Povestea ta 

Ma numesc Stefan Emilian Rosca si am 10 luni. Mama si tata isi doreau foarte tare un bebe dar o posibila boala i-a facut sa amane acest eveniment. Totusi Dumnezeu a tinut cu ei si, asa cum isi doreau, in martie 2006 au aflat ca o sa le umplu eu viata de bucurie fapt care s-a implinit pe 14 dec 2006. Desi parintii mei erau foarte fericiti impreuna inca din prima zi cand s-au cunoscut eu am vrut sa le completez aceast sentiment si sa ne bucuram impreuna. Aparitia mea pe lume a fost foarte interesanta, la inceput am locuit undeva singurel timp de 9 luni unde ma scaldam in permanenta insa auzeam si simteam prezenta cuiva care acum imi tot repeta ca este "ma-ma". Eu nu prea stiu ce inseamna "ma-ma", dar daca este vorba de cea care imi canta si ma leagana sa adorm inca din prima zi atunci sa stiti ca o iubesc foarte mult. Stiu ca si ea ma iubeste pentru ca imi face toate poftele - sper sa o tina tot asa in continuare. Dupa cele 9 luni m-am trezit brusc intr-un loc uscat inconjurat de o multime de ochi care ma priveau iscoditori. Nici pana azi nu am inteles ce vroiau de la mine.
Mama sta nedezlipita de mine tot timpul iar pe tata il intampin cu un zambet larg de cate ori vine de la servici si, pentru a ma lua in brate, transform zambetul intr-un adevarat hohot de ras. Sunt cuminte, foarte energic, incat tata nu poate tine pasul cu mine uneori. Imi place tare mult sa rad si sa fiu tinut in brate sau sa se joace cineva cu mine.
Ultima mea aventura a fost duminica pe 30 septembrie cand, parintii mei au considerat ca sunt pregatit sa fac fata "concurentei" si m-au inscris la "Competitia bebelusilor care merg de-a busilea" in cadrul BabyExpo.
Nu va pot reda in cuvinte cate emotii si griji si-au facut parintii mei. Tata se invartea pe langa mine si ma gandeam ca in curand o sa ramana fara unghii daca nu inceteaza sa le roada de emotie - sau de foame poate, cine stie?! In sfarsit a sosit momentul mult asteptat si am fost "instalat" pe pista de concurs alaturi de alti trei concurenti puternici si de mama care era in spatele meu pentru a ma sustine moral. Cand s-a dat startul, desigur ca m-am comportat ca un "super-bebe" si, pentru a-mi bucura parintii care se asteptau sa dau totul pentru a iesi invingator, m-am intors spre mama, m-am asezat pe fundulet i-am oferit cel mai frumos chiot de bucurie. Nu am inteles de ce, in acel moment, si mama si tata nu au primit chiar incantati acel dar din partea mea?! Mama m-a luat repede si m-a asezat in patru "labute"cu spatele spre ea si cu fata spre tata care ma striga de la capatul celalalt al unui covor pe care se presupune ca eu trebuia sa ma remarc strabatandu-l in mare "viteza" de-a busilea. Oricum reactia mea tot nu a fost cea asteptata de "maturii" familiei, salvarea venind de la un alt tatic ce, intr-un moment de disperare, a aruncat pe pista "momeala" pentru fiica lui, adica un telefon mobil. Eu, fiind bebe perspicace, i-am luat-o inainte concurentei de pe pista alaturata si m-am avantat spre obiectul care tocmai aterizaze in apropiere. In acel moment, mama care venea in urma mea, desigur tot de-a busilea, a urmat exemplul acelui tatic si, cu ajutorul telefonului ei, am reusit sa le fac pe plac parintilor si sa inchei cursa pe locul 2. Este o adevarata realizare, nu-i asa, mai ales cand te si premiaza la sfarsit - pentru ca eu am fost premiat spre deosebire de mama care si-a tocit genunchii fara sa o premieze nimeni.
In final toata lumea a fost fericita, eu ca am scapat de covorul acela in jurul caruia toata lumea se agita, iar parintii ca nu i-am "facut de ras" si totusi am incheiat cursa onorabil. In sfarsit puteam sa mananc si eu linistit si sa imi fac siesta!
Aceasta a fost povestea unei zile din viata mea alaturi de parintii mei.

Pupici si pe curand