Copii

Negativismul primar al anteprescolarului
http://www.nou-nascuti.ro/copii/negativismul-primar-al-anteprescolarului.html
Autor: Claudia Gabriela Dumitriu, psiholog

In jurul varstei de doi ani, copilul traverseaza o perioada in care incepe cucerirea propriei identitati, si care se face prin opozitie cu ceilalti. Odata cu achizitia mersului, copilul capata mai multa idependenta si incepe sa manifeste mai acut tendinta de explorare a mediului, de experimentare a diverselor activitati pe care anterior doar le observa. Devine astfel din ce in ce mai constient de sine, de potentialitatea sa , isi dezvolta abilitatile si aptitudinile.  Este un pas important pentru individuare. Daca pana acum, el era total dependent de sprijinul si ingrijirea familiei, in special a mamei, pentru a-i fi satisfacute nevoile, acum devine din ce in ce mai competent in a si le satisface singur. Procesul de dezvoltare personala este extrem de important in formarea personalitatii copilului. Negativismul primar poate fi recunoscut in plan comportamental printr-o conduita de opozitie a copilului in relatie cu adultii. Opozitia aceasta are coordonatele specifice dezvoltarii de la aceasta varsta. Copilul la varsta de 2 ani nu isi poate exprima verbal , coerent si argumentat dezacordul fata de actiunile si cererile parintilor. Prin urmare, el va tipa, va plange, se va tranti pe jos, va refuza mancarea, va lovi, pentru a-si exprima opozitia. Cauzele care stau la baza acestui comportament pot fi variate:

Testarea limitelor. Asa cum am mentionat anterior, copilul face primii pasi catre independenta. El nu stie inca ce este permis sau nu, cata libertate ii acorda parintii si cat sunt dispusi sa cedeze. Insa, poate afla acest lucru, testand limitele. El observa reactiile acestora atunci cand reactioneaza negativ: daca parintele cedeaza, lasandu-l sa faca sau sa obtina ce doreste el se va folosi in continuare de acest tip de comportament pentru a obtine intotdeauna ceea ce doreste. Din acest motiv, putem intalni copii aflati la varsta de 5 ani, care recurg la aceste mecanisme regresive, pentru a le fi satisfacute dorintele. Daca, insa, parintele traseaza cu blandete, insa ferm, limitele, in momentul in care reactia agresiva apare, copilul va renunta cu timpul la acest comportament, deoarece, prin reactia sa, parintele nu il intareste. Cele mai bune modalitati de a intari un comportament sunt lauda, recompensa si atentia. De cate ori observam un comportament pozitiv, care dorim sa se mentina, putem apela la aceste intariri. La polul opus, daca dorim sa destructuram, sau sa rarim aparitia unui comportament, una dintre modalitatile indicate este ignorarea, desigur, cu conditia ca, copilul sa nu fie in pericol. A intra in competitie, sau in lupta deschisa cu el este o greseala, deoarece in felul acesta, noi ii acordam in acel moment atentie, care actioneaza ca o intarire.

Confruntarea cu interdictiile. O interdicitie reprezinta limitarea libertatii de explorare si actiune, prin urmare, va genera intotdeauna un anumit grad de frustrare. Copilul nu are suficient autocontrol pentru a gestiona frustrarile in mod constructiv, in consecinta el va reactiona agresiv atunci cand se va confrunta cu interdictiile trasate de parinti. "Nu e voie acolo!", "nu pune mana", sau simplul "nu!" sunt reactii ale parintilor care pot declansa agresivitate si negativism. De aceea este indicat sa se apeleze cat mai putin la interdictiile formulate  dictatorial, poruncitor sau imperativ. Putem distrage atentia copilului atunci cand nu dorim sa desfasoare o actiune anume, antrenandu-l intr-un joc, sau aratandu-i un obiect interesant, ii putem propune o anumita activitate care ii place, sau il punem in fata unei alegeri :"mergem in parc, sau la buni?".

Afirmarea independentei. La fel ca si adultii, inca din primii ani de viata, copii au nevoie sa stie ca pot fi liberi, ca libertatea le este respectata, si ca  li se permite un anumit grad de autonomie. Chiar si in conditiile in care este evident ca ceea ce intreprind le depaseste cu mult competentele, ei vor dori in continuare sa faca ceea ce si-au propus. Cand adultul intervine pentru a limita aceasta libertate, copilul va intra in opozitie. Opozitia poate fi activa, cu manifestari agresive, sau pasiva: refuza sa deschida gura pentru a manca, se preface ca un aude cand este strigat, etc. Si aceste comportamente trebuiesc gestionate cu multa blandete si tact, deoarece copilul poate castiga in doua feluri: atunci cand ne pierdem controlul si ne enervam, si in acest caz el va apela la acest comportament si in alte situatii, pentru a se razbuna, si atunci cand , pentru a-l impaca, cedam si il lasam sa faca ce doreste. Tentatia de a ceda este, desigur, foarte mare, insa este indicat sa ne gandim de fiecare data cand facem acest lucru, ca il facem in detrimentul sau. Independenta se castiga treptat, si ea nu presupune lipsa oricarei limitari. Este bine sa il obisnuim de mic cu un anumit grad de limitare, deoarece mai tarziu, va intalni, o data cu intrarea in forme sociale organizate ( gradinita, scoala), o serie de reguli pe care va trebui sa le respecte. Daca nu are formata aceasta capacitate, va intampina dificultati de adapatare.

Perioada negativismului primar este o etapa normala in dezvoltarea copilului, si trebuie tratata ca atare. Este important sa intelegem ca , un copil aflat in aceasta etapa a dezvoltarii sale, nu este un copil "rau", ci este un copil in cautarea propriei sale identitati. Este la fel de important sa nu ne pierdem increderea in noi insine, considerand ca ceea ce face copilul este o dovada ca nu suntem parinti suficient de buni.

De aceea este bine sa il insotim cu multa rabdare, intelegere, constanta, blandete si fermitate, cu toate ca poate fi destul de dificil, insa vom avea permanent in vedere scopul final- formarea unei personalitati armonioase.



Articol de pe Nou Nascuti (www.nou-nascuti.ro)