Cand stãpânul nu-i acasã,
Este… vai de caºcaval.
Pentru bietul ºoricel,
E prea mult – în aºa hal,
De când e, n-a mirosit
Vreun brânzet…
L-aþi auzit?
Caºcavalul ãsta-l trage
De mustãþi, ca sã îl bage
În belea.
ªi el nu vrea!?
Mai încolo ,intr-o firidã,
E pisica. Ce perfidã!
Hoaþa, încã nu se-avântã,
Deºi brânza o încântã.
Dar parcã ºi ºoricelul,
Ce se þine, mititelul,
Tare,
În ascunzãtoare.
Doar dulãul nu îi place,
Corbici,
Cã n-o lasã-n pace
ªi o latrã ne-ncetat.
Corbici ãsta,
Un turbat!
Stai,
Cã iese ºoricelul,
Chiþãind cum îi e felul
Îndreptându-se degrabã
Cãtre brânzã,
Când o labã
De pisicã ce-l iubeºte
Pe dulap îl rãstigneºte.
Dar de ce nu îl mãnâncã
Din priviri,
Nu ºtie încã,
Fiindcã-i tare ameþit.
Corbici!
Corbici a venit
ªi pe labele din faþã
S-a proptit,
Gonind pe hoaþã.
Doar la caºcaval ºi el
Are dreptul, cã-i fidel
ªi de-un an slujeºte-n casã,
Când deasupra,
Când sub masã.
Hopa,
Iatã-l pe stãpân,
Flãmând, dupã-atâta muncã,
Bucuros de caºcaval,
Cum îl taie…
ªi-l?
Mãnâncã!
Asta fu.
S-a dus brânzetul…
A rãmas numai regretul
Din privirile-nciudate
Ale celor trei fãpturi…
ªi un gust amar prin guri!