,,Rândunica e plecatã
Dupã hranã pentru pui,
Cuibu-i singurel sub streºini
ªi prin curte nimeni nu-i.
Râde sub mustãþi motanul:
– Ce noroc!… Pãcat sã-l scap!…
Iute sus!… Dar, poc, o piatrã
Îl loveºte drept în cap.
Trist se tânguie motanul:
– Miau ºi vai de capul meu.
Petriºor îl ia în braþe:
– Iartã-mã te rog, cãci eu
Te-am lovit, ºi rãu îmi pare,
Dar de bieþii puiºori
Þie cum nu þi-a fost milã,
Când sãriseºi sã-i omori?”