Jurnalist NN 

Azi mi-a fost dor de mami. Tare dor. Ma dor manutele si piciorusele, nasucul imi curge, sunt fierbinte si rosie la fata, dar nimeni nu observa. Toata lumea pare preocupata de altceva. Tipete, plansete, strigate destul de neobisnuite pentru mine, usi trantite si apoi liniste. Stau cuminte si astept sa vad ce se intampla. Of, mi-e atat de dor de mami... Si nu mai vine.

De cateva ori tati a venit la patutul meu, suparat si obosit. Incep sa plang de tristete, mai ales cand vad cum ma priveste... si nu ma ia in brate sa ma faca sa zambesc, cum face de obicei. Intru in panica, mai ales ca m-am udat deja si ma simt tare rau. In astfel de cazuri mami stia precis ce ma deranjeaza si rezolva imediat problema. Mi-e fomica. Pesemne ca si-au dat si ei seama ca trebuie sa pap, caci cineva imi da biberonul si incep lacom sa sug... Imi ridic intr-un final privirea. Nu, nu e mami, e bunica, care ma priveste cu dragoste, printre lacrimi. E suparata si ea. Eu o vreau pe mami si mami nu mai vine...

M-am speriat de-a binelea. S-a facut noapte si ziua iar si mamica mea draga tot nu a aparut. Tati si bunica vin pe rand langa patutul meu, dar mi se pare ca in casa este mult mai multa lume. Cum sa fac ca ei sa priceapa ca mami trebuie sa vina langa patutul meu, sa ma aline, sa ma ia in brate, sa-mi vorbeasca asa cum numai ea stie sa o faca, sa-mi cante, sa ma invete sa tin cuburile bine in mana, sa se joace cu mine prin toata casa si sa ma tina de manute cand vreau sa pasesc...

Am inteles ce se intampla. Mamica mea e bolnavioara si tati nu a mai ras de multa vreme. Nu mai vad zambetul acela al lui, fata fericita si toata fiinta lui radiind ca atunci cand o vedea pe mami cu mine in brate. E obosit, neingrijit si ma zgarie cu barba aceea mare cand ma saruta. Ma cuprinde o frica teribila. Daca mami a mea moare? Daca nu mai este langa mine? Daca nu va mai veni si nu voi mai avea dragostea ei? Eu ce ma fac fara ea si unde voi mai gasi atatea cuvinte alinatoare, privire atat de incarcata de dragoste si atata devotament? Ca stiu ca sunt pe lume si copilasi fara mamici pe care toata lumea ii plange, dar nimeni nu se intereseaza de ei decat de Craciun... O stiu, ca l-am auzit pe tati vorbind despre copilasi abandonati, fara de mama si fara de noroc. Nu, nu vreau sa renunt la viata mea fericita de bebelus! Nu o vreau pe bunica, nici pe tati nu-l mai doresc ca inainte. El nu e complet fara mamica mea, singura care stie ce vreau, ce-mi place si cat de neajutorata sunt! O vreau pe mamica mea...si ea tot nu vine...

E duminica. Ar trebui sa fie zi de sarbatoare, de liniste si pace in casa noastra. Nu este totusi. Iar usi trantite, zgomote si... din nou pace. Oare a murit mamica mea? Cu rasuflarea taiata astept si incep sa plang. Jucariile ma plictisesc, caruselul ma enerveaza. Imi intorc fata spre perete. Ce ma fac acum fara mama?

O mana ma mangaie incetisor si ma intorc neincrezatoare. Ochii mamei ma privesc incercanati, dar fata ei palida este zambitoare si plina de dragoste... dragostea aceea, atat de cunoscuta mie, unica in lumea mea si in lumea intreaga!. E mama mea, s-a intors la mine! Febra imi scade, naduselile ma lasa, tristetea ma paraseste, frica dispare si toata fiinta mea se indreapta catre ea, nespus de fericita! Si o aud strigandu-l pe tati: "Vino repede, sa vezi cum a intins manutele spre mine!"

Tati e iar fericit, zambeste asa cum stie el sa o faca atunci cand ma vede in bratele ei...

Un articol scris de mariela, membru NN