca un pic de minte. Sa se mai coaca. Pana acolo mai este cale lunga.
Lucrurile incep sa se mai aseze un pic, te obisnuiesti cu viata de tatic. Acum ai experienta. Oare nu ar fi timpul sa mai faceti unul? Ca doar nu a fost asa de greu.