Povestea ta 

Numele meu este Stefan Alina-Zoica, am 31 de ani, sunt casatorita de 6 ani si am o fetita de 1 an si jumatate. In fiecare zi ma uit pe site-ul NN si sunt mare fan. As vrea sa va povestesc de aventura mea cu fetita cand am aflat ca are infectie urinara.

Avea 8 luni cand am fost la controlul obisnuit cu ea si doctorita a spus intr-o doara ca i se pare ca are ochisorii umflati si ca ar fi bine sa-i facem o analiza la urina. Eu nu prea am constientizat, nedandu-mi seama ce inseamna infectia urinara si ce grava este. Am reusit de i-am recoltat urina, am fost la laborator, iar dupa o saptamana a venit rezultatul: infectie urinara grava.

Doctorita mi-a dat antibiotic, am urmat tratamentul, alte analize, rezultatul a fost in regula. Am intrebat doctorita de la ce ar putea sa fi facut si mi-a zis senin ca de la maini murdare. M-am simtit cea mai nenorocita mama din lume, ca nu sunt in stare sa am grija de copilul meu si am sporit masurile de igiena, dadeam cu spirt aproape peste tot.

Dupa o luna i-am repetat analizele si din nou rezultatul a fost infectie urinara grava. Deja incepeam sa banuiesc ca ar putea avea altceva; tinand cont cat eram de stricta cu igiena. I-am spus doctoritei temerile mele si dansa mi-a dat trimitere la Budimex sa-i fac o ecografie abdominala, sa vada daca nu cumva copilul ar avea vreo malformatie la rinichi. Acest cuvant face sa se ridice parul in cap, eram tare ingrijorata si ma gandeam oare de ce nu s-a vazut nimic la ecografiile din timpul sarcinii.

Am ajuns la spital, am facut ecografia care din fericire a avut rezultat pozitiv. Dupa care m-am dus la alt doctor din spital, specialist, care mi-a zis ca tratamentul dat de doctorita copilului nu este bun si ca trebuie sa repet analizele la alt laborator, de data aceasta si la sange. M-am dus unde mi-a recomandat doctorul, am repetat analizele si din fericire au iesit bune. L-am intrebat care este cauza infectiei repetate si cum a disparut ca prin minune in urma unui tratament necorespunzator, cum a spus dansul, si neterminat. Dansul m-a certat atunci ca e din cauza fecalelor. Adica copilul meu nu era schimbat la timp; inchipuiti-va cum m-am simtit. Dar dansul mi-a spus sa nu-mi fac complexe din aceasta cauza, ci ca ar fi trebuit sa invat copilul sa faca la olita de la 7 luni, adica de cum a stat singura in fundulet.

Eu am considerat ca era prea mica, dar in urma acestei experiente mi-am dat seama ca cel putin in cazul fetitelor aceasta masura este absolut necesara. Deja la sfarsitul aventurii fetita mea ajunsese la varsta de 11 luni. Am incercat s-o asez pe olita conform recomandarilor. Nu a vrut sa stea sub nici o forma, urla ca din gura de sarpe. Am citit intr-un articol pe site ca in acest caz e bine sa fac o pauza de cateva zile; ceea ce am si facut si la urmatoarea incercare am avut succes. Am inceput in primele zile s-o asez pe olita o singura data pe zi, dimineata.

Apoi incet incet am asezat-o de mai multe ori pe zi, in general dupa mese. Am avut succes. La varsta de 1 an si 4 luni a inceput sa ceara olita la "caca". Si de atunci nu am mai avut probleme cu ea. Acum de aporximativ o luna am inceput "sa lucrez" si pentru pipi si sper din toata inima ca pana la doi ani sa scap de pampers.


Aceasta este mica mea aventura care m-a speriat cumplit si m-am hotart sa spun tuturor mamelor care au fetite mai ales, sa invete din experiente mea si sa ia masuri.

StefanAlina, membru NN