Cauta:
Odiseea nasterii lui David

Odiseea nasterii lui David

Data: 09.12.2008

Povestea noastra incepe undeva in toamna anului 2006. La un control ginecologic de rutina, am aflat ca am o rana mare pe col si chisturi endometriozice pe ambele ovare, si acestea de asemenea foarte mari. Recunosc ca nu prea am facut examene ginecologice regulate, dar nici nu ma asteptam sa patesc asa ceva.

Reactia doctoritei a fost destul de violenta, certandu-ma. Ideea era sa incercam sa scapam de aceste probleme si sa am o sarcina cat mai repede. Noi nu prea eram hotarati sa avem inca un copil, deoarece nu consideram ca avem toate cele necesare, dar, in chiar aceeasi seara, ne-am decis sa aducem un nou membru in familie.

A urmat o perioada grea. In prima luna mi s-a facut o cauterizare pe col, si, peste inca o luna, am avut interventia laparoscopic pe ambele ovare. Nu am mai reusit sa ma programez pentru un eventual control la aceea doctorita, mi s-a spus ca nu mai avea locuri libere pana in vara. Am mers la alt doctor si acesta mi-a spus sa ma apuc urgent de facut copilul, avand doar doua luni la dispozitie de fertilitate maxima. Eu de-abia ma tineam pe picioare, efectiv ma taram, nici nu ma puteam gandi la asa ceva.

Astfel prima luna a trecut fara a ne aduce acea sarcina dorita, dar cea de-a doua ne-a adus fericirea. Am anuntat familia si prietenii la petrecerea mea de 30 de ani, a fost ceva de vis. Toata viata o sa tin minte acel moment, cand sotul i-a anuntat pe toti care a fost cadoul lui pentru mine, si le arata mandru tuturor prima ecografie si fotografia testului de sarcina.

Sarcina a fost ok, niciodata nu mi s-a spus ca ar fi ceva in neregula. Doar eu am suferit toate simptomele de sarcina si am mai prins si cea mai caniculara vara. Si acasa evident , nu avem aer conditionat, doar stam cu chirie intr-o garsoniera.

Am mers la serviciu pana am nascut. Nu mi-am dorit asta, dar am nascut cu trei saptamani mai devreme. Intr-o noapte m-am trezit, m-am dus la baie si mi-am dat seama ca se apropie nasterea. Aveam sangerari si nu avusesem toata sarcina. Era ora trei, asa ca nu ne-am mai culcat si am inceput sa facem bagajul pentru spital. Cum v-am spus, credeam ca mai am timp si speram si eu sa il fac in liniste, nu seara cand veneam de la serviciu.

Dimineata am sunat doctorul si m-a chemat la control. Am mers cu metroul, deoarece vandusem masina de doua luni, urmand sa luam alta cu aer conditonat. Acest aspect m-a afectat foarte mult. E tare greu ca din luna a opta sa nu mai ai masina. Iar eu vroiam sa merg eu sa vad tot ce cumparam pentru bebe. Atunci am vazut cat de mult sar in ajutor prietenii cand ai nevoie. Si multi apropiati nu prea s-au stresat. Sa ne fi vazut cum am venit incarcati de la Baby Expo pana la metrou, si cum am mers cu maxi taxi, metrou, autobuz la cumparaturi. Cu taxiul nu prea circulam, ca mi se pare cam scump si atunci nu mai este profitabil sa te duci in supermarket, mai bine iei totul din farmacii, sau butik.

Dar sa revin la ziua nasterii. Era si ziua in care urma sa ne vina noua masina, dar livrarea se facea dupa amiaza. Asa ca, ajungand la spital, mi-a spus ca voi naste in acea zi, dar nu se stie cand, asa ca sa merg acasa, sa fiu pregatita si sa ma intorc atunci cand vor incepe contractiile. Daca nu incep, urma sa-l sun pe doctor la ora 16, sa vedem ce mai e de facut.

Am plecat iar spre casa cu metroul si pot sa zic ca nesimtirea umana nu are limite. Nici macar in acea zi nu mi se acorda locul cuvenit, asa ca sotul , desi nu am fost de acord, a solicitat locul rezervat.

Voi ce ati facut in ziua in care ati aflat ca nasteti? Bagajul deja il facusem noaptea, asa ca am trecut intai pe la biserica si apoi am plecat dupa ultimile cumparaturi. Am vrut sa aleg eu pana si figurinile de pe perete care urmau sa orneze coltul rezervat puiului.

Nu aveam stare deloc, nu m-am odihnit nici un pic, si, venind ora 16, fara vreo contractie de altfel, l-am sunat pe doctor. M-a socat atunci cand a zis sa astept pana la urmatoarea programare, dar aceasta era peste doua saptamani. Adica pana atunci se va declansa nasterea. Eu, stind ca am colul complet deschis, nu eram dispusa sa astept. Asa ca am plecat din nou cu sotul cu metroul sa ne ridicam masina. Acolo, era asteptat ca proaspat tatic, deoarece insistase sa i se livreze masina mai devreme , pentru ca, desigur nasteam. Asa ca l-au intampinat cu felicitari, dar, cu pasi grei de elefant, am aparut si eu. Am facut toate formalitatile, chiar am verificat masina pe toate partile sa fie ok.

Cum contractiile intarziau sa apara, am plecat in Cora sa definitivam cumparaturile. Si acolo au inceput. M-a sunat o colega de la munca si i-am spus ce fac, si, in scurt timp, toti colegii mei stiau ca sunt in Cora si au inceput contractiile. Lor, altfel le-a fost tare frica sa nu nasc la munca, intrebandu-ma zi de zi in ultima perioada de ce am mai venit.

Am ajuns in sfarsit la casa si mi-era din ce in ce mai rau, cand sotul, care isi luase o pereche de geansi a constata ca lipseste codul de bare. Asa ca a intrat din nou si a venit cu perechea norocoasa. Mie imi era din ce in ce mai rau.

Dupa ce am ajuns acasa, ca prin farmec, nu mai aveam nimic. Ba chiar pe la 10 seara ne-am culcat si am adormit. Ne-a trezit o pietena care m-a pus sa merg de urgenta la spital, ca nu realizez eu, dar nasterea a inceput, etc. Pana la urma ne-a convins. Am vorbit din nou cu doctorul si am plecat la spital. De data aceasta cu masina. La 12 noaptea ma internam, dupa ce am stat la o mare coada, fara a avea scaune la dispozitie.

Dupa controlul de rutina, doctorul l-a trimis pe sotul meu acasa, asigurandu-l ca nu voi naste pana dimineata. Totusi, el fiind de garda pana dimineata, mi-au administrat niste perfuzii care au declansat travaliul. Si eu, care imi luasem o carte, sa am ce citi. Nu stiam ce avea sa urmeze. Find noapte, fetele din salon dormeau, aveau contractii mici si nu aveau dureri.


Unele erau la a doua nastere si pana sa adoarma, imi spuneau ca sigur eu aveam doar contractii false.

Asistenta venea rar si ma punea sa stau culcata. As fi vrut sa ma duc la baie, dar nu puteam fiind prinsa de perfuzii. Dupa vreo doua ore de chin, nu am mai suportat, si, cand s-a trezit una dintre fete, am rugat-o cu ultimile puteri sa cheme pe cineva. M-au luat de urgenta sa-mi verifice dilatatia si am plecat fara telefon, fara nimic. Mi-au pus repede anestezia epidurala si nu am avut la indemana banii sa-i dau anestezistului. Am rugat-o pe asistenta sa-i dea ea plicul si a zis sa i-l dau cand se intoarce. Dar nu s-a mai intors. Si acul mi l-a scos a doua zi o asistenta.

Au urmat doua ore linistite, pot zice minunate in care nu am mai simtit nimic. Atunci am cerut si eu telefonul si l-am anuntat pe sot sa vina ca voi naste curand. Credeam ca e era mai greu a trecut, dar ma inselasem. Efectul epiduralei s-a dus si a urmat nasterea pe viu. Cumplit. Nu puteam sa fac ce-mi cereau, mi-am dorit sa mor, ne-am si certat si pana la urma m-a ajutat asistenta si am nascut.

De atata durere eu nu imi aduc aminte plansul copilului, nu-mi venea sa cred ca am scapat, doctorul nu mi-a arata copilul, a fost un haos total.

Sotul a venit si a vazut copilasul imediat dupa nastere si mi l-a aratat si mie in fotografii. Era tare dulce si frumos.

Au urmat doua ore in care trebuind sa raman treaza, asa ca m-am apucat sa vorbesc cu toata lumea la telefon. Eram tare vesela si fericita. Nu stiam ce urma sa vina. Am lesinat la prima ridicare in picioare si de aceea mi s-a adus foarte putin copilul. As fi vrut sa ma mai lase sa imi revin, dar m-au mutat la salonul de lauze, si, in scurt timp mi-au adus si ingerasul. Imi era tare drag de el, insa nu stiam ce sa fac cu el. Nu am avut prea mult timp de nedumeriri, a venit medicul neonatolog, si, cu cea mai acra figura din lume, mi-a spus ca am un copil bolnav rau, ca are strpetococ B luat de la mine, si multe alte probleme pe care oricum nu le intelegeam. I-am arata analizele mele, perfecte de altfel. Am simtit ca pic din picioare.Credeam ca-mi moare bobocelul. L-a luat cu ura si l-a dus la terapie intensiva. Nici nu a vrut sa ia banii pe care m-am straduit sa i-i bag in buzunar. Au urmat 10 zile grele de tratament cu antibiotice, de certuri intre aceasta creatura si medicul meu ginecolog, care a inteles ca ne-a socat rau.

Baietelul meu a avut toate aceste probleme, insa nu erau atat de grave, toate s-au tratat, dar a trebuit sa ne sperie atat de tare, incat eu, timp de 10 zile am plans intr-una.

In ziua de Sfantul Dumitru ne-am externat si a urmat una din cele mai frumoase perioade din viata noastra.

Acum David este mare, are un an si o luna si este un baietel absolut normal, dragalas si cea mai draga comoara pentru noi.
 
DinuIoanaRaveca, membru NN
Adauga un comentariu in forumul la cafenea
Comentarii
12 comentarii
  • a spus
    luni, 27.04.2009
    "DinuIoanaRaveca"-ma socat si pe mine povestea ta. Imi pare rau ca a trebuit sa suferi in [ ... ]
  • a spus
    luni, 26.01.2009
    Inca o poveste din care vedem ca unele cadre medicale uita ca lucreaza cu oameni. Fiinte fara [ ... ]
  • a spus
    vineri, 09.01.2009
    Felelor, va multumesc mult pentru sprijin. Acum suntem foarte bine si sper ca nimeni sa nu aiba [ ... ]
  • a spus
    vineri, 09.01.2009
    Am nascut la marele spital MUNICIPAL, unde vezi Doamne, stiu sa realizeze o relatie mama-copil. Erau [ ... ]
  • a spus
    marți, 30.12.2008
    Felicitari cred ca ai trecut prin ceea ce e mai greu dar nu te speria asa sunt toti medicii daca ar [ ... ]
  • a spus
    luni, 22.12.2008
    Ai nascut la Polizu ? Pe acolo se practica tactica asta, adica se inventeaza boli ca sa cotizezi! [ ... ]
  • a spus
    luni, 22.12.2008
    M-ai facut sa plang,Raveca! Mai ales in partea in care spuneai ca nu ti-au aratat copilul si ca [ ... ]
  • a spus
    duminică, 21.12.2008
    Fetelo, va multumesc pentru sprijin. Acum suntem ok, dar nu stiu cum voi mai percepe o internare in [ ... ]
  • a spus
    miercuri, 10.12.2008
    Trista povestea ta,dar cu ajutorul lui Dumnezeu a-ti trecut cu bine.Multa sananate la toata familia. [ ... ]
  • a spus
    miercuri, 10.12.2008
    trista poveste cu final fericit sa va traiasca minunea si sa fiti o familie fericita pt ca meritati [ ... ]
  • a spus
    marți, 09.12.2008
    Nici un parinte n-ar trebui sa treaca prin ce ati trecut voi, dar uite ca se intampla si asa... Stiu [ ... ]
  • a spus
    marți, 09.12.2008
    Nici un parinte n-ar trebui sa treaca prin ce ati trecut voi, dar uite ca se intampla si asa... Stiu [ ... ]
[ cont nou ]    [ parola mea ]

Tine-ma minte
Contul meu