Cauta:
Micul Print (capitolele XXI - XXVII)

Micul Print (capitolele XXI - XXVII)

  Autor Antoine de Saint Exupery

Capitolul XXI

Chiar atunci sosi si vulpea:
- Buna ziua - zise vulpea.
- Buna ziua - raspunse cuviincios micul print, care se intoarse, insa nu vazu pe nimeni.
- Sunt aici - zise glasul sub mar ...
- Cine esti tu? zise micul print. Esti tare frumoasa ...
- Sunt o vulpe - zise vulpea.
- Vino sa te joci cu mine - o pofti micul print. Sunt atat de trist.
- Nu pot sa ma joc cu tine - zise vulpea. Nu sunt imblanzita.
- A! iarta-ma - rosti micul print.
Insa, dupa un rastimp de gandire, adauga:
- Ce inseamna "a imblanzi"?
- Nu esti de prin partile locului - zise vulpea - ce cauti pe-aici?
- Caut oamenii - zise micul print. Ce inseamna "a imblanzi"?
- Oamenii - zise vulpea - au pusti si vaneaza. E foarte neplacut! Mai cresc si gaini. E sigurul folos de pe urma lor. Cauti gaini?
- Nu - zise micul print. Caut prieteni. Ce inseamna "a imblanzi"?
- E un lucru care prea e dat uitarii - zise vulpea. Inseamna "a-ti crea legaturi" ...
- A-ti crea legaturi?
- Desigur - zise vulpea. Tu nu esti inca pentru mine decat un baietas, aidoma cu o suta de mii de alti baietasi. Iar eu am nevoie de tine. Si nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decat o vulpe, aidoma cu o suta de mii de alte vulpi.
Dar daca tu ma imblanzesti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fara seaman pe lume. Eu voi fi, pentru tine, fara seaman pe lume ...
- Incep sa inteleg - zise micul print. E undeva o floare ... mi se pare ca m-a imblanzit ...
- Se prea poate - zise vulpea. Pe Pamant intalnesti tot soiul de lucruri.
- O! Dar nu e pe Pamant - zise micul print.
Vulpea se arata foarte nedumerita:
- Pe alta planeta?
- Da.
- Pe planeta aceea sunt vanatori?
- Nu.
- Interesant! Dar gaini?
- Nici.
- Nimic nu e desavarsit - suspina vulpea.
Vulpea insa se intorse la gandurile sale:
- Viata mea e vesnic aceeasi. Eu vanez gainile, pe mine ma vaneaza oamenii. Toate gainile se aseamana intre ele, si toti oamenii se aseamana intre ei. Asa ca ma cam plictisesc. Dar daca tu ma imblanzesti, viata mi se va insenina.
Voi cunoaste sunetul unor pasi deosebiti de-al tuturora. Pasii altora ma fac sa intru sub pamant. Al tau ma va chema din vizuina, ca o melodie. Si-apoi, priveste! Vezi tu, acolo, lanurile de grau? Eu nu-mi aduc aminte de nimic. Si asta-i trist! Tu ai insa parul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat, cand tu ma vei fi imblanzit! Graul, auriu si el, imi va aminti de tine. Si-mi va fi nespus de draga murmurarea vantului prin grau ...
Vulpea tacu si se uita indelung la micul print:
- Te rog ... imblanzeste-ma - zise apoi.
- Bucuros as vrea - raspunse micul print - numai ca nu prea am timp. Am de cautat prieteni si o multime de lucruri de cunoscut.
- Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim - zise vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Ei cumpara lucruri de gata, de la negutatori. Cum insa nu exista negutatori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei sa ai un prieten, imblanzeste-ma!
- Ce trebuie sa fac? zise micul print.
- Trebuie sa ai foarte multa rabdare - raspunse vulpea. La inceput, te vei aseza ceva mai departe de mine, uite-asa, in iarba. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvant. Graiul e izvor de neintelegeri. Insa vei putea, pe zi ce trece, sa te asezi din ce in ce mai aproape de mine ...
A doua zi, micul print veni din nou.
- Mult mai frumos era, daca veneai si astazi la aceeasi ora - zise vulpea. Daca de pilda, vii la ora patru dupa-amiaza, eu inca de la trei voi incepe sa fiu fericita. Pe masura ce ora va trece, si mai fericita ma voi simti. La ora patru, ma vor cuprinde un freamat si o neliniste: voi descoperi cat pretuieste fericirea! Dar daca vii la voia intamplarii, eu niciodata nu voi sti la care ceas sa-mi impodobec sufletul. Ne trebuie rituri.
- Ce-i acela rit? zise micul print.
- E si el ceva cu totul dat uitarii - zise vulpea. E ceea ce face ca o zi sa se deosebeasca de celelalte zile, o ora, de celelalte ore. Au un rit, spre pilda, vanatorii mei. Se duc sa joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunata! Ma plimb si eu, atunci, pana la vie. Daca vanatorii s-ar duce la joc la voia intamplarii, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-as mai avea vacanta niciodata.
Astfel micul print imblanzi vulpea. Iar cand ora despartirii fu aproape:
- Vai! zise vulpea ... Am sa plang ...
- Din vina ta - zise micul print - eu nicidecum nu-ti voiam raul, ci ai vrut sa te-mblanzesc ...
- Asa e - zise vulpea.
- Dar ai sa plangi! zise micul print.
- Asa e - zise vulpea.
- Atunci nu dobandesti nimic din asta!
- Ba dobandesc - zise vulpea - datorita culorii graului. Apoi adauga:
- Du-te sa mai vezi o data trandafirii. Vei descoperi ca floarea ta nu are-n lume seaman. Intoarce-te apoi la mine, spre a-ti lua ramas bun, iar eu iti voi darui o taina.

Micul print se duse sa mai vada o data trandafirii:
- Voi nu semanati intru nimic cu floarea mea, voi inca nu sunteti nimic - le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a imblanzit, precum nici voi n-ati imblanzit pe nimeni. Sunteti precum era si vulpea mea. Nu era decat o vulpe, aidoma cu altele, o suta de mii. Eu insa mi-am facut din ea un prieten, iar ea acum nu are-n lume seaman.
Si florile se rusinara.

- Voi sunteti frumoase, dar sunteti desarte - le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce sa moara pentru voi. Floarea mea, fireste, un trecator de rand ar crede ca-i asemeni voua. ea insa, singura, e mai de pret decat voi toate la un laolalta, fiindca pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. fiindca pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindca pentru ea am ucis eu omizile (in afara doar de cateva, pentru fluturi). Fiindca pe ea am ascultat-o eu cum se plangea, ori cum se lauda, ori cateodata chiar si cum tacea.
Fiindca ea e floarea mea.
Si se duse inapoi, la vulpe.
- Ramai cu bine - zise el ...
- Te du cu bine - zise vulpea. Iata care-i taina mea. E foarte simpla: limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor.
- Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor - spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte.
- Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa.
- Numai timpul cheltuit cu floarea mea ... facu micul print, ca sa tina minte.
- Oamenii au dat uitarii adevarul acesta - zise vulpea. Tu insa nu trebuie sa-l uiti. Devii raspunzator de-a pururi pentru ceea ce ai imblanzit. Tu esti raspunzator de floarea ta.
- Eu sunt raspunzator de floarea mea ... spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte.

Capitolul XXII

- Buna ziua - zise micul print.
- Buna ziua - zise acarul.
- Ce faci aici? zise micul print.
- Triez calatorii in pachete de cate o mie - zise acarul. Dau drumul trenurilor, care-i poarta cand la dreapta, cand la stanga.
Si un rapid straluminat, bubuind ca tunetul, cutremura cabina acelor.
- Sunt tare grabiti - zise micul print. Ce anume cauta?
- Nici chiar omul de la locomotiva nu stie - zise acarul.
Si al doilea rapid straluminat trecu, bubuind, in partea cealalta.
- Se si intorc? intreba micul print.
- Nu sunt aceeasi - zise acarul. Acestia vin in locul celorlalti.
- Erau nemultumiti acolo unde se aflau?
- Niciodata nu esti multumit unde te afli - zise acarul.
Si bubui tunetul celui de al treilea rapid straluminat.
- Acestia au pornit in urmarirea calatorilor dintai? intreba micul print.
- Nu urmaresc nimic - zise acarul. Dorm acolo, inauntru, ori poate stau si acasa. Numai copiii isi turtesc nasul de geamuri.
- Numai copiii stiu ce cauta - rosti micul print. Ei isi cheltuiesc timpul cu o papusa de carpa si ea devine astfel foarte pretioasa si daca cineva le-o ia, incep sa planga ...
- Ei au noroc - zise acarul.

Capitolul XXIII

- Buna ziua - zise micul print.
- Buna ziua - zise negutarorul.
Era un negutator de hapuri perfectionate, care potolesc setea. Inghiti cate unul pe saptamana si nu mai simti nevoia sa bei.
- Pentru ce le vinzi? zise micul print.
- Aduc o mare economie de timp - zise negutatorul.
Expertii au facut un calcul. Economisesti cincizeci si trei de minute pe saptamana.
- Si ce poti face cu aceste cincizeci si trei de minute?
- Face fiecare ce vrea ...
"Eu - isi spuse micul print - daca as avea de irosit cincizeci si trei de minute, as porni in liniste spre o fantana ..."

Capitolul XXIV
 

Ne gaseam in cea de-a opta zi, de cand ramasesem in pana prin pustiu si, in timp ce ascultam cu negutatorul, sorbisem si cel din urma strop al proviziei mele de apa.
- Vai! - i-am spus micului print - sunt foarte frumoase amintirile tale, dar eu inca nu mi-am reparat avionul, nu mai am nimic de baut si as fi la randu-mi fericit, de-as putea porni in liniste spre o fantana!
- Prietena mea, vulpea ... - zise el.
- Dragul meu baiat, nu mai e vorba de vulpe!
- Cum asa?
- Pentru ca avem sa murim de sete ...
El nu ma intelese, imi raspunse:
- E bine sa ai un prieten, chiar daca e sa mori. Eu, unul, sunt tare bucuros ca m-am imprietenit cu o vulpe.
"Nu-si da seama de primejdie - mi-am spus. Lui niciodata nu-i e foame si nici sete. Pentru el e de ajuns un strop de soare ..."
El se uita la mine si-mi raspunse, chiar la ceea ce gandeam:
- Si mie mi-i sete ... sa cautam o fantana ...
Ma incerca o moleseala: n-are nici un rost sa cauti o fantana, la voia intamplarii, prin pustiul fara de sfarsit. Cu toate acestea, porniram la drum.

Si merseram astfel ore de-a randul, tacuti, pana cand se lasa noaptea si incepura sa se-aprinda stelele. Eu le zaream ca printr-un vis, caci, din pricina setei, ma cuprinsese o usoara fierbinteala. Cuvintele micului print imi jucau in minte:
- Adica si tie ti-i sete? l-am intrebat.
El insa nu mi-a dat raspuns la intrebare. Atat a zis:
- Apa mai poate fi buna si pentru suflet.
Nu intelegeam ce vrea sa spuna, dar tacui ... Stiam prea bine ca nu trebuia sa-i pun intrebari.
Ostenise. Se aseza. M-am asezat si eu alaturi. Si, dupa o tacere, mi-a mai spus.
- Stelele sunt frumoase, datorita unei flori pe care nimeni nu o vede ...
Eu i-am raspuns: "De buna seama", si m-am uitat, fara sa mai spun nimic, la undele nisipului batut de luna.
- E frumos pustiul ... - adauga el.
Si era adevarat. Intotdeauna mi-a fost drag pustiul. Te asezi pe o duna de nisip. Nu vezi nimic. Nimic nu se aude. Si cu toate acestea, ceva straluceste in linistea lui ...
- De aceea e frumos pustiul - zise micul print - fiindca, undeva, el ascunde o fantana.

Ma uimi ca inteleg deodata aceasta tainica stralucire a nisipului. Pe vremea cand eram copil, locuiam intr-o casa straveche si spunea legenda ca acolo s-ar afla ascunsa o comoara. Bineinteles ca nimeni nu i-a dat de urma niciodata, poate ca nici n-a cautat-o nimeni. Ea insa fermeca intreaga casa. Casa mea, in adancul inimii ei, ascundea o taina ...
- Da - i-am spus micului print - fie ca e vorba despre o casa, fie despre stele sau pustiu, ceea ce le da lor frumusete ramane nevazut.
- Ma bucur - zise el - ca esti de aceeasi parere cu vulpea mea.
Cum micul print adormi, il luai in brate si pornii din nou la drum. Eram induiosat. Mi se parea ca port o gingasa comoara. Mi se parea chiar ca niciodata pe pamant nu se aflase ceva mai gingas. Ma uitam, in lumina lunei, la fruntea-i palida, la ochii lui inchisi, ii priveam suvitele de par ce-i tremurau in vant si ma gandeam: "Ceea ce vad eu aici nu e decat o coaja. Lucrul cel mai pretios ramane nevazut ..."

Cum un suras usor aluneca pe buzele-i intredeschise, m-am gandit: "Ceea ce ma induioseaza atat de mult la acest mic print e credinta lui fata de-o floare, e icoana unei flori ce straluceste inlauntru-i, ca flacara-ntr-o lampa, chiar si atunci cand doarme ... Si banuiam in el o gingasie si mai mare. Trebuie sa ocrotim cu grija lampile: orice boare e in stare sa le stinga.
Si tot mergand asa, am dat, in revarsatul zorilor, peste fantana.

Capitolul XXV

- Oamenii - zise micul print - se infunda in trenurile lor rapide, dar nu mai stiu nici ei ce cauta. Asa ca se framanta si se sucesc de colo-colo ...
Si adauga:
- Nu merita atata osteneala ...
Fantana, pe care o descoperisem noi, nu semana deloc cu fantanile sahariene. Fantanile sahariene sunt niste simple gropi sapate in nisip. A noastra era aidoma unei fantani de tara. Prin partile acelea insa nu se afla nici un sat, iar mie mi se parea ca visez.
- Ciudat - ii spusei micului print - sunt toate gata pregatite: scripetele, ciutura si funia ...
El rase, apuca de funie si puse scripetele in miscare. Si scripetele gemu, asa cum geme o morisca veche, dupa ce vantul a dormit o vreme-ndelungata.
- I-auzi - zise micul print - noi trezim fantana si ea canta ...
Nu voiam ca el sa se trudeasca.
- Lasa-ma pe mine - am rostit eu - pentru tine e prea greu. Am tras afara ciutura, incet, pana-n dreptul ghizdului. Am asezat-o acolo, cumpanind-o bine. Cantecul scripetelui imi dainuia in urechi, iar in apa care tot mai tremura vedeam cum tremura soarele.
- Mi-e sete de apa aceasta - zise micul print - da-mi sa beau ...
Iar eu, atunci, am inteles ce cautase!
I-am dus ciutura la gura. El inchise ochii si bau. Era dulce ca o sarbatoare. Apa aceasta era cu totul altceva decat o hrana oarecare. Se nascuse din drumul strabatut sub stele, din cantecul scripetelui, din truda bratelor mele. Era precum un dar de buna pentru suflet. Tot asa, pe vremea cand eram copil, lumina pomului de Craciun, melodia liturghiei de la miezul noptii si duiosia zambetelor alcatuiau intreaga stralucire a darului pe care il primeam.
- Oamenii de pe meleagurile tale - zise micul print - cresc cinci mii de trandafiri intr-o singura gradina ... si tot nu gasesc ceea ce cauta ...
- Nu gasesc - i-am raspuns eu.
- Si totusi ceea ce cauta ei ar putea fi gasit intr-o singura floare sau strop de apa ...
- De buna seama - i-am raspuns eu.
Si micul print adauga:
- Ochii insa sunt orbi. Cu inima trebuie sa cauti!
Bausem si eu. Rasuflam usurat. Nisipul, in revarsatul zorilor, e de culoarea mierei. Culoarea aceea, ca de miere, ma facea de asemeni fericit. De ce mai trebuia sa fiu nelinistit ...
- Trebuie sa-ti tii fagaduinta - imi spuse cu blandete micul print, care din nou se asezase langa mine.
- Ce fagaduinta?
- Stii tu ... o botnita pentru oaia mea ... eu sunt raspunzator de floarea aceea!
Am scos schitele desenelor din buzunar. Micul print le zari si zise, razand:
- Baobabii tai seamana cu niste verze ...
- Vai!
Si eu, care eram atat de mandru de baobabii mei!
- Vulpea era ... urechile ... cam seamana cu niste coarne ... si sunt si prea lungi!
Si iarasi rase.
- Esti nedrept, baietas, eu nu ma pricepeam sa desenez nimic altceva in afara de serpi boa intregi si de serpi boa spintecati.
- A, da! merge si-asa - zise el - copiii stiu.
Asa ca desenai o botnita. Si dandu-i-o, simtii cum mi se frange inima.
- Nu inteleg ce ai de gand.
El insa nu-mi raspunse. Rosti:
- Stii, cand am cazut eu pe Pamant ... maine e un an de-atunci ...
Apoi, dupa o tacere, adauga:
- Am cazut pe-aici, pe-aproape ...
Si se imbujora.
Si iarasi, fara sa-nteleg de ce, ma incerca o amaraciune ciudata. In mine, totusi se isca on intrebare:
- Nu din intamplare, asadar, in dimineata cand te-am cunoscut, acum opt zile, te plimbai asa, de unul singur, la mii de leghe departare de orice asezare omeneasca! Te intorceai la locul caderii?
Micul print se-mbujora din nou.
Iar eu adaugai, sovaitor:
- Poate fiindca maine se implineste anul? ...
Micul print din nou se-mbujora. el niciodata nu raspundea la intrebari, dar daca te imbujorezi inseamna 'da', nu-i asa?
- Vai! - am rostit eu - mi-i teama ...
Insa el imi spuse:
- Acuma trebuie sa lucrezi. Trebuie sa te intorci la masina ta. Eu te astept aici. Vino inapoi maine seara ...
Mie, insa, nu-mi trecu nelinistea. Imi aminteam de vulpe. e primejdie sa mai si plangi putin, daca te-ai lasat imblanzit ...

Capitolul XXVI

In preajma acelei fantani, se aflau ruinele unui vechi zid de piatra. A doua zi spre seara, pe cand ma inapoiam de la treburile mele, l-am zarit de departe pe micul meu print, care sta acolo, sus, cu picioarele atarnande. Si l-am auzit vorbind:
- Cum adica, nu-ti aduci aminte? zicea el. Nu-i nicidecum aici!
Fara indoiala, i-a raspuns un glas, de undeva, caci el din nou s-a-mpotrivit:
- Ba da! Ba da! Ziua e aceasta, dar locul nu-i aici ...
Am mers mai departe, spre zid. Inca nu vedeam, nici n-auzeam pe nimeni. cu toate acestea, micul print vorbi din nou:
- ... bineinteles. Ai sa vezi de unde incep urmele mele pe nisip. N-ai decat sa ma astepti acolo. Am sa viu la noapte.
Ma aflam la douazeci de metri departare de zid si inca nu vedeam nimic.
Micul print mai spuse, dupa o tacere:
- Ai un venin bun? Esti sigur ca n-ai sa ma faci sa sufar multa vreme?
M-am oprit, cu inima stransa, dar tot nu pricepeam nimic.
- Acuma du-te ... - zise el - vreau sa cobor!
M-am uitat atunci in jos, la temelia zidului si m-am smuls din loc. Vedeam acolo, inaltat spre micul print, un sarpe din aceia galbeni, care te rapun in treizeci de secunde. cautandu-ma prin buzunar, ca sa-mi scot revolverul, am inceput sa alerg, insa sarpele, la zgomotul pe care-l faceam, se lasa usor la vale, pe nisip, scurgandu-se ca o fantana tasnitoare care moare si fara sa se grabeasca, se furisa printre pietre, cu un fosnet marunt si metalic.
Am ajuns la zid, abia in clipa cand sa-l prind in brate pe prostutul meu de print micut, care se facuse alb ca zapada.
- Ce nazbatie mai e si asta? Acuma-mi stai de vorba si cu serpii!
I-am desfacut nelipsitul fular de aur. L-am udat cu apa pe la tample si i-am dat sa bea. Si nu ma mai incumetam sa-i pun nici o intrebare. El, privindu-ma cu ochi patrunzator, isi petrecu bratele pe dupa gatul meu. Simteam cum ii bate inima, asemeni unei pasari care moare, cand ai impuscat-o. Imi vorbi:
- Ma bucur ca ai descoperit ce-i trebuia masinii tale. Vei putea sa te intorci acasa ...
- Tu de unde stii?
Voisem sa-l instiintez ca, in ciuda tuturor asteptarilor, izbutisem sa-mi repar avionul!
Nu-mi dadu nici un raspuns la intrebare, ci adauga:
- Astazi ma intorc si eu acasa ...
Pe urma, ganditor:
- E mult mai departe ... e mult mai greu ...
Imi dadeam seama ca se intampla ceva cu totul neobisnuit. Il strangeam in brate, ca pe un copilas, si-mi parea, cu toate astea, ca aluneca in jos, ca-ntr-o genune si nu puteam sa fac nimic ca sa-l opresc.
Avea o privire adanca, pierduta-n departari:
- Am cu mine oaia. Si lada pentru oaie. Si botnita ...
Si surase cu tristete.
Eu asteptai asa, un timp indelungat. Simteam cum se inviora, incetul cu incetul.
- Ti-a fost frica, puisor ...
Fireste ca-i fusese frica! dar a ras incetisor:
- Diseara o sa-mi fie si mai frica ...
Din nou mi-a dat fiori de gheata simatamantul ca avea sa se intample ceva de neinlaturat.. Si-am inteles atunci ca niciodata n-as putea sa ma impac cu gandul n-am sa-l mai aud razand. Pentru mine, rasul lui era ca o fantana in pustiu.
- Puisor, mai vreau sa te aud razand ...
Dar el mi-a spus:
- La noapte e un an. Steaua mea se va afla atunci chiar deasupra locului unde-am cazut anul trecut ...
- Nu-i asa, puisor, ca nu-i decat un vis urat povestea ta cu sarpele si cu intalnirea si cu steaua ...
El insa n-a raspuns la intrebare, ci mi-a spus:
- Lucrul cel mai pretios ramane nevazut ...
- Desigur ...
- La fel e si cu floarea. Daca te-ai indragostit de-o floare care se gaseste pe o stea, ti-i drag, noaptea, sa te uiti pe cer. Toate stelele sunt inflorite.
- Desigur ...
- Le fel e si cu apa. Apa din care mi-ai dat tu sa beau era asemeni unei melodii, datorita scripetelui si funiei ... ti-aduci aminte ...era buna.
- Desigur ...
- Te vei uita la stele, noaptea. La mine-acasa e prea mic, ca sa-ti arat unde se afla steaua mea. E mai bine asa. Pentru tine, oricare dintre stele va fi steaua mea. asa incat te vei uita cu drag la toate stelele. Toate vor fi prietene cu tine. Si apoi, as vrea sa-ti fac un dar ...
Din nou a ras.
- Ah! puisor, puisor, imi place cand aud rasul acesta!
- Chiar el va fi darul meu ... va fi asa cum e cu apa ...
- Ce vrei sa spui?
- Stelele nu sunt la fel pentru toti oamenii. Pentru unii, cei care calatoresc, stelele sunt calauze. Pentru altii, sunt numai niste luminite. Savantii vad in ele doar probleme. Pentru businessmanul meu, erau bucati de aur. Insa toate stelele acestea nu au grai ... Numai pentru tine stelele vor fi ca pentru nimeni altul ...
- Ce vrei sa spui?
- Noaptea, cand te vei uita pe cer, fiindca eu voi locui pe una dintre ele, fiindca pe una dintre ele eu voi rade, atunci va fi pentru tine ca si cand ar rade toate stelele. Tu singur vei avea, tu singur, stele care stiu sa rada!
Si-a ras din nou.
- Iar dupa ce-ti va fi trecut durerea (durerea-ntotdeauna trece), vei fi fericit ca m-ai cunoscut. Vom fi de-a pururi prieteni. Iti va fi dor sa radem impreuna. Si vei deschide uneori fereastra, asa, numai de drag ... Iar prietenii tai se vor mira, vazandu-te ca razi de cate ori te uiti la cer. Atunci, tu le vei spune: "Da, intotdeauna stelele ma fac sa rad!" Iar ei te vor crede nebun. Va insemna ca ti-am jucat un renghi grozav ...
Si-a ras din nou.
- Va fi intocmai ca si cand, in loc de stele, ti-as fi daruit o sumedenie de clopotei ce stiu sa rada ...
Si-a ras din nou. Pe urma iarasi se facu serios:
- La noapte ... stii ... tu sa nu vii.
- N-am sa ma despart de tine.
- Ti se va parea ca sufar ... nitel se va parea ca mor. Asa se-ntampla. Nu veni sa vezi, nu merita ...
- N-am sa ma despart de tine.
Dar el era cuprins de-ngrijorare:
- Daca-ti spun aceste lucruri ... e si din pricina sarpelui. Nu e bine sa te muste ... Serpii sunt ceva rautacios. Ceva ce poate sa te muste numai din placere ...
- N-am sa ma despart de tine.
Insa ceva il linisti:
- E drept ca pentru a doua muscatura, nu mai au venin ...
In noaptea aceea nu l-am vazut cand a plecat. A fugit pe nesimtite. Cand am izbutit sa-i dau de urma, mergea intins, cu pas grabit. Nu mi-a spus decat:
- A! esti aici.
Si m-a luat de mana. Apoi din nou s-a turburat:
- Rau ai facut. Te va indurera. Iti va parea ca am murit, dar nu va fi adevarat ...
Eu am tacut.
- Intelegi. E prea departe. Nu pot sa car cu mine trupul acesta. E prea greu.
Eu am tacut.
- Va fi insa ca o coaja veche si parasita. O coaja veche nu e ceva trist ...
Eu am tacut.
Lui ii cam pieri curajul. Totusi, se mai osteni sa-mi spuna:
- Stii, va fi placut. Eu insumi voi privi la stele. Toate stelele vor fi niste fantani, cu cate un scripet ruginit. Toate stelele-mi vor da sa beau ...
Eu am tacut.
- Va fi atat de frumos! Tu vei avea cinci sute de milioane de clopotei, eu voi avea cinci sute de milioane de fantani ...
Si a tacut si el, deoarece plangea ...
- Am ajuns. Lasa-ma sa fac un pas numai eu singur!
Si s-a asezat, deoarece i se facuse frica.
A mai rostit:
- Stii ... floarea mea ... eu sunt raspunzator de ea. Si e atat de plapanda! Si atat de nestiutoare! Nu are decat patru spini, o nimica toata, ca sa se apere de lume ...
M-am asezat si eu, caci nu ma mai tineau picioarele.
El a zis:
- Iata ... Asta e tot ...
A mai sovait putin, apoi s-a ridicat. A facut un pas. Eu n-am putut sa ma clintesc din loc.
Pe urma, n-a mai fost nimic, decat o fulgerare galbena pe langa glezna lui. A ramas o clipa nemiscat. N-a tipat. S-a prabusit incet, precum se prabuseste un copac. Si nici un zgomot nu s-a auzit, din pricina nisipului.

Capitolul XXVII
 

Iar de-atunci au si trecut, desigur, sase ani ... Intamplarea aceasta n-am ma povestit-o nimanui. Camarazii mei, cand m-au vazut, au fost nespus de bucurosi ca mai traiam. Eram indurerat, dar lor le-am spus: "Sunt ostenit" ...

Acum mi-a mai trecut putin. Adica ... nu chiar de tot. Stiu insa bine ca el s-a-ntors acasa, pe planeta lui, deoarece, in revarsatul zorilor, nu i-am mai gasit trupul. Nu era un trup atat de greu ... Si mi-i drag, noaptea, sa ascult stelele. E ca si cum cinci sute de milioane de clopotei ...

Numai ca, iata, se petrece un lucru nemaipomenit. Botnitei pe care i-am desenat-o micului print, am uitat sa-i adaug legatoare de piele. N-o fi putut s-o puna niciodata la botul oii sale. Atunci ma-ntreb: "Oare ce s-a petrecut acolo, pe planeta lui? Se prea poate ca oaia sa fi mancat floarea ..."

Uneori imi spun: "De buna seama, nu! Micul print, in fiecare noapte, isi inchide floarea sub clopotu-i de sticla, ori poate oaia, peste noapte, a iesit din lada ei pe nesimtite ..." Atunci toti clopoteii se preschimba-n lacrimi! ...

Totul, acolo, e invaluit intr-o adanca taina. Pentru voi, care de asemeni il iubiti pe micul print, ca si pentru mine, nimic in univers nu mai ramane cum a fost, daca undeva, acolo, nu se stie unde, o oaie, pe care n-o cunoastem, a mancat, da sau nu, un trandafir ...

Uitati-va la cer. Si va-ntrebati: oaia, a mancat ea floarea, da sau nu? Si veti vedea cum totul se preschimba ...
Si nimeni, dintre oamenii mari, nu va pricepe niciodata ca lucrul acesta e atat de pretios!

Aceasta este, pentru mine, cea mai frumoasa si cea mai trista priveliste din lume. E aceeasi priveliste pe care o vedeti si cu o pagina mai inainte, dar eu am mai desenat-o inca o data, pentru ca sa vi-o arat mai bine. uitati-va cu luare-aminte la privelistea aceasta, astfel incat sa fiti siguri ca o veti recunoaste, daca intr-o zi veti calatori prin Africa, in pustiu. Si daca veti ajunge sa treceti pe acolo, va rog din suflet, nu va grabiti, zaboviti putin in dreptul stelei. Atunci, daca vine la voi un copil, daca rade, daca are par de aur, daca nu raspunde cand e intrebat, veti ghici desigur cine e. Fiti buni, atunci! Nu ma lasati sa fiu atat de trist: scrieti-mi de indata ca s-a-ntors ...
[ cont nou ]    [ parola mea ]

Tine-ma minte
Contul meu