Bebelusi

Semne prin care bebelusul va spune ca-i e somn
http://www.nou-nascuti.ro/bebelusi/semne-prin-care-bebelusul-va-spune-ca-i-e-somn.html
Autor: Echipa NN

Fiecare parinte trece, inevitabil, prin faza in care o ora de somn "furata" din programul zilnic i se pare un adevarat ideal. Daca problemele legate de colicile bebelusului si de aparitia dintilor epuizeaza copilasul, cu atat mai mult acestea isi lasa amprenta lor de nesters asupra parintilor. 

Si fiecare mamica si tatic stiu foarte bine ca somnul lor este strans conectat cu cel al copilului. Pentru a-i forma bebelusului dumneavoastra un program eficient de somn si pentru a-i incuraja obiceiurile bune legate de somnul de dupa-amiaza, trebuie sa invatati sa decodificati "limbajul" in care cel mic va anunta ca-i este somn. Un bebelus, mai ales un nou-nascut, nu se poate duce singurel la somn si nu va poate comunica dorinta lui decat prin gesturi. Sa vedem care sunt acestea.

Daca lasati bebelusul sa-si depaseasca limita maxima pana la care poate sta treaz, el va plange, va deveni agitat si va protesta in felul lui. In timp, aceste excese repetate vor crea un tipar, bebe refuzand apoi sa fie dus in patut. Astfel, privarea, in mod repetat, de somn, care are o functie esentiala, mai ales in viata unui bebelus de cateva luni, vor crea complicatii greu de prevazut si vor interfera cu dezvoltarea unui orar normal de somn.

Este nerecomandat sa culcati bebelusii orientandu-va exclusiv dupa ceas, si ignorand evidentele semne de oboseala. Bebelusii pot protesta cand sunt obligati sa doarma, pot plange si se pot impotrivi din rasputeri, astfel incat puteti renunta la toata aceasta sarada tocmai in momentul in care copilasului i se face somn cu adevarat. 

Gesturi care anunta somnul bebelusului

Fiecare copil poate avea metodele sale de a arata cand este dispus sa mearga la culcare, dar semnele de mai jos sunt adesea inregistrate la majoritatea bebelusilor. Desigur, ele vor diferi de la un stadiu de crestere la altul.

Si ceasul e util...

... atunci cand va ajuta sa aproximati momentul ideal pentru a va duce bebelusul la culcare. Nu uitati ca majoritatea nou-nascutilor stau treji o ora sau cel mult doua ore la rand. Un bebelus de 3 luni oboseste dupa doua-trei ore, iar un copil de 1 an poate fi lasat fara griji sa petreaca trei sau patru ore fara somn. De la 2 ani incolo, baietelul sau fetita dumneavoastra isi extinde timpul de veghe la patru-cinci ore. 





Articol de pe Nou Nascuti (www.nou-nascuti.ro)