Povestea ta 

Fiind tineri si la inceput de drum, normal ca ne-am dorit si copii, dar sotul meu spunea:”lasa ca mai avem timp ca vezi ca stam in chirie si ne descurcam greu”. Dar s-a intamplat sa raman insarcinata. Totul a decurs bine, dar, intr-o dimineata, m-am trezit sangerand si cu dureri groaznice. Nu aveam decat 6 sapt de sarcina. Medicul a zis ca e posibil sa fie vorba de un avort sau de o sarcina extrauterina, asa ca a decis ca este mai bine sa intrerup sarcina acum decat sa o pastrez si sa am probleme mult mai grave din cauza ei. Ne-am consultat si am decis sa intrerup sarcina, ceea ce a fost un chin pentru mine. Am suferit mult pe urma, am facut o depresie din care mi-am revenit destul de greu, dar e o vorba: timpul le vindeca pe toate, asa ca si in cazul meu timpul a trecut si am inceput sa ma simt mai bine.

A trecut un an si opt luni si nu mai reusisem sa raman insarcinata, ma gandeam ca asta e, nu o sa mai am copii si incepea sa imi para rau ca intrerupsesem sarcina aceea desi era cu risc. Ma gandeam mai bine faceam ruptura de uter sau anexe, dar sa fii incercat totusi. Dar daca medicul s-a inselat atunci, si acum as fi fost mamica si uite asa se perindau prin capul meu tot felu de ganduri.

Era luna august, ne pregateam sa mergem la Sf. Manastire Nicula, asa cum faceam in tot anul. Inainte de a pleca, in dimineata de 14 august, ma simteam rau. Mi-am zis ca e o indigestie, sotul meu a zis ca daca ma simt rau mai bine sa raman acasa, dar nu am vrut, i-am zis ca o sa imi revin si ca poate mancasem ceva ce nu imi cazuse bine, asa ca am plecat, iar cand am ajuns acolo am simtit ceva ciudat. Nu pot sa descriu in cuvinte ce, dar era ceva ce nu mai simtisem niciodata, eram foarte sensibila la orice, ma uitam in jur la oameni si imi venea sa plang, imi spuneam in gand “Doamne, am inebunit! Ce ma apuca? Atata depresie mi-a slabit psihicul!”

Au trecut cele doua zile, am revenit acasa, uitasem complet ca trebuia sa fiu la ciclu si, intr-o seara, ma intreaba sotuL: "tu nu trebuia sa fii la ciclu ?” Am ramas uitandu-ma la el, dandu-mi seama ca simptomele de dimineata pot fiide la o sarcina, dar incetasem sa sper ca se poate intampla, asa ca am zis ca da, trebuia, dar imi intarziase doua saptamani. El s-a ridicat, s-a uitat la mine si a zis: “Maine mergem la medic.” . Citeam in ochii lui teama, dar si speranta totodata.

A doua zi eram la medicul care m-a vazut si a confirmat ca este o sarcina de  4 saptamani. Am fost foarte bucuroasa cand am aflat, totul sa luminat in jurul meu. Medicu mi-a prescris un tratament pentru prevenirea unui eventual avort, m-a uramarit indeaproape pe tot parcursul sarcini, care, multumesc lui Dumnezeu, a decurs fara probleme. Sotul meu a fost foarte mandru, spunea la toata lumea cu care ne intalneam ca o sa fie tatic si o spunea cu mandrie...! Eu eram mai rezervata, in primele luni ma temeam sa zic ca nu cumva, Doamne fereste, sa se intample ce s-a intamplat si cu prima sarcina, asa ca si mamei i-am zis doar dupa ce am trecut in luna a 4-a si cand deja incepea sa se observe un pic burtica.

Sotul meu lucreaza la armata, asa ca mai pleca in misiuni de cate 2 sau 3 saptamani. In anul acela a plecat in misiune in Afganistan. Cand am aflat mi s-au inmuiat picioarele, nu am fost de acord, dar totul era pregatit. A plecat cand eu aveam 5 luni de sarcina, in ianuarie pe 12, eu ramasesem singura, speram sa se intoarca sanatos ca sa isi cunoasca copilasul, care de pe atunci se anunta a fii unul activ.

Eu imi doream baiat, iar el isi dorea fetita, dar spuneam orice sanatos sa fie. Mi-a fost foarte greu dupa ce a plecat, vorbeam la telefon sau pe messenger, dar una era sa fie alaturi de tine si alta sa fie la distanta. Si uite asa, s-a apropiat termenul nasterii.

Era sambata seara, eram la o matusa si nu prea aveam stare, ma tot invarteam de pe o parte pe alta parca nu imi gaseam locu. Am plecat acasa - stateam la tara, la mama-  si toata noaptea m-am plimbat prin casa, nu puteam sa dorm, era si cumnata  acasa, care ma auzise toata noaptea cum tot intram si ieseam din camera mea .

A venit dimineata, maica-mea se pregatea sa plece la biserica, eu completam integrame cronometrandu-mi in acelasi si contractiile. Mama intra in camera si ma intreaba ce fac, eu zic: “integrame, dar ce ai vrea sa fac?” si ea zice: “pai sa faci copilul asta odata.”,  iar eu raspund: “pai astazi o sa il fac.” si intra maica-mea in panica si incepe sa se agite si ,ca mamele grijulii: “pai sa chemam salvarea, ce mai astepti?” Eu fiind de profesie asistent medical am linistit-o, asigurand-o ca mai e timp, ca nu e nici o graba, asa ca mi-am pregatit cele necesare si la ora 4 eram internata 

Am nascut o fetita de 2800 g si 49 cm. Semana leit cu tatal ei si cand am vazut-o pentru prima data mi-au dat lacrimile si gandul mi-a fugit la sotul meu care nu stia ca era tatic si nu era acolo, cu mine, sa simta emotia ce o simt ceilalti tatici pe care i-am vazut asteptand pe holuri,  frecandu-si mainile agitati, sau sa imi spuna un cuvant duios. I-am trimis un mesaj prin care l-am anuntat ca are o fetita si ca e tatic de 13 ore. M-a sunat si era foarte emotionat si ingrijorat pentru.starea mea de sanatate. A cunoscut-o cand avea doua luni si a fost un moment foarte emotionant, dar totul e bine cand se termina cu bine.

Multumim la Dumnezeu ca avem o fetita sanatoasa, casa noastra si suntem fericiti impreuna, chiar daca acum e iar plecat in misiune in Afganistan. Sper sa se intoarca sanatos si sa-si vada printesa crescand si descoperind lumea .
 
cochisa, membru NN