Povestea ta 

Orice poveste incepe cu ' A fost odata....', insa eu voi sparge tiparele de aceasta data....Nu! Nu, pentru ca am pretentia de a fi un om deosebit si nici printesa nu ma cred, nu am palate si nici servitori, insa am o comoara nepretuita, un Fat-Frumos care se numeste Bogdan-Andrei. Hmmm...Haideti sa pastram numele de alint, totusi, si sa ii spunem Strumfica, un baietel care a aparut pe lume in ziua de 16 septembrie 2006, zi care pentru mine nu va putea fi raportata niciodata la 'a fost odata...'.  Este o zi memorabila de care imi voi aminti mereu, cu lux de amanunte si daca vreau, ma 'teleportez' cu usurinta in acea zi minunata de toamna...dar...il las pe pitic sa va spuna mai multe:

Prima zi de scoala, un 15 sept plin de emotie pentru mamica mea. Era prima zi de incepere a cursurilor la care ea nu participa. Un sentiment ciudat o cuprindea. Era cu o burta maaaaaaare, dar cu un zambet minunat, abia respira din cauza caldurii, insa mi-a cantat o zi intreaga. Abia mergea, insa a facut curatenie lucie, desi tati era plecat la serviciu si nu avea cine sa o duca la spital daca eu, minunea cu 2 ochisori, as fi dat semne ca apar. Offfff... ce mamica zburdalnica mai am! Intre noi fie vorba, abia astept sa ii spun singur "Mami, te iubesc asa cum esti!"

Stiti ce bine imi era cand mami ma legana in burtica in timp ce spala cada de baie sau cand intindea perdelele? Mmmmm.... super! Intr-un tarziu, insa, si-a facut mila de mine si m-a lasat sa dorm. Eram atat de obosit...

Cred ca mami s-a asezat in pat,l inistita, glumind cu fetele de pe NN si exprimandu-si temerile legate de nastere: "Ce ma fac daca x", "Ce ma fac daca y?", "Dar daca...?" erau intrebarile ce o macinau. Atunci m-am hotarat sa ii dau singur raspunsul si sa nu o mai las asa, in incertitudine, ca doar e mamica mea! Si parca imi mai era dor sa ma dau in leagan in burtica ei, in timp ce dadea trap,distractie mare, parol!

Mai multe nu va mai pot spune pentru ca dupa atata zbenguiala am adormit iar. M-am trezit, insa, intr-un alt loc. Era cald si bine, intr-adevar, insa nu mai era locusorul meu cel drag. Am inceput sa plang, sa dau din maini si din picioare. Ooo s-a schimbat roata....cei mari se distreaza, iar eu plang.....

Spalat si imbracat in haine de 'gala', m-au dus in bratele unui domn-bland si bun, exact cum mi l-am imaginat! El este tati, nazdravanul cu care 9 luni de zile am discutat si am jucat fotbal prin buricul mamei! Noroc, barbate! Imi place! I-as spune asta, insa n-am cuvinte. Abia astept sa cresc!

Piticul a obosit. Este doar o manuta de om, insa ma roaga sa va spun ca a spus esentialul.

Toate acestea ma fac sa cred ca oricat de greu a fost, oricat de mult am pierdut din libertatea de 'copil-adult', nimic nu se compara cu minutele petrecute alaturi de Nebunici, cu zambetul lui dulce si chiar cu lacrimile acelea pure. Copil drag, iti multumim ca ne-ai implinit! Mami si tati iti ureaza sa ramai mereu cu acest suflet pur si inocent de COPIL! O poveste pe care nu o voi termina aici, pentru ca mi-as dori ca peste zeci si zeci de ani sa va pot scrie finalul: "Si au trait fericiti pana la adanci batraneti!"
 
Membru NN:"mona26"