Cauta:
Un fulger, un inger, un superstar

Un fulger, un inger, un superstar

Data: 18.07.2008


Am citit pana acum multe povesti despre nastere, si desi nici una nu seamana cu cealalta, majoritatea au un final fericit: nasterea micului pui de om, care iti schimba viata si iti lumineaza existenta prin simpla lui prezenta! Povestea mea e una cat se poate de simpla, fara complicatii, ganduri negre sau probleme. Din fericire, Dumnezeu a vrut ca totul sa decurga normal si firesc, si pentru asta ii sunt recunoscatoare in fiecare clipa a vietii!

Puiul nostru de om, Eric, a fost conceput in preajma Sfintelor Sarbatori de Pasti, in 2007. Inca de atunci micul ingeras a fost calauzit si aparat de Dumnezeu. Sarcina n-a fost programata, s-a intamplat pur si simplu, cum zice cantecul: a aparut ca un fulger, un inger, un superstar…

Dar sa va povestesc cum a fost, pentru cei care au rabdare sa citeasca...

Intr-o dimineata, ma trezesc, ca de obicei, cu gandul sa fac cafeaua inainte de a merge la serviciu, dar numai gandul la mirosul si gustul de cafea m-au facut instantaneu sa-mi fie o greata maaaaare Ei, am zis, cine stie, o fi bila mea care imi facea probleme dintotdeauna. Fac cafea pentru sot, eu ma abtin de la ea in dimineata aceea, apoi merg in baie, sa ma pregatesc pentru serviciu. Mirosul de parfum imi provoaca din nou greata. Ce-o fi?

Asta chiar nu-i a buna, zic. O sa merg sa-mi iau un test de sarcina. Mai mult din joaca, pentru ca eram sigura ca nu se putea intampla ‘marea unire’ atunci. Evident, ajunsa acasa dupa orele de serviciu, fac testul imediat si astept… Asteptarea n-a durat mult, cele 2 liniute au aparut rapid. Ma uitam la ele muta, nemiscata, nu stiam daca e real sau visez. Ok… ce fac acum? Pe cine anunt? Chiar atunci povesteam pe messenger cu sotul, care inca era la munca si i-am spus. Nu stiu reactia lui, n-am vazut-o in fata, dar stiu sigur ca a fost tare fericit, drept urmare, in zilele urmatoare, mergeam pe strada zambind amandoi ca doi copii care au facut o mare boacana.

Ei, si de aici incolo, totul a decurs foarte bine, usoare greturi timp de 2 saptamani, in rest a fost perfect, ma simteam minunat, am facut si o ecografie care sa-mi confirme ca totul e in regula. Puiul meu crestea, a inceput sa miste, la inceput usor, apoi cu tot mai multa putere. Il mangaiam intr-una, dormeam cu mana pe burtica, ma trezeam cu mana pe burtica, la serviciu ma surprindeam fara sa vreau cu mana pe burtica. Mergeam regulat la ecografie, sa-mi vad puiutul care prinsese forma de om, ii vedeam inimioara, manutele, degetelele, nasucul, totul. Era incredibil! Ieseam plutind de fiecare data din cabinet!    

A venit si concediul mult asteptat, am primit ok de la medic: "Puteti merge in vacanta". Aveam 5 luni de sarcina si am fost in Grecia!!! Cu masina! A fost minunat, puiul meu era tare activ. Cred ca i-a placut mult pe saltea, in marea cu apa calda si la plimbare prin statiuni, prin Salonic, la manastiri. In sfarsit, zilele treceau, burtica se marea, dar n-am simtit-o niciodata ca pe o povara, asta pentru ca am fost foarte activa pe toata durata sarcinii si nici kilogramele in plus, nu foarte multe, ce-i drept, nu m-au deranjat.

Stiam ca trebuie sa nasc in 8-9 ianuarie, deci aveam timp sa ma pregatesc. Cumparasem toate cele necesare pentru bagajul de maternitate, dar nu erau pregatite inca. Noi eram in plin proces de amenajare a noului apartament, toate lucrurile erau puse in saci, cutii, pungi, unele erau depozitate pe la parinti sau prieteni, dar munceam din greu sa ne putem muta inainte sa apara puiul nostru. Ei, si intr-o sambata de decembrie, pe la ora 5 dimineata, ma duc la baie ca de obicei…si surpriza… am simtit niste firisoare de apa cum se scurg incet pe picior. "Ok, zic sa nu ne impacientam. Ma bag in pat, dar cum ma foiesc, fara sa mai adorm, simt din nou alte firisoare de apa si in final cearsaful umed. Ups! Dimineata la 8 l-am trezit pe sot, zic:  ’Hai la spital, sa vedem care e treaba’. Nici prin gand nu-mi trecea ca eu voi naste in curand!

Din fericire, chiar medicul meu era de garda pana la ora 9.  Urmeaza monitorizarea miscarilor fetale, totul e in ordine, si pe cand sa ma urc pe masa la control, vine valul. S-au rupt membranele. Medicul zice internarea!!! Am inceput sa plang... nu stiu de ce … de teama..Ma gandeam ca e prea repede, nu eram pregatita, nu acum trebuia sa vina, nu aveam nici macar 37 de saptamani!!! Nuuuu! Nu mai stiu cum am ajuns pana la noul nostru apartament, cum am reusit sa-mi adun lucrurile si sa fac bagajul. Eram buimaca, nu credeam ceea ce mi se intampla, parca eram intr-o alta galaxie. Intr-un final ajung la maternitate si ma internez in jur de ora 13, rmeaza antibiotice din 6 in 6 ore si stau si astept… si nimic…

Vine ora 12 noaptea, de sambata spre duminica. Incep usoare dureri de burta pe care nu le-am luat in seama, totusi, dupa o ora, incep sa le monitorizez, vad ca nu ma mai lasa. Ma plimbam eu singura noaptea pe culoarele maternitatii, nici gand sa dorm. Cine putea? Si le monitorizez o ora si ceva, erau regulate, la 5-6 minute. Anunt asistenta din zona, ma duce la moasa, urmeaza monitorizarea fatului, bebele e ok… ma linistesc putin… urmeaza verificarea colului. Inca nu aparuse dilatatia. Ma instalez in sala de travaliu si ma asez in pat. Contractiile deja incepeau sa fie mai puternice, tot mai puternice, incercam sa ma concentrez si sa respir asa cum citisem… si chiar reuseam… nu stiu prin ce minune. Dupa o vreme, moasa zice: ’Hai sa verificam colul!’ Ma urc cu greu pe masa, durerile erau tot mai puternice, imi venea sa plang. Ii spun ca vreau epidurala si ea zambind zice: ‘Oooo dar mai este pana acolo, poate pe la vreo 10 dimineata o sa montam epidurala!’

Era in jur de ora 2 noaptea si in gandul meu zic: ‘Doamne, mult mai este. Oare o sa rezist pana dimineata???’ Stau eu in salon cu inima in gat, facand ture si ghemuindu-ma de durere cand veneau contractiile, dar rezistam eroic. Pe la ora 4, control din nou, dilatatie 4. Moasa zice: ’Chemati repede anestezistul! Montam epidurala!!”.  "Yuhuuuuuuu!", zic eu in gandul meu, se pare ca moasa s-a inselat de data asta. Il sun pe sot sa imi aduca kitul de recoltare pentru celule stem, deoarece ramasese acasa. Nu era inca ora 5. Intre doua contractii, anestezista imi face xilina, apoi imi pune cateterul, urmeaza perfuzia cu occitocina si zic catre moasa dupa cateva minute: ’Simt nevoia sa imping. Ce sa fac?’ Si ea din nou: ‘Ei na, e prea repede, nu ai cum… inca nu esti dilatata.’ Urmeaza oribilul control si surpiza… eram dilatata de 10 cm!!! Moasa zice: ’Chemati urgent medicul! Sa vina ca avem nastere!’ Se pare ca s-a inselat a doua oara, spre bucuria mea.

La ora 5 dimineata apare medicul meu, pregatit de nastere, iar sotul buimac si foarte emotionat, astepta la usa sosirea noului membru al familiei! Urmeaza faza de expulzie, dar se pare ca bebeul meu se lasa asteptat. Nu vroia sa iasa. Eu eram putin obosita, dureri nu foarte mari, asta datorita epiduralei, impingeam cand veneau contractiile, dar se pare ca nu suficient. Cu ajutorul medicului si al moasei, care ma incuraja, am reusit intr-un final grandios sa aud scancetul ascutit al iubitului meu ingeras, sa-i vad fata micuta si corpul umed, tremurand. Nici nu mai stiu ce-a fost atunci in capul meu. Mi l-au aratat, era mic si rosu, dar era al meu!

L-am mangaiat, l-am sarutat dupa care l-au aratat lui tati care astepta nerabdator afara si apoi l-au dus la neonatologie. Avea 2600 grame si 49 cm, dar primise primul 10 din viata lui!!!
S-a nascut in sfanta zi de duminica, asadar era din nou protejat de Dumnezeu, si chiar daca s-a nascut la 8 luni (se zice ca majoritatea celor nascuti la 8 luni au probleme de sanatate, unele grave) ingerasul meu e sanatos, frumos, creste pe zi ce trece si e cel mai vesel copil!Si nu in ultimul rand, mi-am serbat ziua de nastere in maternitate, alaturi de micul print. Implinisem 30 de ani, o varsta a implinirii si a dragostei!!! Asadar divinitatea ne-a aparat pe amandoi, iar acum ne bucuram zi de zi de minunea noastra, care a aparut ca un fulger, un inger, un superstar.

Sper ca nu v-am plictisit cu povestea mea si desi nu este spectaculoasa, pentru mine reprezinta povestea vietii mele, care nu poate fi uitata vreodata!

Membru NN:"eladea2005"
Adauga un comentariu in forumul la cafenea
Comentarii
7 comentarii
  • a spus
    luni, 15.12.2008
    Comentarii la articolul Un fulger, un inger, un superstar multa sanatate ingerasului [ ... ]
  • a spus
    luni, 22.09.2008
    SUPER POVESTEA ! SA FITI SANATOSI ! [ ... ]
  • a spus
    luni, 22.09.2008
    Interesanta si totodata placuta povestea ta. .Sanatate multa amundurora.Abia astept sa o pot [ ... ]
  • a spus
    miercuri, 17.09.2008
    Interesanta si totodata placuta povestea ta. .Sanatate multa amundurora.Abia astept sa o pot [ ... ]
  • a spus
    vineri, 25.07.2008
    multumim frumos fetelor!! asa cum am zis, nu e impresionanta ca altele, dar a fost foarte [ ... ]
  • a spus
    vineri, 25.07.2008
    Ce mi-a mai placut povestea asta ... . Foarte frumoasa. [ ... ]
  • a spus
    vineri, 25.07.2008
    Foarte frumoasa povestea. Sa fiti sanatosi si fericiti alaturi de ingerasul vostru!!! [ ... ]
[ cont nou ]    [ parola mea ]

Tine-ma minte
Contul meu