Seri calde de vara
Azi m-am trezit ca de obicei, intre ei, micutii mei cu ochi caprui.
Desi e foarte cald si aerul care intra prin fereastra e insuficient, dormim inghesuiti in patul matrimonial, cumparat evident cu alt scop. Suntem impreuna de 5, respectiv 3 ani.
Totul a inceput intr-o toamna speciala, o toamna tarzie …pentru o mama de 30 de ani. Patutul cumparat pentru somnul bebelusului Alex a fost inutil…era mic si avea nevoie de lapte mult prea des. Si de ce sa nu recunosc….mi-era atat de drag sa ii simt mirosul si pielea fina aproape, atat de aproape.
Lunile au trecut repede, a venit prima zapada, au inflorit primii ghiocei, primul zambet, primul dinte, primul cuvant, primii pasi….mult prea devreme , pentru el evident , a aparut si prima surioara (deocamdata si ultima). Si atunci am devenit trei….seara de seara "inghesuiti " in acelasi pat ....nu pentru ca nu ar fi spatiu destul, ci pentru ca asa ne-am obisnuit sa ne simtim aproape, sa adormim obraz langa obraz si par langa par…De ceva vreme, au inceput certurile de seara "La cine pica fata ?"
Imi amintesc de povestea cu bunicul, pe a carui barba se certau cei doi nepoti "ba a mea e mai frumoasa, ba a mea e mai calda ". La noi problema este : la cine sa dorm cu fata ? Uneori e foarte greu pentru o mama sa nu faca diferente intre copii. Pe princpiul ca "Adina e mai mica" …care mergea aplicat cand ea era inca un bebelus…in fiecare seara dorm cu fata la ea, obraz langa obraz…Micutului meu ii e tare greu …Cand e bine dispus imi spune ca parul meu miroase "a Kinder" si adoarme cu nasul in perna care miroase ca desertul lui preferat. Alteori se supara si adoarme suspinand cu spatele la mine…
Va veni vremea sa doarma singuri , in curand, pentru ca zilele trec repede…Ma intreb pentru cine va fi mai greu ? pentru mine sau pentru ei?
Luise, membru NN
Intra si discuta in cafeneaua noastra
Cea mai mare comunitate a mamicilor
www.lacafenea.ro


















3 comentarii