Orice parinte si-ar dori sa fie mereu langa copilul sau, sa il poata apara si proteja continuu. Din pacate, stim cu totii ca asa ceva nu este posibil si ca la un moment dat va veni momentul despartirii. O despartire temporara, evident. Dar daca noi stim ca nu va dura mult, poate cateva ore, poate o zi, copilul nu are de unde sa stie ca ne vom intoarce in curand, ca nu il vom lasa acolo ( la gradinita, la scoala, la rude). El se va simti abandonat, parasit, va avea impresia ca mama si tata s-au suparat pe el si il lasa singur ca pedeapsa, sau ca s-au suparat atat de tare incat il abandoneaza ca sa-si ia alt copil. Aceste ganduri pot parea ridicole pentru noi, insa ele sunt reale. Asa gandeste un copil de trei ani.

Teama de despartire este o realitate cu care multi parinti trebuie sa se confrunte zilnic. Orice educatoare de gradinita are multe de povestit despre copii care urla ca din gura de sarpe de cate ori pleaca mama, care nu vor sa vorbeasca cu nimeni sau sa manance pana nu vine mama, care se ascund sub banca si nu vor sa iasa pana nu vad un chip cunoscut.

Ziua este compromisa pentru toata lumea. Aceste situatii nu sunt numai neplacute sau jenante pentru educator si parinti. Ele sunt traumatizante pentru copii. Poate ca exista si unii copii care se manifesta atat de ciudat pentru ca sunt prea alintati, insa majoritatea se tem realmente sa ramana singuri, iar comportamentul lor reflecta starea de spirit.

Vestea buna este ca situatiile neplacute pot fi evitate cu o oarecare usurinta. Nu trebuie decat rabdare si dorinta de a face despartirea mai usoara. Cheia este separarea treptata. Orice schimbare brusca poate fi traumatizanta pentru orice persoana, de la copiii mici pna la adulti. Gandeste-te numai cat de dureroasa este despartirea de un iubit sau divortul de sot. Cam asa percepe copilul despartirea de mama, caci el nu stie ca te vei intoarce sau cand te vei intoarce. Pentru ca schimbarea sa nu mai fie atat de grea, va trebui introdusa in viata copilului incetul cu incetul.

Cum facia asta? Il lasi singur putin cate putin, mai intai 5 minute, apoi 10 minute, o jumatate de ora si tot asa. Singur inseamna, evident, in compania unui alt adult decat mama si tata.

Va pregatiti pentru gradinita? Atunci „exercitiile de singuratate” sunt cu atat mai importante. Gradinita este un mediu nou, cu persoane noi, atat copii cat si adulti in pozitie de superioritate. Practic este un mediu in care nimic nu e familiar, nici o figura, niciun obiect, niciun loc.

Uneori vizitele repetate la gradinita sunt de ajuns. Cu 2-3 luni inainte de inceperea cursurilor faceti cate o vizita saptamanala la noua gradinita. Fa pe ghidul pentru micutul tau si arata-i unde va sta, unde se va juca, unde va lua gustarea. Este foarte necesara aceasta perioada de acomodare. Copiilor le place rutina, le place sa cunoasca locurile in care sunt, persoanele din jurul lor si ceea ce urmeaza sa se inmtample. Daca la gradinita nu cunoste persoanele din jur, macar locul in sine ii va fi familiar si se va simti, din acest punct de vedere, in siguranta. Incep cursurile si nu mai ai timp pentru vizite? Atunci fa-ti timp si stai cu cel mic la gradinita 20-30 de minute pe zi. Nu-l abandona acolo. Stai cu el in clasa si zambeste-i. Va sti ca mama este acolo si va putea sa se concentreze pe activitatile sale. La un moment dat va fi atat de absorbit de jucarii, noii prieteni si noile experiente incat nici nu-si va mai da seama ca ai plecat. 

Cel mai mare ajutor insa, i-ar putea veni copilului din partea educatorei. O figura cunoscuta si binevoitoare intr-un mediu nou, poate sa faca minuni, mai ales daca acea persoana este cea aflata in pozitie de autoritate. Atunci cand este posibil copilul trebuie sa cunoasca educatoarea inaintea primei zile de cursuri, pentru a capata incredere in ea si a se simti in largul sau alaturi de ea. De altfel si educatoarea trebuie sa cunoasca micutul, pentru a sti care ii sunt particularitatile comportamentale. De-ar exista intotdeauna timp si dispozitie pentru asa ceva… 

Celor mici nu le e intotdeauna usor sa-si ia ramas bun de la parinti. Invata cum sa faci aceste momente mai usoare pentru copilul tau si cum sa le folosesti pentru a creea o legatura mai puternica intre voi.

Trebuie sa fi vazut cel putin odata o scena de despartire. Copilul tipa „Nu ma lasa aici, vreau acasa” in timp ce mama lui, jenata si trista incearca sa-i desfaca manuta inclestata pe maneca ei. Oricat i-a explicat ca o sa o revada seara, ca o se simta bine la gradinita, mama n-a scapat de aceasta scena.

Desi o relatie puternica cu parintii ii ajuta pe copii sa accepte despartirea mai usor, primele despartiri de lunga durata pot fi adevarate provocari, atat pentru copil cat si pentru parinte. Incepand cu varsta de sapte luni, cand copilul incepe sa-si recunoasca parintii, el va suferi de fiecare data cand mama sau tata ies pe usa. Sugarii isi strang mama cu putere cand simt ca ea se pregateste de plecare.

Teama de despartire poate fi mai mare la copiii mai retrasi si timizi, care suporta cu greu schimbarile. Ei pot avea sentimente de furie, vina, gelozie, confuzie ai teama. Prescolarii despartiti de parinti se vor simti parasiti si isi vor exprima sentimentele prin plans, comportamente agresive si „mofturi”. Iata ce poti face pentru ca pustiul tau sa nu sufere din cauza despartirii.

Paturica sau jucaria preferata a copilului trebuie sa fie mereu in preajma, caci il vor face sa se simta in siguranata si ii vor da incredere in el insusi. Copiii care au asemenea obiecte in preajma plang mai putin si sufera mai putin atunci cand sunt despartiti de parinti. De asemenea, ei sunt capabili sa exploreze ceea ce se afla in jurul lor, sa invete si sa se concentreze asupra sarcinilor pe care le primesc.