Povestea ta 

Imi amintesc ca acum doi ani, mai exact pe 29 noiembrie 2005, l-am cunoscut pe cel care imi este acum sot. In momentul in care ne-am intalnit pentru prima data, eu cred ca a fost dragoste la prima vedere. Simteam inca din prima seara ca eram facuti unul pentru altul.

Anul urmator cam pe la sfarsitul lunii aprilie am facut prima oara dragoste. Pentru mine a fost ceva incredibil si am simtit ca el este barbatul menit sa imi incununeze viata cu fericire daruindu-mi un copil. Cu toate ca eram abia in primul an de facultate, 2 luni mai tarziu, cand am ramas insarcinata, am hotarat sa pastrez copilul, iar el m-a sustinut.

Prima surpriza pe care am avut-o a fost in momentul in care am facut prima ecografie. Noi credeam ca sarcina are abia 2-3 luni, dar cand doctorul mi-a spus ca sunt insarcinata in 5 luni si nu mi-a venit sa cred. Dupa toate incercarile pe care le-am intampinat cu familia, ne-am casatorit in luna noiembrie 2007 si am continuat sa asteptam venirea lui bebe.

Dupa nenumarate controale, m-am internat in spital pe data de 7 februarie deorece sarcina deja intarziase si doctorul a fost nevoit sa imi provoace nasterea. In sala de nasteri doctorul vorbea cu asistenta ca fatul incepe sa sufere, cuvinte care m-au facut sa uit de durerile pe care le aveam si am inceput sa ma rog ca bebelusul meu sa fie bine.

Am asteptat 10 ore pana cand mica gagalice a hotarat sa nu se mai lase asteptata si sa ne faca bucuria de a-l vedea si de a spulbera iluziille asteptarii. Apoi la ora 11:55 i-am auzit glasul pentru prima data si am simtit cum imi dadeau lacrimile de bucurie. Fetita mea a devenit din acel moment centrul universului meu. Cu toate ca am doar 20 de ani, imi continui facultatea si imi cresc copilul cu iubire, fara a regreta sau a ma gandi ca este prea devreme, fiindca, dupa cum spune lumea eu sunt inca un... copil.