Ghidul Parintilor 

Abandonul reprezinta cea mai grava forma de neglijare a copilului. Conform unui studiu publicat cu sprijinul UNICEF, “copilul abandonat este acel copil ai carui parinti biologici renunta la asumarea responsabilitatii ingrijirii, si satisfacerii nevoilor fundamentale de dezvoltare ale copilului, separandu-se fizic de acesta, inainte ca aceasta responsabilitate sa fie preluata de o institutie abilitata”. Abandonul poate surveni imediat dupa nasterea copilului, sau in orice moment pe parcursul dezvoltarii acestuia, dupa ce, in prealabil, a petrecut o perioada de timp in familie. Ulterior, copilul este incredintat insitutiilor  de protectie ale statului, care au rolul de a prelua atributiile parintesti si de a sprijini dezvoltarea copilului.

Cauzele pentru care un copil ajunge in situatia de  abandon sunt multiple: varsta foarte frageda la care a intervenit sarcina mamei si incapacitatea acesteia de a creste un copil, conditii precare de trai, care determina decizia de renuntare la copil, divortul, separarile, in urma carora parintele intretinator nu face fata financiar cresterii unui copil, abuzurile, decesul parintilor, etc.
Dincolo de aceste cauze, odata abandonat, copilul se afla intr-o situatie de criza, care ii afecteaza  uneori in mod dramatic si ireversibil dezvoltarea.

Putem vorbi despre o serie de efecte ale abandonului, care afecteaza mai multe paliere ale personalitatii si dezvoltarii.
   
Intarzieri in dezvoltarea abilitatilor sociale

In planul socializarii, copilul isi formeaza stilul relational in functie de modelele stabile pe care le-a observat in cadrul familiei, furnizate in principal de mama si tata. In situatia copilului abandonat, acesta nu mai beneficiaza de modelele de socializare clasice, familiare, ci de unele formale, de tip institutional. In plus, se intampla in cele mai multe cazuri ca acesti copii,frecventand  scolile publice , sa fie  etichetati drept “orfani “ si tratati ca si cum ar avea un handicap social, comportament care le creeaza mecanisme de aparare de tipul retragerii, evitarii,  sau al agresivitatii relationale si afecteaza in mod radical modul in care comunica si se raporteaza la sine si la ceilalti.

Intarzieri in dezvoltarea fizica si emotionala
   
Lipsa caldurii materne, insecuritatea generata de “a fi al nimanui” provoaca dezechilibre emotionale si subdezvoltare in plan fizic. Copilul creste ca si cum nu ar primi suficienta hrana, este vorba de fapt despre hrana afectiva de care este privat si care in plan psiho-somatic se manifesta ca si lipsa hranei necesare cresterii si dezvoltarii armonioase.

Sentimentul de culpabilitate
   
Copilul nu isi pote explica motivul pentru care a fost abandonat de parinti, si in lipsa posibilitatii acestei explicatii, ajunge sa considere ca ceva a fost in neregula cu el, ca el este vinovat si din cauza defectelor sale parintii au renuntat la el. De aici decurg o imagine de sine si o stima de sine extrem de scazute , se vor simti inferiori, incompleti si incapabili, nedemni de a fi iubiti si apreciati.

Tulburarile de comportament

Agresivitatea, manifestata atat in relatie cu adultii, cat si cu covarstnicii este o tulburare de comportament des intalnita , mai ales in cazul copiilor abuzati care, prin acest mecanism isi exprima furia, teama, nesiguranta, sau reproduc singurul model relational pe care l-au invatat.
Vagabondajul,  este de cele mai multe ori puntea catre conduitele delincvente, precum furtul, cersetoria, necesare in acest caz asigurarii mijloacelor de subzistenta.

Tulburarile de atasament
   
In literatura de specialitate, John Bowlby a studiat  felul in care se formeaza atasamentul,  si importanta formarii la copil a unui tip de atasament securizant. Pe scurt, matricea de atasament se structureaza in relatia primara cu persoana care acorda ingrijiri copilului-mama sau substitutul matern.Nevoia de atasament este o necesitate de baza a fiintei umane, este innascuta si scopul sau este supravietuirea. Relatia de atasament  sigur este traita de copil in mod securizant, ii ofera un nivel optim de stimulare, ingrijire si afectiune, persoana care se ocupa de ingrijirea copilului este atenta la nevoile sale, il manevreaza cu grija, comunica  si formeaza o relatie emotionala securizanta cu copilul.

In cazul in care aceasta relatie lipseste, sau este nesatisfacatoare, copilul interiorizeaza o matrice de atasament nesigur sau dezorganizat. Prin intermediul acestor modele, copilul isi formeaza in primul an de viata imaginea despre sine si despre ceilalti. Mai mult decat atat, modelul imprimat in primii ani de viata va persista si va marca fiecare relatie pe care copilul o va avea, in functie de modul in care a fost interiorizat acest model. In cazul copilului neglijat, abandonat, relatiile vor fi marcate de incertitudine, neancredere, nesiguranta, teama de a pierde sau de a fi parasit. Astfel, copilul nu va putea forma relatii durabile si autentice, din cauza ca nu are reprezentarea unei relatii securizante.  Comportamentele sale relationale vor fi fie de retragere si incapacitate de a forma relatii cu orice persoana (in cazul copiilor care nu au avut o persoana de atasament), fie vor avea tendinta de a se apropia si forma relatii nepotrivite si superficiale cu toata lumea, inclusiv cu persoanele necunoscute (in cazul copiilor care au fost ingrijiti de multe persoane). Tipul primar de relatie, cu componentele si caracteristicile sale, prescrie modul in care individul relationeaza mai tarziu.In felul acesta, scenariul de viata se reia.

Exista, desigur, si forme mult mai subtile, simbolice,  de abandon, cu efecte considerabile in planul dezvoltarii personalitatii copilului.Un exemplu in acest sens este cazul copiilor care nu pot fi crescuti de parinti din diverse motive, si sunt incredintati bunicilor, sunt dusi de foarte devreme la cresa, sau sunt lasati cu bona perioade indelungate. Cand varsta la care intervine aceasta ruptura intre mama si copil este foarte mica, in perioada in care relatia este inca fuzionala,  copilul resimte situatia ca pe un abandon, deoarece nu-si poate reprezenta intoarcerea mamei si traieste sentimente intense de insecuritate si anxietate care il marcheaza. De aceea, o separare a mamei de copil, cel putin in primul an de viata, este de preferat sa fie evitata, deoarece poate provoca traume ce pot fi trecute usor cu vederea, dar care isi pot releva efectele mai tarziu intr-un mod nefericit.


Read the English version of this article: Abandon effects