Povestea ta 

Eram cu ani in urma in Timisoara, orasul meu natal. La 19 ani visam sa am si eu familia mea, sa am un copilas, mereu uitandu-ma si jucandu-ma prin parcuri cu alti copilasi. Mi-au placut mereu copii, cu dragalasenia si cu inocenta lor. Eu, in schimb, nu am avut parte de prieteni care doreau asta, si intr-o zi l-am cunoscut pe sotul meu, dar cand am auzit ca este din Bucuresti, am fost un pic sceptica in privinta lui. Apoi, dupa un timp,  m-a cerut de nevasta si vroia neaparat sa-si intemeieze o familie.
    
Mi-a fost foarte greu sa las orasul natal si parintii, sa plec asa departe de casa, dar mi-a placut mult la Bucuresti, cand am fost prima oara in vizita si asa m-am hotarat. Mi-au placut foarte mult parcurile Herastrau si Cismigiu deoarece noi, in Timisoara, nu avem lacuri mici, doar un canal, Bega, ce trece prin oras, si cateva fantani arteziene. M-am mutat, m-am angajat si ne doream un bebe. Desi am incercat de foarte multe ori nu intelegeam de ce nu se poate, de ce nu raman insarcinata. Am hotarat sa mergem la doctor, sa vedem de ce nu se poate, dar am aflat sa nu este nici o problema de sanatate la niciunul dintre noi.
    
Doctorul ne-a sfatuit sa fim mai relaxati, sa nu ne gandim la bebe si sa incercam mai des. Eu asteptam cu nerabdare, si in fiecare luna cand trebuia sa imi apara menstruatia eram cu sufletul la gura, dar mereu ma intristam si renuntasem sa ma mai gandesc...Apoi, intr-o zi, dupa ce se terminase menstruatia, dupa ce o colega imi spusese ca as putea sa raman chiar daca mi-a venit ciclul, mi-am cumparat un test chiar in ziua aceea. Mare mi-a fost mirarea cand am vazut cele 2 liniute, dar nici nu imi venea sa cred. I-am zis sotului si s-a bucurat enorm, iar in aceea zi am si sarbatorit. De atunci nici nu mi-a venit menstruatia si incepeam sa ma simt ciudat.
     
In timpul sarcinii nu am avut pofte. Am si mancat bine, fructe mai ales si lichide in general pentru ca bebe sa fie cat mai sanatos. In lunile de sarcina eram foarte fericita ca dupa 1 an si jumatate de incercari "in sfarsit o sa avem un bebe", in ciuda altor probleme, si abia asteptam sa nasc si sa vad cum va arata bebele. La ecografia 3D ne-am bucurat sa aflam ca o sa avem o fetita, desi nu as fi putut sa zic ca daca as fi avut baietel l-as fi iubit mai putin. Nu conteaza, desi am auzit atatea situatii in care tatii si mamicile  se supara, sau mai grav, se despart ca bebele este fata sau baiat, dar nu cum si-ar fi dorit. Pentru mine nu conta decat sa fie sanatos.
  
In ultimele luni eram tare nerabdatoare, si bebele chiar s-a lasat asteptat deoarece au trecut 42 de saptamani si trebuia deja sa nasc, dar inca nu coborase copilul indeajuns, iar la doctor mereu imi zicea,"Mai o saptamana". Imi ziceam: "Eu nu mai nasc,  cand nasc??" Nici dureri de nastere nu aveam, pana intr-o zi, cand m-au luat durerile seara la ora 8 si la ora 10 nu mai puteam de durere. Iar doctorita mea, care m-a urmarit toata sarcina si imi promisese ca nu ma lasa balta, ca pot s-o sun oricand, m-a abandonat. Am sunat-o la ora 9 si nu raspundea. Am zis ca incerc pe la ora 10, poate mai trebuie sa astept pana mi se rupe apa, asa imi zicea soacra, apoi la 10 am sunat-o iar si mare mi-a fost mirarea ca avea telefonul inchis desi aveam zapp si ea la fel. Ce sa ma fac? A sunat sotul la salvare sa intrebe daca, contractiile mele sunt normale si mi-au zis ca nu trebuie sa astept sa mi se rupa apa, iar daca am contractii foarte dese sa ma duc neaparat.
     
M-am imbracat si la ora 12 am fost la un alt spital, nu la cel care imi promisese d-na dr ca o sa nasc, pentru ca am inteles de la  dansa ca era in renovare, ca doar 2 sectii erau deschise si  trebuie sa o sun daca trebuie sa nasc, asa ca m-am dus la maternitatea "Caritas", de care apartin. Acolo m-a consultat medicul de garda, care, coincidenta, era si medicul cu care a nascut nasa mea. Vorbise nasu cu dansul, sa ma ia in grija. Am fost dusa in salonul de pretravaliu, dar m-a deranjat enorm faptul ca nu il lasau pe sotul meu sa ramana langa mine, desi aveam niste dureri insuportabile. Cand a venit sa-mi aduca o sticla cu apa plata l-am rugat sa-mi frece un pic spatele ca numai puteam de dureri, iar doctorii si asistentele nu l-au lasat, ci l-au poftit afara, desi vorbisem cu doctorul care ma ingrijea, si i-am dat ceva pt asta...
     
Dupa ore in sir de dureri si verificari repetate, pe care din ce in ce mai greu le suportam, la ora 6:30 doctorul imi rupsese apa si apoi am inteles ca la ora 7 m-a plasat la un alt doctor. A mai venit pe la mine si o doctorita si asistente si ma tot intrebau cum ma simt, la cat timp am contractiile, unde ma doare, controale peste controale. Eu suflam incet si sacadat, apoi lung, cum imi spusese o asistenta ca este bine, ca sa nu simt asa de tare durerea. Dar, din pacate, nu ma dilatam destul, din cate auzisem de la doctori, chiar si cu o gramada de injectii. Orele acelea erau de cosmar si abia asteptam sa nasc. Apoi a venit doctorul si mi-a zis ca trebuie sa nasc si ca daca nu m-am dilatat dupa 12 ore de travaliu trebuie sa fac cezariana. Nu vroiam de niciun fel sa ajung la cezariana, dar doctorul m-a asigurat ca o sa fie totul bine si ca  nu are rost sa mai asteptam pt ca au trecut deja 12 ore si ar fi trebuit sa mai astept cel putin vreo 6 ore sa ma mai dilat. Aveam dilatatia doar 2-3, asa ca nu am avut incotro.
      
M-au pus sa semnez pe hartie ca sunt de acord cu cezariana si m-au dus in salonul de operatie. Acolo i-am vazut pe doctorul si pe doctorita care a fost sa ma consulte, si dupa ce m-am trezit am inteles ca ei sunt doctorii care m-au operat pentru ca de la durerile acelea ingrozitoare nici nu mai stiam cine e doctor si care sunt asistentele. Toti ma intrebau, ma consultau, iar eu nu mai puteam de durere. Mi se uscase si gura de la suflat si nu puteam nici sa vorbesc. Mereu imi umezeam gura cu putina apa.
      
Abia asteptam sa nasc sa scap de dureri. Dupa ce m-au operat, abia in salon mi-am recapatat cunostinta si mi-a fost cam greu pana m-am dat jos din pat. Apoi abia asteptam sa pot sa merg sa-mi vad bebelusul. Sotul a fost cu nasii la bebe, dar abia l-au lasat sa o vada. Apoi am mers si eu, bucurie mare, desi mai aveam destule dureri, dar mai mare era bucuria sa o vad. M-am bucurat enorm cand am vazut-o asa infasurata ca o sarmaluta si abia asteptam sa pot merge la alaptat cat mai eram la reanimare. Apoi, a doua zi m-au mutat intr-un salon unde nu puteam sa dorm din cauza paturilor vechi de 40 de ani sau mai mult. Cu ajutorul doctoritei, care a venit sa ma vada, am aranjat sa ne duca intr-un salon frumos, cu baie, unde puteam sa am si bebelusul cu mine.
       
M-am bucurat asa de mult ca puteam sa dorm intr-un pat normal, desi ma durea foarte tare spatele deja dinainte de nastere, de la sarcina, dar ce m-a bucurat cel mai tare era ca puteam sa am copilasul langa mine. Ce nu mi-a placut era ca desi dadeam spaga destula la diverse asistente, la fiecare tura, a doua zi sau a treia zi tot asteptau ceva...Deci daca nu aveai sa dai, se uitau la tine foarte urat si asta nu mi-a placut deloc. A 3-a zi, a 4-a zi iarasi. Veneau seara dupa bebelus ca sa dormim, iar dimineata cand se schimba tura trebuia sa explic din nou ca doresc bebelusul langa mine... si iar alti bani...alta distractie. Ma bucura un singur fapt, ca macar la 3 ore mergeam sa alaptez si puteam s-a o tin in brate, macar si 20 de minute, cat dura alaptarea. Abia asteptam sa ies din spital cu fetita mea. Am ajuns acasa si sotul pregatise patutul impreuna cu nasii. Camera era frumos inpodobita. Mi-a placut foarte mult si eram fericita ca eram in sfarsit acasa cu fetita mea. Mereu m-a gandeam oare cum va fi nasterea, bebeul, si iata ca in sfarsit am trecut si peste asta, iar acum ma simt inplinita si fericita cu bebelusul meu.

Au trecut lunile ca si cand ar fi zile, iar acum fetita mea are 7 luni si jumatate. E fetita mare, ii apar dintisorii si ma simt fericita atunci cand alaptez si o simt langa mine.

In incheiere as vrea sa spun ca ma bucur foarte mult ca e sanatoasa. E o fetita vioaie, jucausa. Imi place tare mult sa ma joc cu ea si cand o aud ca rade mi se umple inima de fericire. In sfarsit visul meu s-a implinit!

Va multumesc din suflet ca ati creat acest site minunat, unde ne putem exprima parerile, dorintele, sa ne asternem povestile si unde ne putem sfatui intre noi, mamicile. Am uitat sa mentionez ca am aflat de acest site cand eram insarcinata, ma informam pe net si am dat de acest site minunat, care m-a ajutat cu articole care mi-au fost de un real folos.

Membru NN: "popescumelinda"