Povestea ta 

    Eram in 2007, agitatie mare deoarece era Ramadanul  iar hotelul in care lucram in Muscat era plin.
    Nu conta pentru mine pentru ca eram fericita, aveam o cariera de succes, aveam un om langa mine care dupa doi ani de chin si singuratate de la divort mi-a aratat ce inseamna fericirea. Ce mai conta o ora sau doua in plus.
   Vremea era asa frumoasa parca te inbia la plaja si relaxare. La sfarsitul lunii noiembrie, mai exact pe 24 noiembrie, am ajuns acasa amandoi, luasem cina in oras, am vorbit vrute si nevrute ca de obicei, dar subiectul principal era copii ca de fiecare data. Mereu ne contraziceam si nu ajungeam la nici un rezultata, cati copii, ce sa fie, cum sa ii cheme, si uite asa mereu existau discutii fara sfarsit si fara nici o solutie inca..
    Noaptea aceea parca a fost ultima noapte de dragoste ne-am iubit de parca se sfarsea pamantul iar a doua zi el a plecat la sv. Lucra ca pilot in armata americana..a plecat si dus a fost
   Am crezut initial ca plecase intr-o misiune, eram deja obisnuita cu disparitii misterioase si nu prea am bagat de seama,
A veit luna Decembrie si din nou agitatie cu pregatirea Craciunului, cu toate ca eram intr-o tara musulmana Craciunul era sarbatorit, si asta datorita turistilor si oamenilor care locuiau acolo si il sarbatoreau.
   Ma pregateam de ziua cea mare, cand pe 18 decembrie ma trezesc atat de ametita si lipsita de vlaga, ma gandeam ca oboseala acumulata in ultima vreme isi spune cuvantul, nici urma de omul meu, inca speram sa gasesc un mesaj in casuta mea de mail.
   Am incercat sa imi revin, am mancat  si inca aveam starea aceea ciudata, mi-am aprins o tigara..greseala vietii mele..Am crezut ca in secunda urmatoare imi fuge pamantul de sub picioare, parca un monstruletz facea ravagii in stomacul meu...Mi-am dat seama ca era mai mult decat probabil ca cineva acolo in burtica sa imi dea de veste ca tutunul e daunator...Am iesit val vartej din casa si am ajuns la farmacie cumparand trei teste de sarcina...sa fiu sigura...
Le-am facut pe toate si toate acelasi rezultat pozitiv.. Eram in culmea fericirii. Era cel mai frumos cadou de Craciun pe care il puteam primi, dar, din pacate, bucuria nu aveam cu cine sa o impart..si uite asa a trecut si Craciunul si Anul Nou si nici urma de omul pe care il credeam pana atunci al meu..M-am trezit din visul frumos si am realizat ca trebuie sa iau o hotarare. Ce era de facut? Aveam doua solutii: sa intrerup sarcina si sa imi continui cariera sau sa pastrez copilul si sa revin in tara. M-am programat la primul control in speranta ca voi gasi raspunsurile necesare, dar cand am vazut inimioara batand pe ecran, un val de emotii mi-a inindat corpul, iar lacrimile siroiau pe obraz. Doctorita mi-a spus ca sarcina este bine, inimioara batea cu putere, iar eu eram singura intr-o tara straina, unde femeile singure cu copii sunt vazute ca si criminalii, deci trebuia sa gandesc rapid.
   Am vorbit cu mama si i-am spus situatia, era fericita pentru mine. Atunci am hotarat ca acest copil sa vina pe lume iar eu sa imi las cariera undeva in urma.
   Am venit acasa in Februarie 2008, iar in Martie am reusit sa iau legatura in sfarsit cu EL, care foarte senin imi spunea ca are pe altcineva, iar persoana respectiva era femeia pe care eu o credeam prietena mea, stia ca sunt insarcinata dar mereu a negat ca este copilul lui.
    Si uite asa a trecut timpul, iar in August a venit pe lume Rares ...uriasul, cum ii spuneau asistentele, pentru ca a fost cel mai mare baietel nascut in acea zi. Eram implinita, toata lumea era a mea, cand l-am vazut prima data mi-a zambit. Am simtit ca ma topesc m-am indragostit pe loc..era minunea mea..
    Rares are acum aproape 9 luni, suntem la capitolul dintisori, pasim si vrem sa exploram totul, curiozitatea este  cuvantul de ordine in viata lui este un copil fericit,  iar mai nou tatal lui a reaparut dupa 9 luni de absenta cerandu-si drepturile. Teama mi-a cuprins sufletul, dar am discutat ca doi oameni maturi si am ajuns la concluzia  ca vom face ceea ce este cel mai bine pentru Rares, ca lui sa nu ii lipseasca nimic.
   Cred ca nimic nu se compara cu zambetul unui copil fericit..

Vio (Garfieldro)