Cauta:
Doi iezi cucuieti

Doi iezi cucuieti



Un țap cică-avea doi iezi,
Să nu crezi până nu-i vezi!
Doi iezi mici și cucuieți,
Care au poftit, băieți,
Zărind-o, la iarba grasă,
Tare verde și gustoasă,
De pe malul... celălalt.
Țapu-a zis că nu e voie,
Podul este prea înalt,
Apa este prea adâncă,
Iar la pândă stă un lup,
Ce-i așteaptă și-i mănâncă,
Dacă-i prinde pe amândoi
Trecând râul.
- Vai de noi,
Și-au spus iezii.
- Rău e-oricum.
- Dar de facem doar un drum
Pân-acolo, ne hrănim
Și ne-ntoarcem
Să dormim?
- Cucuieților, ce-aveți,
Vă credeam băieți isteți,
Aveți iarbă și aici.
- De-aia suntem așa mici,
Că nu e prea hrănitoare.
Noi vrem iarbă de-aia mare.
- Tu ne duci să o mâncăm
Și noi nu mai insistăm.
- La cap m-ați bătut destul,
Fie,-o să vă duc. Aminte,
Însă, luați la ce vă spun:
Lupul mult mai multă minte
Are, decât voi, copii.
De aceea e nevoie
De-un plan spre a-l păcăli.
Planul, gata, către râu,
Se-ndreptară-n grup cei trei.
Trece primul, iese lupul
Și-l întreabă:
- Tu ce vrei?
- Eu sunt slab, vreau să mă-ngraș.
Dincolo, dacă mă lași.
- Du-te, că ești cam schilod...
Vine celălalt pe pod.
- Tu, drăguță, ce dorință
Ai dori să-ți împlinesc?
- Eu aș vrea în înălțime,
Domnule, un pic să cresc.
- Te găsesc destul de-nalt
Și făcu spre el un salt...
- Domnule, nu te grăbi,
Că mai vine cineva...
- Cine, scumpule, pot ști?
- Lasă-mă și vei afla...
Fugind iedul, iată-apare
Tatăl-țap. Ce-ncăierare
Între ei. Dar lupul scapă.
Cum? Căzând, deșteptu-n apă.
Tot în apă au ajuns
Și cei trei, la-napoiere.
C-au mâncat atâta iarbă,
Cu așa mare plăcere,
De s-a rupt podul sub ei,
La cât fură, zău, de grei...
[ cont nou ]    [ parola mea ]

Tine-ma minte
Contul meu