Jurnalist NN 

Traim in tara lui Decebal, a lui Eminescu si a lui Brancusi, in tara padurilor de brad si a lanurilor de grau stropite cu maci rosii... Tara in care iarba verde crestea nestingherita pe campurile nesfarsite si holdele se coceau sub mangaierea placuta a soarelui.

Dar parca iarba nu mai este atat de verde si nici macii atat de rosii... Iar galbenul lanurilor ne aminteste de seceta vremurilor care nu mai au rabdare cu noi. Nu mai radem cu atata pofta si nici nu mai dormim atat de linistiti noaptea, pentru ca imaginea viitorului copiilor nostri nu ne da pace.Credem si speram ca ne va fi putin mai bine daca alegem strainatatea. Plecam fara sa privim inapoi si refuzam sa auzim tipetele de durere ale sufletului nostru inlacrimat. Banii castigati acolo, cu truda si cu umilinta, ne vor folosi atunci cand ne vom intorce acasa. Numai acest gand ne ajuta sa mai uitam departarea si sa nu mai numaram orele ramase pana la revenirea pe pamantul romanesc.

Citim si recitim de zeci de ori scrisorile sosite de acasa, apoi le impaturim cu grija si le purtam in buzunarul de la piept, aproape de inima. Ascultam la telefon, cu rasuflarea intretaiata de emotie, soaptele copiilor care ne asteapta in tara si care nu mai vor jucariile si dulciurile de la noi, ci ne vor doar pe noi...Ne uitam, cu privirea golita de expresie, la pozele celor dragi. Cand ii vom revedea si cand le vom putea promite ca nu mai plecam nicaieri, ca nu-i mai parasim niciodata?Numaram adesea banii castigati dupa orele istovitoare de munca. Ne este teama ca nu am castigat destui si ca vom fi nevoiti sa petrecem multi ani de-acum incolo departe de cei iubiti. Ne intalnim acolo cu alti romani, ascultam muzica romaneasca, gatim mancare traditionala romaneasca, vorbim romaneste, incercam sa ne simtim ca acasa intr-un loc care nu va fi niciodata casa noastra!

Parca ne gadila narile mirosul de paine coapta in vatra, auzim sfaraitul sarmalelor pe foc si vedem cu ochii mintii familia adunata in jurul mesei de Craciun. Ne este dor de aleile din parc, de banca din fata blocului, de vecina ursuza care scotea capul ciufulit pe fereastra si ne certa de multe ori fara motiv, de gogoseria din piata, de floraresele de la coltul strazii, de gratarele cu mici din targ si de privirea severa a doamnei invatatoare...Ne este dor de tot ceea ce inseamna Romania, tara in care ne-am nascut si in care am crescut, invatand sa iubim dreptatea, adevarul, bunul simt, onestitatea, toleranta, prietenia. Am vrea ca si copiii nostri sa fie mandri de Romania, de frumusetile si de valorile ei, de trecutul, de prezentul si de viitorul ei.

Ne-ar placea sa nu fi plecat si sa nu mai suspinam in fiecare clipa in care ne amintim de tara noastra si de oamenii ramasi acolo. Am dori sa nu ne mai rasune in urechi aceleasi intrebari obsesive care ne rascolesc tot timpul. Unde am gresit? Cat de mult am gresit? Cui am gresit atat de mult incat suntem condamnati la pribegie? Cum poti sa traiesti la mii de kilometri departare de casa? Pana cand? Unde este Romania de altadata, tara lui Decebal, a lui Eminescu si a lui Brancusi, a padurilor de brad si a lanurilor de grau? Unde este iarba cea mai verde?

Un articol scris de lauraiorga, membru NN