Povestea ta 

Eram deja impreuna de 7 ani cand ne-am hotarat ca ar cam fi timpul sa ne casatorim. Eu aveam 26 de ani, el 28. Deci in iulie 2002 am facut marele pas. Ne doream copii dar am zis ca e timp si pentru asta si sa mai asteptam un pic.

Dupa inca 3 ani ne-am gandit ca timpul trece, noi imbatranim si ne lipsesc copilasii. Dar planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ, caci noi ne hotarasem sa avem un bebe, dar acesta intarzia sa apara.
 
Dupa 1 an de incercari nereusite ne-am hotarat sa mergem la doctor. Nu imi pusesem pana atunci problema ca ar putea fi ceva. Dar au mai trecut 2 ani de ivestigatii, tratamente…Nu mi se gasea nimic nici mie, nici sotului meu. Dar noi tot speram. Si minunea s-a produs.

Era 30 decembrie 2007 cand m-am hotarat sa fac un test de sarcina, parca presimteam ceva. Eu eram libera in acea zi, sotul meu lucra. Nu aveam prea mari sperante, eram deja obisnuita cu o liniuta dar cand am vazut 2 liniute nu imi venea sa cred. L-am sunat imediat pe sotul meu si i-am spus : "ce faci tati?". Nu ii venea nici lui sa creada. Cateva secunde nu a zis nimic, apoi m-a intrebat ce i-am spus. Cand a venit de la munca i-am anuntat si pe parinti.

Au trecut sarbatorile dar eu nu aveam nimic, nici un semn, adica nu imi era rau, nici o greata cum auzisem eu ca ai cand esti gravida, asa ca am hotarat sa mai fac un test, si la fel, 2 liniute.
Pe 8 ianuarie am ajuns si la medicul ginecolog care mi-a confirmat, aveam 8 saptamani. Si el era la fel de fericit ca mine, cred ca nici el nu stia ce sa mai imi faca cand mergeam la control.

La 13 saptamani am aflat ca va fi baiat. Oricum nu mai conta ce era, dar in sufletul meu intotdeauna mi-am dorit baiat. Eram foarte fericiti. Si mai mult, DPN era 25 august, ziua de nastere a tatalui meu. Spun asta pentru ca tatal meu si-a dorit foarte mult sa aiba un baiat, si a avut 4 fete, eu fiind a treia. Si a avut "norocul" ca primii 3 nepoti sa fie 3 fete. Si dupa 65 de ani, in familia tatalui meu aparea primul baiat.Deja hotarasem ca daca va fi baiat il va chema Radu. Apoi am zis ca ar fi bine sa ii dam si un nume de sfant, si ne-am gandit la Stefan. Deci a ramas Radu Stefan.

Am avut o sarcina super usoara, fara nici o stare de rau, fara nimic. Cele 9 luni au trecut foarte repede.Am ramas acasa cand aveam 7 luni de sarcina nu pentru ca as fi avut ceva ci pentru a avea timp sa ma pregatesc pentru venirea pe lume a lui bebe.

M-am odihnit, m-am plimbat, am citit carti de specialitate.
La controalele lunare nu am vorbit deloc cu medicul despre modul cum voi naste. Eu doream sa nasc normal, de asta ma si pregateam, dar la ultimul control din 8 august medicul mi-a zis ca o sa facem cezariana. La inceput nu prea am fost de acord, dar m-a lamurit ca asa este mai bine dupa cat m-am chinuit sa il am pe bebe si nu e cazul sa riscam.

Asa ca m-a programat pentru cezariana pentru data de 15 august. Asadar, in data de 15 august 2008 la ora 11.00 m-am prezentat la maternitate, dl. dr. mi-a facut internarea, m-i s-au facut toate cele necesare pentru nastere si am fost dusa in sala de travaliu unde am asteptat cumintica. Mi s-a pus aparatul pentru controlul contractiilor, dar eu nu aveam nimic. Nicio contractie, nicio durere.

La 18.30 am fost dusa in sala de operatie, dr. anestezist mi-a facut rahia apoi a venit dr.meu. Nu aveam nici o emotie, nu mi-a fost frica deloc. Am fost constienta pe toata durata operatiei, dr. anestezist statea la capul meu si imi spunea tot ce se intampla.In acelasi timp vorbea si cu medicul ginecolog, care era foarte relaxat. Asta mi-a placut.

La 18.40 a venit pe lume si minunea noastra, Radu Stefan, cu 3500 gr si 52 cm. A luat primul 10 din viata lui. In timp ce eu eram cusuta, ma uitam cum e curatat baietelul meu, apoi m-i l-au adus sa il pup si l-au luat.Bineinteles ca eu l-am vazut ca seamana cu mine, si asa i-am spus si lui tati care astepta acasa nerabdator sa ii dau un semn. Eu am stat la reanimare pana a doua zi, cand m-au dus in salon si m-i l-au adus si pe Radu.

La inceput mi-a fost un pic greu, ca fiind si operata si fiind si primul copil nu prea stiam ce sa fac. Dar cele cateva zile petrecute in maternitate au trecut repede si am venit acasa. Eu m-am refacut foarte repede, dupa o saptamana nu ma mai durea deloc operatia iar dupa 3 saptamani eram ca noua. Acum nu imi pare rau ca am nascut prin cezariana.

Radu a fost de la inceput, si inca este un copil cuminte. De la 2 luni nu s-a mai trezit noaptea, tot de atunci doarme singur in patutul lui, se joaca singur, numai sa ma stie prin preajma.La 5 luni jumate i-a aparut primul dintisor si acum la 11 luni are 6 dintisori si al saptelea pe drum. La 6 luni a zis prima data "mama"."Tata" spune mai rar. Cu diversificarea alimentatiei a fost un pic mai greu dar incet, incet ne-am obisnuit.

Acum Radu ne uimeste pe zi ce trece cu progresele pe care le face. In picioare inca nu merge, in schimb merge de-a busilea si se agata si se cocoata peste tot. Am zis ca alpinist se face.Dar eu nu il fortez cu nimic, cand o sa aiba el chef sa faca ceva, face. La el e mai greu pana isi da seama de ceva ca apoi nu mai sta o clipa. Este foarte vioi si intelege tot ce ii spun.

Luna viitoare, pe 15 august va face 1 anisor. Nici nu imi dau seama cand a trecut timpul. Ne pregatim deja pentru petrecerea de mot.

Apoi o sa incepem sa lucram pentru o surioara pentru Radu. Sau un fratior. Nu conteaza ce va fi, sa fie, si sa fie sanatosi si noi pe langa ei sa ne putem bucura de ei.

cangi, membru NN