Povestea ta 

Desi a trecut aproape un an, inca mi se intoarce pielea cand vorbesc de nasterea lui Darius.

Totul a inceput in 2007, cand am ramas insarcinata. Parca nu-mi venea sa cred!! Ne doream extrem de mult un copil, insa consideram ca nu este momentul potrivit. Vroiam sa renunt la sarcina sub pretextul ca sunt prea tanara (22 ani ) dar cred si acum ca nu eram in stare de asa ceva. Asa ca a urmat un control la ginecologie de unde am aflat ca sunt insarcinata in 9 saptamani.

Cand am vazut acea mica inimioara, care batea in burtica mea, ne-au dat lacrimile si mie si sotului si parca in cor am raspuns la intrebarea doctorului ca vom pastra sarcina. Eram cea mai fericita familie, iar eu cea mai fericita burtica si uite asa au zburat cele 9 luni de sarcina si rasfat.

Era o zi de aprilie, mai exact 8 aprilie, cand m-am dus la facultate sa dau un partial. Parca ma dureau rinichii si l-am sunat pe sotul sa vina sa ma ia.

Ajunsa acasa am facut un dus si parca ceva imi spunea ca trebuie sa ma odihnesc un pic. Asa ca m-am pus la culcare mult prea devreme (ora 20:00). Insa pe la 23, brusc, somnul mi-a fost intrerupt de o nevoie inexplicabila de a merge la toaleta. M-am dat jos din pat si surpriza...s-a rupt apa. Toata tremuram, iar sotul mai tare ca mine. Noroc ca erau gata bagajele pentru spital, unde am plecat in mare graba. Acolo au urmat controale dupa controale, injectii de dilatare, analize si tot tacamul, insa nimic nu ma mai speria.

Asteptam momentul intalnirii cu gandacelul meu, care se tot lasa asteptat. Insa, intr-un final, s-a hotarat sa iasa in lume, iar 13.30 a fost ora intalnirii noastre si ora in care m-am simtit implinita cu adevarat, ora in care am devenit mama.

adelafistis, membru NN