Povestea ta 

Ca sa va spun povestea mea ar trebui sa stau cateva ore in fata calculatorul, iar domniile voastre sa aveti rabdarea necesara sa cititi peripetiile prin care am trecut ca sa pot avea si eu un ingeras.

Sa incep cu inceputul. In anul 2006 m-am casatorit cu un barbat care mi-a adus liniste si bunastare in viata. Ne-am hotarat ca tineri fiind si avand rabdarea necesara, sa concepem un ingeras.

Mai intai am fost la doctor, sa vad daca este terenul pregatit si am iesit plangand din cabinet... Doctorul mi-a spus ca nu voi putea sa fac niciodata copii deoarece am uterul infantil si retrovers. Au urmat cateva zile de cosmar. M-am hotarat sa ma mai duc la un medic si spre marea mea dezamagire si acest medic mi-a zis exact acelasi lucru. Deznadajduita, cu ochii in lacrimi zi si noapte, neconsiderandu-ma femeie (din moment ce nu puteam da nastere la urmasi), am incercat incetul cu incetul sa ma obisnuiesc cu ideea.

Insa, nu a trecut o luna de cand am fost la cei doi doctori si, intr-o buna dimineata, am inceput sa ma simt rau, sa am greturi, sa vomit. Mi-am zis ca ar fi prea frumos sa fie adevarat. Insa zilele treceau si eu tot la fel de rau ma simteam, plus ca dormeam enorm si ziua si noaptea.

Mi-am facut testul si am vazut doua liniute roz. Nu stiam pe cine sa sun mai intai sa dau vestea cea mare. In ochii mei se citea bucuria, implinirea, eram in al noulea cer. Si acum, retraind acele momente mi se zbarleste parul pe mana.

Totul a fost bine pana pe data de 13.10.2007, aveam atunci cam 5 luni. M-am trezit uda....sange peste tot. Am intrat in panica... Nici nu stiu cum am ajuns la maternitate. Mi s-a spus ca am placenta praevia si ca voi mai sangera, sa nu ma sperii, mi-a zis ca va trebui sa stau tot restul sarcinii la pat, sa iau hormoni ca sa nu pierd sarcina, sa nu fac nici cel mai mic efort.

Bineinteles ca asa am si facut. Stateam o saptamana acasa, una in spital, una acasa, una in spital, mi se faceau perfuzii, am facut tahicardie, vanatai de la atatea injectii. Erau si zile cand sangeram zilnic.

Pe la 8 luni m-am umflat foarte mult, retineam multa apa in organism. Atunci doctorul nu mi-a zis ca copilul are cordonul infasurat in jurul gatului si ca va trebui sa-mi faca cezariana cum intru in luna a 9-a. Nu mi-a zis nimic cum ca as retine apa in organism.

M-am hotarat, in luna a 8-a, sa-mi schimb doctorul. M-am dus la un coleg de-al mamei mele (mama este tot doctor, dar de familie). Acesta mi-a zis ca placenta nu este praevia si este acolo unde trebuie sa fie, adica in fundul uterului (exact asa s-a exprimat), sangerarile le-am avut din cauza unei rani pe colul uterin, mi-a zis ca nu are cordonul in jurul gatului si ca totul decurge absolut normal. Am ramas fara cuvinte, pe de o parte eram fericita pentru vestile bune pe care mi le aducea, pe de alta parte eram iritata, revoltata, intrigata de spusele celuilalt doctor. Acest doctor, numarul 2 ca sa se inteleaga, m-a internat, mi-a facut injectii pentru a elimina apa din organism, m-a tratat ca de la egal la egal, caci in primul rand cu totii suntem oameni.

M-a programat pentru cezariana, pe data de 27.02.2008. In aceasi zi am intrat si in travaliu...m-am dilatat foarte repede, o ora daca mai stateam nasteam natural. Insa Bunul Dumnezeu le regleaza pe toate. Daca nasteam natural nu-mi traia copilul, pentru ca aveam lichidul modificat si deja el se sufoca cu acesta.

M-a operat, si o moasa mi-a spus ca s-a stat mai mult de o jumatate de ora sa resusciteze copilul. La ora 10 m-a operat, la 12 eu m-am trezit din anestezie, parca simteam ca ceva nu a decurs intocmai ca la carte. Dupa operatie mi-am tratat rana de pe col.

Copilul este in primul rand sanatos, frumos, inteligent... si are multe alte calitati pe care incercam sa i le descoperim. Acum are 11 luni, este un navdravan, face o multime de pozne, il iubim enorm, este lumina ochilor nostri. Ne gandim ca in viitorul apropiat sa-i facem un cadou, o surioara.


aurikcumnatik, membru NN