Alaptare 

Alimentaţia „prelacteală” este administrarea unor alimente artificiale (ceai, glucoză, lapte praf) înainte ca nou–născutul să fie pus la sân, iar suplimentul este administrarea acestor alimente, mai ales lapte praf după ce a supt copilul argumentând că el nu se satură cu laptele mamei.

În multe spitale se obişnuieşte să fie hrănit nou-născutul sănătos înainte de a ajunge la mamă, şi în multe locuri, chiar în unele „Spitale prietene ale copilului”, se administrează supliment fără indicaţie medicală clară. Organizaţia Mondială a Sănătăţii, UNICEF şi Ministerul Sănătăţii din România prevad ca la copiii născuţi la termen, sănătoşi, administrarea de rutină al oricărui fel de lichid altul decât laptele de mamă înainte de primul supt sau în completare la laptele de mamă, trebuie evitată şi mamele trebuie avertizate despre efectele negative acestor proceduri şi informate asupra importanţei suptului frecvent.

Dezavantajul cel mai important al alimentaţiei „prelacteale” şi al suplimentului este interferarea suptului:

• laptele praf este digerat mai încet ( 3-4 ore) decât laptele de mamă (1 şi ½ - 2 ore), copilului i se face foame după mai mult timp, creşte pauza dintre mese, suge mai rar şi sânul dvs este mai puţin stimulat. Alăptarea funcţionează pe baza legii”cererii şi ofertei”, cu cât suge mai mult copilul cu atât se produce mai mult lapte, sau cu cât suge mai puţin cu atât se produce mai puţin, adică scade lactaţia. În consecinţă, sânul secretă mai puţin lapte şi se creează un dezechilibru între nevoile copilului şi producţia de lapte, copilul plănge după supt, i se dă din nou supliment, iar acest cerc vicios duce repede la ablactare;
• alimentaţia cu tetina duce la confuzie în tehnica de supt şi la dificultăţi de ataşare la sân, copilul încearcă să sugă din mamelon ca din tetină prinzând doar mamelonul, răneşte astfel mamelonul, nu-i vine destul lapte de aici (trebuie să prindă şi o parte din areolă), nu se satură şi plânge, iar durerea îi inhibă mamei reflexul ocitocinic de ejecţie al laptelui. În acest caz mama trebuie să-i tragă bărbiţa în jos şi să-l tragă mai aproape de sân până nu o mai doare mamelonul.
• laptele „vine” mai târziu şi stabilizarea lactaţiei este mai dificilă;
• este mai frecventă angorjarea sânilor mai ales dacă săriţi căte-o masă şi crezând că nu aveţi lapte îi daţi copilului lapte praf sau nu-i daţi noaptea să sugă şi ca să vă odihniţi îl trimiteţi la secţia de Nou-născuţi. Sănul va fi „prea plin” şi dureros iar dacă nu este golit (de câtre copil sau prin muls) se inhibă producerea laptelui şi lactaţia va scădea
• chiar şi o masă de lapte praf în perioada de nou-născut poate interfera protecţia pe care o produce colostrul sau laptele de mamă în intestinul copilului; de exemplu: administrarea de lapte praf populează intestinul cu bacil Coli şi chiar şi după o masă de lapte praf este nevoie de două săptămâni de alăptare exclusivă ca să se repopuleze intestinul cu bacil bifidus în cantitatea egală cu situaţia dacă ar fi fost alăptat exclusiv;
• este dovedit ca 1% - 3% din copiii care primesc lapte praf, vor dezvolta alergie la proteinele laptelui de vacă, astm bronşic sau diabet zaharat;
• înţărcarea intervine mai repede ca la copiii alăptaţi exclusiv de la naştere;
  

Aceste efecte ale alimentaţiei prelacteale şi suplimentării suptului pot să facă dificilă continuarea alăptării. Efectele se pot minimaliza prin supt frecvent (chiar şi la jumătate sau o oră), mulsul frecvent, dacă copilul nu suge (menţine lactaţia şi previne angorjarea) şi folosirea laptelui de mamă muls pentru a reduce riscului alergiei la proteinele laptelui de vacă.



Supt corect














Supt ca din biberon











http://www.alaptare.home.ro/