Cauta:
Povestea Raisei

Povestea Raisei

Data: 11.08.2008


Sunt mamica a unei fetite de 6 luni din Drobeta-Turnu-Severin. Poate ati vazut-o si in BebeTop, se numeste Raisa Mihaela Damian.

Eu si tati ne-am casatorit in 2003 si nu ne-am propus sa avem imediat copii. Pe atunci aveam alte prioritati cum ar fi un serviciu mai bun, o casa pentru viitorul nostru si asa mai departe.
 
In momentul cand ne-am hotarat ca vrem sa avem un copil aveam deja toate acestea, dar copilul nu mai venea. Tati chiar intrase in panica, crezand ca nu o sa putem niciodata sa avem copilul nostrum. Chiar se gandea foarte seros la varianta adoptiei. Atunci s-a intamplat minunea. Tot auzeam lumea cum zicea ca dupa ce vom fi nasi prima oara o sa ne ajute Dumnezeu si pe noi si o sa ne binecuvanteze casnicia cu un copil. Zis si facut.

In noiembrie 2006 am nasit primii nostri fini, o pereche de prieteni apropiati. In aprilie am simtit ca ceva este in neregula cu mine si i-am spus lui tati ca o sa avem un bebe. La inceput nu m-a crezut si a continuat sa nu ma creada pana in momentul in care am facut primul ecograf si medical mi-a confirmat ca o sa avem un copil dar inca nu-mi putea spune cu exactitate sexul deoarece sarcina era prea la inceput. Aveam abia 7 saptamani.
 
Eu mi-am dorit din tot sufletul ca bebele sa fie baiat si sa-i pun numele Victor. Asa l-a chemat si pe bunicul meu preferat.
 
Dupa ce au mai trecut cateva saptamani am fost la Timisoara pentru un nou ecograf de data aceasta 4D. In momentul in care am intrat la dl.doctor G. am uitat sa-i mentionez ca nu vreau sa stiu sexul copilului ci doar daca se dezvolta normal si nu sunt alte probleme. Parca il aud si acum pe dl. doctor G: “Vai, uite si a doua olteanca”- inaintea mea tocmai fusese la el o alta mamica de fetita din Severin.

In momentul acela parca a cazut cerul pe mine, eu care eram 100% convinsa ca o sa am un baietel. Nu am reactionat nicicum de rusine, dar numai eu stiam ce era in sufletul meu. La finalul consultatie, sotia d-lui doctor, si dansa tot medic ginecolog, originara din Severin, m-a chemat la dansa in cabinet si a incercat sa-mi explice ca e mult mai bine sa fie fetita ca e mult mai apropiata de parinti etc etc..

Printre lacrimile pe care abia le abtineam i-am spus doar ca sunt multumita ca bebele meu se dezvolta bine.
 
Eu am continuat sa-i spun bebelui meu Victoras, pana in momentul in care am nascut, chiar daca intre timp imi facusem si o lista cu posibile nume de fetite si chiar daca incepusem sa ma obisnuiesc cu gandul ca voi avea o fetita.
 
Raisa Mihaela Damian s-a nascut de ziua poetului nostru national Mihai Eminescu, zi mare zic eu, 15.01.2008, la fel cum si eu ma nascusem la randul meu acum 31 de ani in zi mare, de Boboteaza. Este rasfatata neamului, are meseuza personala, pe sora mea, are 2 randuri de mosi si 2 randuri de nasi, cei tineri si cei batrani, bunicii ce sa mai zic! Este mascota biroului aici unde lucrez. Pozele ei in ordine cronologica umplu toti peretii biroului. Este febletea si mandria lui tati care a zis ca pentru el nu era important daca e fata sau baiat ci doar sa fie un copil sanatos.
 
Din momentul in care am tinut-o prima oara in brate la meternitate, chiar daca eram ametita din cauza anesteziei, va spun ca nu as mai fi dat-o pentru nimic in lume pe nici un baiat. Si daca ar fi sa mai am si alt copil, tot fetita mi-as dori.
 
Si uite asa, Victoras s-a transformat in Raisa..
 
Membru NN:"RalucaCornelia"
Adauga un comentariu in forumul la cafenea
Comentarii
12 comentarii
  • a spus
    joi, 15.01.2009
    La multi ani Raisa!Multa sanatate i tot ce-ti doresti [ ... ]
  • a spus
    miercuri, 29.10.2008
    Sa-ti traiasca fetitele si sa te bucuri de ele. Raisa este mare de acum si ma surprinde zilnic cu [ ... ]
  • a spus
    luni, 22.09.2008
    ESTE TARE DULCE MICUTA TA MINUNE ! [ ... ]
  • a spus
    marşi, 02.09.2008
    buna eu am 2 fetite una are 7 ani iar cealalta are 2 luni m-am bucurat foarte mult cand s-a nasvut [ ... ]
  • a spus
    luni, 18.08.2008
    Multumesc frumos. . Si a avoastra sa va traiasca si sa creasca mare sa va bucurati de ea. Si [ ... ]
  • a spus
    vineri, 15.08.2008
    Sa-ti traiasca fetita este o minunatie de copil si eu mi-am dorit un baietel dar am o fetita si [ ... ]
  • a spus
    vineri, 15.08.2008
    Palaria de osan o are de la Sapanta, i-a adus-o mamaia lui tati. Si mie imi place in pozele cu [ ... ]
  • a spus
    joi, 14.08.2008
    am vazut albumul mia placut poza cu caciula de osan de unde o are si ca sati raspund la intrebare [ ... ]
  • a spus
    miercuri, 13.08.2008
    Vanesa tu ai copii? Oricum multumesc pentru complimentele facute Raisei. Cum spuneam mai sus o poti [ ... ]
  • a spus
    miercuri, 13.08.2008
    Raisa are deja un album postat pe NN sub numele de Raisa Damian. O puteti vedea acolo. Si mai este [ ... ]
  • a spus
    marşi, 12.08.2008
    DACA MAI AVETI POZE CU EA PUNETILE PE NN CA S LE VADA TOATA LUMEA INCLUSIV EU [ ... ]
  • a spus
    marşi, 12.08.2008
    sunt din dr tr severin si intradevar raisa este o scumpete copil mai frumos ca acesta nam [ ... ]
[ cont nou ]    [ parola mea ]

Tine-ma minte
Contul meu