Cu totii ne dorim, atunci cand luam hotararea de a ne intemeia o familie, ca lucrurile sa decurga bine, si sa ne gasim fericirea alaturi de persoana iubita. Si acest lucru este posibil, si chiar se intampla. Exista insa cazuri in care, relatia nu merge conform planului initial, iar cei doi parteneri se gasesc, brusc, in fata necesitatii de a lua o decizie. Despartiri fericite nu exista, deoarece o relatie inseamna o legatura afectiva intre parteneri, si indiferent cat de dureroase sunt lucrurile care se intampla intre acestia, si care in cele din urma duc la despartire, orice ruptura aduce cu sine o trauma, cu urmari mai mult sau mai putin grave.
Iar cand de pe urma relatiei a rezultat si un copil, lucrurile se complica. In multe cazuri, partenerii decid sa ramana impreuna de dragul copilului. Relatia capata astfel caracter de obligatie, cei doi au sentimentul ca se sacrifica, si in majoritatea cazurilor se tensioneaza si mai mult lucrurile, ajungandu-se, in cele din urma, la acelasi rezultat, insa cu efecte mult mai dureroase atat asupra parintilor, dar mai ales asupra copilului.
In majoritatea cazurilor de divort, copiii sunt incredintati mamei. Odata ajunsa in aceasta situatie, mama se vede pusa in fata a doua tipuri de dificultati de adapatare: a fi o femeie singura si a fi o mama singura.
In acest context, mama se confrunta cu mai multe tipuri de dificultati:
In unele cazuri, familia de origine condamna mama pentru decizia luata, pentru incapacitatea de a face compromisuri pentru a salva casnicia de la destramare. Divortul, lucru obisnuit in zilele noastre, este greu de acceptat pentru parintii de moda veche care vad in aceasta o dovada a esecului personal si inceputul unui lung sir de greutati insurmontabile, finalizat cu incapacitatea mamei de a-si reface viata intr-un mod onorabil. Si nu trebuie condamnati pentru ceea ce gandesc, deoarece au trait alte timpuri, cu alte cutume si prejudecati, carora li s-au supus. Cu timpul, pot invata sa se obisnuiasca cu noua situatie si sa sprijine mama in cresterea copilului intr-o atmosfera de acceptare si intelegere.
Brusc, mama se afla in situatia de a acoperi toate cheltuielile casei. Daca veniturile acesteia sunt modeste, se va gasi in situatia de a nu putea face fata unor nevoi proprii, si ale copilului, lucru care ii va creea frustrari, generandu-i sentimentul neputintei si diminuarea respectului de sine. Exista , desigur, posibilitatea de a castiga venituri suplimentare, gasindu-si un al doilea loc de munca. In acest caz insa, relatia cu copilul va fi afectata, deoarece mama va avea foarte putin timp la dispozitie pentru a-l petrece cu copilul, care se va simti neglijat .
Orice despartire necesita un timp de refacere, o perioada de doliu in urma pierderii suferite. In aceasta perioada, disponibilitatea mamei de a oferi afectiune copilului este extrem de redusa, situatie care va fi resimtita in mod dramatic de copil, care, pe de o parte incerca sa faca fata separarii de tata, iar pe de alta parte, incapacitatii mamei de a raspunde pe deplin nevoilor sale afective. Situatia poate capata angrenajul unui cerc vicios: copilul, simtindu-se respins, isi va respinge la randul sau mama, care se vede in situatia nefericita de a fi rejectata atat de partener, cat si de copil. De aceea, este cel mai indicat, ca in cazul divortului mama sa explice copilului (intr-un mod in care acesta sa inteleaga) care sunt motivele pentru care este trista si lipsita de interes, sa-l faca sa inteleaga ca nu este vina lui si ca aceasta stare va trece la un moment dat si nu va afecta cu nimic iubirea pe care i-o poarta. Daca copilul va intelege ca nu are nicio legatura cu tristetea mamei, se va simti securizat si va tolera mai usor distanta afectiva generata de refacerea emotionala a mamei. Pentru ca impactul sa fie mai putin dramatic, este bine ca mama sa nu renunte la ritualurile si obiceiurile avute anterior in relatie cu copilul si sa incerce sa aloce cat mai mult timp cu putinta activitatilor desfasurate impreuna.
In multe dintre cazuri, mamele ramase singure pierd, pe langa partener, si cercul de prieteni comuni. Fie ca acestia sunt pusi in situatia de a alege, si aleg in favoarea fostului partener, din diferite considerente, fie ca, datorita noului statut, mama nu se mai simte in largul sau in cercul comun de prieteni, perderea anturajului este o noua situatie care necesita adaptare si trecerea peste anumite resentimente. De asemenea, gasirea unui alt partener este un alt motiv de ingrijorare pentru mama singura, intrucat acesta trebuie sa fie capabil sa accepte in relatia sa si copilul, sa fie capabil sa ii ofere afectiune si sprijin. Din teama de a nu putea gasi pe cineva potrivit, sau de a nu fi din nou ranite, multe mame singure prefera sa isi asume acest statut si renunta la idea recasatoriei, in special in cazurile in care relatia anterioara a fost traumatizanta, extrem de conflictuala sau abuziva. Din teama de un nou esec, femeia prefera singuratatea.
Dincolo de aspectele dureroase implicate de despartire, sunt multe situatii in care se dovedeste a fi decizia cea mai inteleapta. Atunci cand partenerii se gasesc unul langa altul instrainati, cand nu mai gasesc modalitati de comunicare si consens, cand tot ceea ce i-a unit la un moment dat pare a se fi perdut, si cand orice efort comun de salvare a casniciei a esuat, probabail, cel mai intelept mod de a merge mai departe este separat. Tensiunea din cadrul cuplului nu poate fi ascunsa de ochii copilului. Atunci cand parintii nu se inteleg, ba, mai mult, sunt mai aproape de ura decat de iubire, copilul resimte energia negativa din relatie si este afectat de aceasta. De aceea de multe ori, in familiile in care parintii au o relatie tensionata, chiar daca nu se manifesta conflictul, copiii manifesta tulburari fizice sau psihologice. Cu atat mai grav, cand conflictul este manifest, cand copilul asista la certuri si agresiuni intre parinti, dezvoltarea ii este in mod dramatic afectata, cu repercusiuni pe parcursul intregii vieti, uneori greu, sau imposibil de remediat.