Povestea ta 

Totul a inceput cu intalnirea intre doi tineri si cu cresterea iubirii dintre ei clipa de clipa. In fiecare zi eram tot mai convinsi ca suntem facuti unul pentru altul. De aceea in Iunie 2007 am decis sa avem un copil.

Desi nu eram inca casatoriti, nu aveam "masa, casa si masina" cum ne-a zis mama la anuntarea deciziei noastre catre familie.
Simteam ca ne iubim, simteam ca suntem in stare de orice pentru a fi fericiti si simteam ca aveam destula iubire in inima pentru a darui-o unui suflet de copilas.

In iunie ne-am hotarat sa facem in copil, dar spre marea noastra uimire D-zeu credea acelasi lucru ca si noi, si ne trimisese deja un ingeras; aveam in pantecul meu un copilas de 5 saptamani. Eram insarcinata!!!

Perioada sarcinii a trecut cu bine, avand alaturi un sot nemaipomenit si o doctorita pe masura. Pe vremea aceea stateam in Satu Mare si din fericire am gasit o doctorita cu un suflet si o vointa de nemaipomenit de a face lucrurile sa iasa cu bine. Si asa a si fost.

Dpn-ul meu era 25 ianuarie 2008. In 22 ianuarie ne-am dus la control la doctor si imi spusese ca placenta este cam batrana, insa ca nu este nici un semn ca bebe vrea sa iasa, asa ca daca pana vineri nu se intampla nimik...data dpn-ului...atunci sa cumpar un medicament, calciu lactic, si sa-l iau duminica, 27 ianuarie, la ora 23 si dimineata sa vin la spital, cu ajutorul medicamentului am sa ma dilatez pe dimineata.

Pana duminica seara nu s-a intamplat absolut nimic, desi stateam toti cu sufletul la gura. In fine, duminica seara iau medicamentul la 23:00 fix, dupa cam o ora simt o crampa, apoi nimic... Toata noaptea nu am dormit o secunda, era frig afara, ger, incepuse chiar sa ninga din nou, iar eu trista.

Luni dimineata, plini de speranta, eu impreuna cu sotul am fost la spital la 8:00. Doctorita m-a consultat si imi zice ca am colul deschis. Eu nu aveam nici o durere. Ma trimite la sala de pretravaliu, pana la ora 12:00 stau acolo gata sa innebunesc; nascusera deja 5 fete si eu nu aveam nici o durere. Incepusem sa ma ingrijorez, mi-era frica ca ma vor apuca durerile dintr-o data si nu voi putea rezista.

La ora 12, vine doctorita ,ma verifica sa vada daca am dilatatie, dar nimic...Imi zice ca daca pana la 12:30 nu se intampla nimic, imi rupe membranele. Si acum ii multumesc lui D-zeu ca mi-a data asa o doctorita. La 12:30, vine doctorita. si fara sa ma lase sa imi dau seama ce se intampla, ma pune pe masa si imi rupe membranele. Am simtit o durere, si apoi ceva cald care se precurgea pe picioare in jos. Pe la 13:00, au inceput contractiile, niste dureri usoare, ca de menstruatie, care veneau incet. Pe la ora 17:00, incepusera sa fie mai intense. La ora 18:00 erau deja la cate 2 minute si incepusem sa simt nevoia sa imping. Problema era ca bebe nu coborise si nu stiam de ce. Pana la o contractie la care am impins si doctorita a vazut ca avea manuta stanga la caput; eram pe pat cu un aparat de ascultat bataile inimii bebelui, totul era in regula, dar nu intelegeam ca de ce la dilatatie 9 copilul inca nu coborise. La 18:15,  ma pune dr. pe masa de nastere cu perfuzia in brat si imi spune ''Laura doar acum incepe actiunea!''

Ajung pe masa...vine contractia...imping de trei ori si iese caputul pe jumatate...Din cauza mainii care era la caput, acesta nu a putut iesi dintr-o data. La urmatoarea contractie, la prima impinsatura, ii iesise caputul complet, iar la urmatoarea impinsatura s-a urcat asistenta cu bratele pe burta mea. A impins si ea si a iesit un baietel curat ca lacrima, ca si doctorita se mirase; zicea ca arata parca iesise din vanita. Mi-a pus bebeul pe piept, i-am dat un pupic, apoi i-au curatat nasucul, l-au infasat, mi l-au dat sa-i dau un pupic, iar inainte sa-l duca i-am mai dat un pupic.

Nici nu simtisem ca m-a taiat, de aceea, cand dusesera copilul, vroiam sa ma ridic si doctorita ma oprise, zicandu-mi ca trebuie sa ma coase.

Am avut o nastere usoara, cu contractii si dureri cu tot. Toata nasterea a durat 6 ore. Din fericire, totul a iesit bine, copilul s-a nascut cu 3450 de gr. si 53 de cm. perfect sanatos. Vreau sa-i multumesc dr. Varodi Viorica pentru rabdarea si ajutorul dat in aceea zi atat de importanta pt. mine. Uitasem sa mentionez ca bebeul a primit nota 9, si aceasta din cauza caputul care a ramas la ''iesire'' in timpul unei contractii si in acest timp caputul s-a invinetit un pic. Dar important este ca suntem bine si crestem.

Azi, David are 14 luni si e lumina si febletea noastra.

Cu drag , o mamica implinita si fericita, fara "masa, casa si masina", dar cu o familie intregita, un copil frumos si un sot minunat.

saria, membru NN