Alaptare 

Toti nou-nascutii sunt candidati la alimentatia la sanul propriei mame, si numai situatii care trebuie considerate ca exceptionale vor putea motiva privarea de acest avantaj si drept al copilului. Este vorba de prematuri cu greutate foarte mica la nastere, care nu au reflex de deglutitie (inghitire) sau au fost sever traumatizati neurologic intra - sau perinatal (in preajma nasterii). Orice nou-nascut, indiferent de greutate, care poate sa suga, va fi pus la san. Unele malformatii, cum sunt despicaturile labio palatine (malformatii congenitale ale buzelor - "buza de iepure" sau ale boltei palatine - "cerul gurii"), pot impiedica alimentarea naturala a nou-nascutului, dar aceste situatii sunt destul de restranse numeric. Dintre contraindicatiile care tin de mama, in afara de unele incidente locale care sunt trecatoare, se citeaza: starile febrile, starile septice (stari de infectie ale intregului organism), tuberculoza activa (mama poate transmite boala), neoplaziile (cancer) si infectia HIV diagnosticate la mama. Conform recomandarilor din pediatria clasica, o mama cu infectie luetica (mama care are sifilis) isi poate alapta propriul nou-nascut.

Recomandam pregatirea sanilor inca din timpul sarcinii, prin masaj, frectionari ale mameloanelor cu un prosop mai aspru.

Nou-nascutul va fi pus la san dupa primele 3-6 ore de viata, la inceput cate 5 minute la fiecare san, dupa care timpul va fi majorat la 10 minute. Se considera ca un supt nu trebuie sa se prelungeasca peste 20 de minute. Exista varianta de a se oferi sugarului cate un san, alternativ, la mese succesive, sau cate 10 minute la fiecare san, alternand in timpul aceleiasi alaptari. Singura metoda de a mentine secretia lactata in cantitate adecvata este suptul copilului, nici o alta metoda nefiind la fel de eficienta pentru stimularea lactatiei. Mulsul sistematic si repetitiv sfarseste prin a scadea nedorit cantitatea de lapte