Nume si mesaje

"Cel care a creat totul a dat cuvantului deosebitul privilegiu de a fi mijlocitor intre creator si creat, dar si de a face distinctia intre unul si celalalt." - Philon din Alexandria, sec. I e.n.

Exista un interes pentru numele de persoana, pe care ni-l manifestam la un moment dat. Incepem prin a ne intreba daca noi dam o anumita caracteristica numelui pe care-l purtam sau suntem purtatorii unui anumit nume pentru ca avem toate caracteristicile acestuia.

Numele ne este atribuit de catre parinti la nastere, fiind rare cazurile cand cineva isi alege propriul nume. Pentru purtator, numele devine o caracteristica distinctiva. Se stie ca la inceput numele reprezentau cuvinte comune ale limbii si aduceau o informatie sigura despre purtator: Amariei, Lunganul etc, exprimand fie apartenenta (cum sunt numele moldovenesti), fie o trasatura fizica sau un handicap. Oricare ar fi ele, este cert ca numele sunt purtatoare ale unui mesaj.

Christea Ionescu vorbea despre aceasta valoare de mesaj a numelor, sustinand ca "nu a disparut nici astazi, fapt ce ne face sa credem ca ea nu depinde de sensul initial al numelui. Pentru vechii evrei valoarea de mesaj a numelui care a devenit la noi – Ion era intr-adevar data de intelesul cunoscut al acestuia. In perioada crestina, desi nu mai era inteles, numele isi pastreaza valoarea sa mistica si de adresare divinitatii cu scopul de a obtine "salvarea" individului." Mesajul depinde mai mult de motivele care dicteaza alegerea decat de semnificatia sa initiala.

In mitologia romaneasca, Ursitoarele stabileau destinul pruncului in primele nopti de la nastere, dupa ce parintii ii atribuiau un nume. Parintii trebuiau sa fie foarte atenti la semnificatia numelui pentru ca acesta ii va marca destinul. Daca adultul/copilul ajunge sa se imbolnaveasca de vreo boala grava, era scos afara din casa si reintrodus pe geam sub un alt nume. Astfel ii se schimba destinul si boala nu-l mai putea rapune.

Populatia bastinasa din Noua Zeelanda avea un ritual special de botezare al copilului: se aducea copilul in fata statuetei unui idol si se incepea enumerarea unor cuvinte ce ar fi putut deveni nume de persoane. Enumerarea continua pana cand copilul stranuta, iar cuvantul pronuntat chiar in acel moment ii era atribuit ca nume pe viata.
La arabi, numele era pastrat secret pentru ca se considera ca, pronuntat intr-un anumit fel, devenea o unealta a vrajitoriei.
Beduinii, chiar si azi, intrebati cum se numesc raspund: Abdallah ("servitorul lui Allah").
Egiptenii considerau ca numele (ren ), sufletul (ba ) si ka (un fel de alter ego) nu mor o data cu trupul (vezi credinta romaneasca de a nu se pronunta numele mortului in casa pentru a nu se intoarce.)
In cele ce urmeaza am ales sa discut despre onomastica crestina si nu numai:
Ana este unul dintre cele mai raspandite prenume feminine; reproduce un vechi nume personal ebraic Hannah; in greaa Anna-es si in latina Anna. Se considera ca ar veni de la verbul ebraic hanan "a avea mila; a binevoi" (prezent si in alte nume, cum ar fi Ion). Se considera ca Hannah vine dintr-un substantiv ce are sensul de: "mila", "bunavointa", "indurarea lui Dumnezeu", " ascultarea rugaciunii", "binevoitor". Conform lui Christea Ionescu, ar fi preferabila o alta interpretare. El sustine ca Hannah ar fi o abreviere, prin eliminarea numelui divinitatii, a unei fraze verbale, care insemna "Iahve a avut mila, Iahve s-a indurat" (si i-a daruit, conform textului biblic, un fiu Anei).
"Interesanta este aparitia numelui Ana in diferite credinte, obiceiuri sau creatii populare romanesti. In descantece, Ana este prima dintre cele noua zane invocate sa-i ajute pe bolnavi; surprinzatoare sunt si doua ghicitori in care Ana este identificata cu lumina. (...) B.P.Hasdeu sugera legatura dintre "Zana Ana" si zeita Anna Perenna, veche divinitate italica identificata mai tarziu cu sora Didonei. Sarbatorita cu mare fast la romani in luna martie, in acceasi perioada cu zeul Marte, Anna pare sa fie la origine o divinitate a lunii, asa cum spune Ovidiu in "Faste". (…) S-ar putea ca Ana din folclorul romanesc sa fie o reminescenta din perioada daco-romana, peste care s-a suprapus mai tarziu numele de origine ebraica (in ceea ce priveste lat. Anna unii il considera de origine etrusca, iar altii, o formatie latina de la anus "baba", intrucat Anna din Bovillae este, in mitologia romana numele unei batrane care ar fi salvat poporul de la foamete)." (Christea Ionescu – Mica enciclopedie onomastica. pag. 36-37)