Problemele de atasament ale copiilor pot fi vazute ca si comportamente observabile ale problemelor de atasament ale parintilor in familiile lor de origine.

In urma acestor probleme nerezolvate, parintii, constient sau inconstient urmeaza unul dintre cele doua alegeri parentale: fie reitereaza experienta parinte-copil din copilaria lor, fie incearca sa evite repetarea acelei experiente. Modele de atasament pot fi astfel transmise din generatie in generatie si pentru corectarea lor este nevoie de o interventie care sa fie centrata atat pe familie cat si pe fiecare membru individual.

Altfel, parintele va raspunde la nevoile copilului nu adecvat, ci in masura in care nevoile lui au fost si sunt satisfacute de mediu.

Atasamentul securizant
Parintii care sunt disponibili emotional, receptivi si responsivi la nevoile copiilor si la starea lor, care sunt sensibili la semnalele copiilor, au copii care sunt atasati securizat. Acesti copii cauta proximitatea dupa care revin cu usurinta la joc in care se implica cu placere. Este evidenta preferinta acestor copii pentru parinte in defavoarea unui strain. Cand se activeaza sistemul de atasament, copilul cauta apropierea si acest comportament ia sfarsit dupa aceasta reasigurare confortabila pentru el din partea figurii de atasament. In populatia medie, atasamentul securizant exista in procent de 55-65%.

Atasamentul "evitant"
Parintii care sunt emotional indisponibili, rejectivi, distanti sunt asociati cu un atasament "evitant" din partea copiilor. Acesti copii par sa ignore reintoarcerea parintilor in spatiul comun, nu plang in urma separarii si manifesta un palier de emotii reduse. Starea lor interna se exprima printr-un comportament de reducere a cautarii proximitatii, ei parand a fi extrem de prinsi in joc si de concentrati pe stimulii oferiti de jucarii, insa aceasta este doar o strategie de reducere a anxietatii generate de faptul ca figura de astasament nu ofera suficient confort.
In populatia medie, acest tip de atasament exista in procent de 20-30%.

Atasamentul "ambivalent" sau "rezistent"
Parinti care au o disponibilitate inconstanta, care tind sa fie intruzivi, au copii cu atasament "ambivalent" sau "rezistent". Uneori sunt agresivi sau pasivi. Acesti copii par anxiosi, nu sunt usor de calmat si revin greu la joc dupa regasirea proximitatii cu parintele. Asta deoarece apare o supraactivare a sistemului de atasament care face ca, desi copilul sa fie in contact cu parintele, el sa nu obtina starea de confort necesara pentru relaxare. Adica relatia cu parintele nu este capabila sa stinga prin intrarea in contact cu copilul, activarea sistemului de atasament, iar copilul continua sa manifeste strategii de atasare incarcate de anxietate, ei continuand sa se agate de parinti si sa planga intarziind reintoarcerea la joc.
In populatia medie acest atasament este prezent in proportie de 5-15%.

Atasamentul "dezorganizat-dezorientat"
Parintii care sunt speriati, care sperie sau sunt dezorientati in primul an de viata tind sa aibe copii care au atasament "dezorganizat-dezorientat". Acesti copii prezinta semne de dezorganizare si dezorientarea la reunirea cu parintele, se invartesc in cerc, se apropie si se distanteaza, raman nemiscati. Acest atasament este frecvent printre copiii abuzati.

Pentru fiecare dintre aceste clasificari, modelul de comunicare dintre parinte si copil modeleaza modul in care sistemul de atasament al copilului s-a adaptat la experientele cu figura de atasament. Astfel, sistemul de atasament innascut, programat genetic, este influentat de experienta.

Adaptarea produce schimbari caracteristice in organizarea si dezvoltarea sistemului psihic al copilului si al legaturilor din creier. Un copil are strategii de atasament distincte pentru fiecare figura de atasament, cu scopul de a reduce stresul, regla comportamentul si organiza emotiile.