Alaptare 

Conceptul de alăptare culturală şi biologică a fost definită de Daniele Starenky.


Societatea de consum  a inventat alăptarea culturală, substituibilă, care se adaptează mediului artificial.
Este o alimentaţie rigidă, cu orar fix,  cu restrângerea numerelor şi duratei suptului şi a contactelor dintre mamă şi copil, completarea suptului cu lichide sau alternanţa  alimentaţiei cu biberonul pentru a permite mamei să se odihnească.

Sânul este o alternativă a biberonului, care de fapt este considertat norma de alimentaţie a sugarului de câtre opinia publică şi de câtre mulţi specialişti. Astfel sânul e folosit ca un "biberon", se oferă ca şi biberonul, e retras ca şi acesta, se dezinfectează şi se spală fiind doar un instrument de hrănire.
Copiii sunt separaţi de mamele lor fiind considerat periculos ca mama să doarmă cu copilul ei.


Consecinţele alăptării culturale sunt:

• orarul fix produce un sugar epuizat de plâns, care numai suge viguros sau  adormit pentru că a fost liniştit cu ceai;
• completarea suptului cu lichide scade pofta de sucţiune pentru că consumul lichidelor din biberon e mai uşor;
• limitarea timpului de alăptarte duce la obstruarea canalelor galactofore datorită golirii insuficiente a sânilor, ceea ce îngreunează suptul şi alterează şi mai mult instinctul de sucţiune;
• medicamentele (anestezice) administrate în timpul "naşterii culturale" afectează capacitatea de sucţiune a copilului şi îl împiedică să sugă aşa cum trebuie căteva zile, ceea ce duce la un reflex alterat de ejecţie a laptelui, angorjarea sânului, frică de durere şi la un copil înfometat şi agitat;

Orarul fix, adăugarea lichidelor (ceai, suc de fructe, apă), introducerea solidelor copilului alăptat, subminează instinctul de supt al copilului , împiedică stimularea suficientă a mamelonului şi astfel împiedică stabilirea unei secreţii bune de lapte.

Alăptarea culturală produce eşecul alăptării, copilul e repede înţărcat (cam în 4-6 săptămâni sau max. 3 luni) şi pus la biberon, mama se poate întoarce la ocupaţiile ei şi în acest timp copilul primeşte ceai sau lapte praf ca să nu plângă până vine mama sau doarme, sau se introduc sucurile sau solidele pentru că laptele de mamă numai este destul de nutritiv. Este o cauză de tensiuni, frustrări şi confuzie pentru mamă şi copil.

Alăptarea culturală nu produce un copil mai sănătos psihic şi fizic decât alimentaţia cu lapte praf, diferenţele sunt minime pe când în cazul alăptării biologice diferenţele sunt mari din punct de vedere psiho-emoţional şi biologic.


Alaptarea biologica este rezultatul unei relaţii de dragoste între mamă şi copil stabilită printr-un contact continuu.
La naştere omul este neurologic  cel mai puţin dezvoltat dintre primate ceea ce înseamnă că  pentru a se dezvolta adecvat are nevoie de protecţia îngrijitorului. Această protecţie se poate realiza printr-un contact  frecvent şi prelungit  asigurat prin alăptare, purtat în braţe şi dormit cu copilul. Acesta este îngrijirea fiziologică, normală de care biologic are  nevoie specia umană. . Laptele uman are un conţinut caloric  scăzut ceea ce presupune o alimentaţie frecventă, la cerere forţând mama să realizeze un contact continuu cu copilul.
Este o alimentaţie care nu cunoaşte nici o regulă, nu restrânge suptul copilului, înseamnă o alăptare continuă, fără întrerupere, zi şi noapte, asigurată printr- un contact strâns între mamă şi copil, copilul mereu lângă mamă are acces nelimitat la sâni.
                           

Mama şi copilul cu ocazia alăptării biologice, ca şi în cursul sarcinii, formează un cuplu unic. Suptul este dirijat de copil, începe de la naştere şi continuă cu o frecvenţă mare (8-12x) în primele săptămâni, apoi de 5-6x/zi. Tot odată este o relaţie de parteneriat, şi mama când îşi simte sânii plini îl poate trezi pe copil şi îi poate oferi sânul.

Alăptarea biologică are avantajele:

• asigură o dezvoltare psiho-emoţională echilibrată a copilului; sânul este nu numai o sursă de hrană ci şi de siguranţă şi consolare, de căldură, oferă copilului contactul vizual cu mama,  fundamentează ataşamentul ce-l va ajuta mai târziu să se detaşeze de mamă şi să devină independent şi echilibrat emoţional;
• nu duce la înfundarea sau abcedarea sânului, mereu goliţi sânii rămân suplii;
• asigură o lactaţie suficientă, stimulaţi sânii produc lapte din belşug; lactaţia este guvernată de legea "cererii şi ofertei", cu cât  copilul suge mai mult cu atât se produce mai mult lapte;
• nu duce la "psihoza cântarului", mama are încredere în capacităţile sale de a produce destul lapte şi ştie că dacă adoarme copilul el s-a săturat şi nu trebuie cântărit la fiecare supt;
• nu are nevoie de biberon, care perturbă reflexul de secreţie a mamei şi duce la scăderea laptelui;
• înţărcarea este reglată de copil, laptele rămâne sursa esenţială de proteine pentru 1-2 ani;
• pentru mame este o acţiune instinctivă, implinirea feminităţii, o relaţie de dragoste care oferă satisfacţii imense pe plan afectiv;

In imagini: Darius si Razvan Muresan

http://www.alaptare.home.ro/