Copii

Dezvoltarea emotional-afectiva la varsta de 1-3 ani
http://www.nou-nascuti.ro/copii/dezvoltarea-emotional-afectiva-la-varsta-de-1-3-ani.html
Autor: Claudia Gabriela Dumitriu, psiholog

Trebuinta de afectiune a nou-nascutului este satisfacuta prin intermediul relatiilor cu adultii. Afectiv, in primele luni de viata copilul este foarte legat de mama, si poate fi cu usurinta influentat de starile emotionale ale acesteia. De aceea observam, daca studiem comportamentul nou-nascutilor, ca, daca mama este agitata, ii este teama, sau este nesigura legat de cum ar trebui sa aiba grija de copil, copilul este de asemenea agitat, plange mult, nu se odihneste.Urmare a acestui comportament, mama se ingrijoareaza din ce in ce mai tare, starea copilului se agraveaza, iar relatia se transforma intr-un cerc vicios. Din acest motiv, linistea si sentimentul de siguranta ale mamei sunt foarte importante in aceasta perioada, pentru ca bazele afectivitatii copilului sa se dezvolte armonios.

Incepand cu varsta de 1 an, dispozitia afectiva a copilului este din ce in ce mai buna, depinzand de masura in care trebuintele ii sunt satisfacute. In conditiile in care copilul nu simte lipsuri sau frustrari, el dezvolta o stare de confort psihic benefica dezvoltarii sale ulterioare. Dezvoltarea atasamentului si a nevoii de apartenenta este facilitata in aceasta perioada de modul  in care mama si ceilalti membri ai familiei raspund nevoilor copilului de alimentatie, de confort fizic, de afectiune, protectie, siguranta. In jurul varstei de 18 luni, rezonanta afectiva a copilului creste, el devine  impresionabil, capabil sa decodifice starile afective ale persoanelor apropiate si sa reactioneze la ele. Daca mama plange, copilul incepe si el sa planga, devine trist daca mama are o stare de melancolie, sau vesel daca mama este fericita.

In jurul varstei de 1 an si jumatate, devine evident atasamentul fata de mama, sau de persoana care se ocupa constant de ingrijirea copilului, prin faptul ca este total acaparant. Apar manifestarile de gelozie atunci cand mama acorda atentie altcuiva, inclusiv tatalui,  sau nu acorda suficienta atentie copilului.

Incep sa transpara in plan comportamental timiditatea fata de persoane care nu fac parte din universul sau, invata sa-si manifeste simpatia sau antipatia fata de ceilalti. In jurul varstei de 2 ani incepe sa manifeste interes si placere pentru activitatile care ii provoaca bucurie, zambeste la complimente, are accese de generozitate fata de persoanele pe care le place. Tot in aceasta perioada creste interesul fata de tata, care devine un model pentru copil, ca prim semn de iesire din starea de dependenta fata de mama catre dobandirea autonomiei.

Tot in aceasta perioada este evidenta anxietatea de separatie fata de mama, sau de persoana de atasament, care poate lua uneori forme dramatice.

Dupa varsta de 2 ani, copilul traverseaza o perioada de opozitionism si agresivitate, ca reactie la situatiile frustrante prin care trece. Este inceputul formarii propriei identitati, iar in procesul de autocunoastere si de cunoastere a mediului, el se loveste, cum este si normal, de o serie de interdicitii si restrictii. In atare situatie el isi manifesta nevoia d eindependenta prin iesiri agresive- se tavaleste, tipa, loveste. Relatia cu adultii capata uneori caracteristicile unei lupte pentru autonomie, care trebuie abordata cu blandete de catre parinti, astfel incat sa-i facilitaeze copilului o explorare cat mai completa a mediului, ocrotindu-l insa de pericole.

Sunt evidente semnele atasamentului, in aceasta perioada copilul face eforturi de conservare a relatiei emotionale cu mama, cautand in acelasi timp protectie in fata pericolelor. Daca in vizita vine o persoana straina, sau simte un pericol, el se refugiaza in bratele mamei, sau se ascunde dupa aceasta. In felul acesta se manifesta anxietatea fata de persoanele straine.

Manifestarile legate de atasament devin din ce in ce mai numeroase, copilul zambeste sau dezmiarda persoanele dragi, aratandu-si afectiunea, dar poate folosi atasamentul si ca instrument afectiv de santaj, facand pe suparatul atunci cand e certat sau i se refuza o favoare.

Dorinta de afectiune creste si capata forme simbolice- copilul desfasoara actiuni menite a atrage stima si admiratia persoanelor straine.

O expresie a disponibilitatii psihoafective imaginative este, in aceasta perioada, jocul, fiind o activitate efectuata spontan, din placere, si incarcata de satisfactii.  In jocul cu alti copii el invata sa-si exprime emotiile, sa coopereze, sa amane, dezvoltandu-si astfel capacitatea de cooperare si imbunatatindu-si rezistenta la frustrare.

El invata din ce in ce mai mult, in relatia cu ceilalti, sa efectueze acele actiuni care ii aduc starea de bine psihic. Axa parentala are un rol important in dezvoltarea afectivitatii copilului, fiind importante, in acest sens, relatiile dintre parinti, si modul in care isi exprima  emotiile si sentimentele, masura in care manifesta liberatate in exprimarea acestora. Intr-o familie cu relatii interpersonale de tip rigid, unde parintii sunt obisnuiti sa ascunda ce simt, sa nu se manifeste, copilul va invata ca este ceva rau sa fii vesel, exuberant, sau sa iti arati tristetea sau lacrimile. Acolo unde adultii se simt liberi sa etaleze toata gama de sentimente, copilul va creste cu credinta ca ceea ce simte el este important, si va sti sa se exprime afectiv in consecinta.



Articol de pe Nou Nascuti (www.nou-nascuti.ro)