Cauta:
Cum se spală ariciorii

Cum se spală ariciorii

  Autor Grigore Vieru


Aricioaica-n umbra florii
Își grijește ariciorii,
Îi tot spală de cu zori
Pe botic și ochișori.

Doar pe spate, doar pe spate
Să-i grijească nu mai poate.
Ariciorii, așadar,
Stau cu spatele murdar.

Și-s spălați abia când plouă,
La o lună sau chiar două.
Bucurați-vă, măi pici,
Că nu sunteți pui de-arici.

[ cont nou ]    [ parola mea ]

Tine-ma minte
Contul meu