Povestea ta 

Povestea mea este un pic cam trista. Cand baietelul meu avea 2 luni, era sa il pierd. Sa intamplat cu o zi inainte de botez. I-am facut baie, dupa care l-am pus in patut sa faca nani, iar eu fericita ca maine aveam botezul, m-am dus sa fac un dus. Cand, dintr-odata, aud un strigat: "Moare baiatul ! Moare baiatul ! Ajutor!" In momentul acela am simtit ca am un cutit in inima si m-am dus fuga sa vad ce se intampla. Cand ajung in camera, sotul era cu bebe in brate, incercand sa il ajute sa respire. Mitu se inecase cu voma si nu mai respira. I se invinetisera buzele si avea ochii rosii. In momentul acela Dumnezeu mi-a dat putere sa actionez si asa i-am bagat mana pe gat, i-am tras limba ca sa nu si-o inghita si l-am rasturnat cu capul in jos. Astfel,  bebe a avut regurcitatie si pe gura si pe nas si a inceput sa respire, dar tot anevoios.

Vazand ca nu isi mai revine complet, am fugit cu el la spitalul de vis-a-vis. Era unul particular, dar cei de acolo nici macar nu s-au uitat la mine si mi-a spus sa ma duc la Grigore Alexandrescu.

Pentru ca acolo nu m-au primit, am fugit cu el la spitalul Witing, care este la cateva case de mine, dar acolo nici nu m-au lasat sa intru pe poarta.

Din atata zgaltaiala, baietelul meu si-a revenit complet. Si acum ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat putere sa actionez. Totusi, chiar daca si-a revenit tot m-am dus cu el la Grigore Alexandrescu, si acolo mi-au spus tot felul de tampenii: cum ca este racit la plamani, ca are bronsita si multe altele. Dar eu fusesem cu el la doctorita lui cu 2 zile inainte si era perfect sanatos!!! Am inebunit cand am auzit aceste lucruri, iar a doua zi, la ora 20:00, am cerut externarea pe propia raspundere.

Ziua urmatoare, la ora 10:30 am avut botezul. A fost foarte frumos! De atunci baietelul meu nu a mai fost internat, iar acum este un nebunatic de 2 ani si jumatate si este mandria mea. El este totul pentru mine!

ramona_01052005, membru NN