Jurnalist NN 

Am atatea ganduri, nelamuriri si semne de intrebare in capsorul meu fara par incat trebuie pesemne sa le scriu pe toate pe hartie… Dar cum nu prea stiu sa tin in mana chestia asta cu care am vazut ca scrie mami, si peste care mai degraba as da cu limba, mai bine vi le spun acum… Daca nu uit cumva ceva, ca mintea mea inca nu e dezvoltata asa cum trebuie, iar memoria este de scurta durata. Nici pe tati nu-l recunosc din prima, cand intra pe usa aceea mare… Trebuie sa fac eforturi mari de tot sa-mi amintesc de unde il stiu.

Pai, sa va spun ce mi-au facut inca de la inceputul firavei mele vieti. In primul rand m-au scos din cuibusorul meu cald si plin de suntete armonioase. Stateam asa bine langa inimioara mamei mele si ma bucuram din plin de mangarierile ei, de vorbele ei, de muzica ei! Mai auzeam cate o voce, dar o tin bine minte pe cea mai draga si apropiata mie. Si m-au scos din lumea mea roza, calda si umeda. M-au adus undeva la frig, simteam ca mi se increteste pielea pe mine si a trebuit sa deschid gura sa respir. Eram purtata pe brate si mi se facuse tare rece. Am simtit ca trebuie sa ripostez si am urlat cat m-au tinut pe mine puterile. Curios! Pentru chestia asta mi-au dat o nota si... of! dupa indelungi asteptari, m-au pus in niste brate. Asa mai da! Regasesc confortul pierdut, caldura si mangaierile. Si vocea… ah! E vocea mea preferata. E mama mea, care nu stiu ce face de se uita asa la mine si ii curge apa din ochi… Ce frumos imi zambeste…si imi vorbeste…si tare imi vine sa inchid ochii de placere. Ceea ce si fac.

Zgomote in jurul meu. Ma leagana ceva atat de placut, dar nu sunt bratele mamei mele. Cred ca sunt in masina taticului meu. Misc din picioruse. Acum imi amintesc. Si cand eram in cuibul meu simteam ca ma leagana asa placut… si dormeam asa de bine! Spre marele meu regret, leganatul se opreste, iar bratele ma parasesc. Stau acum pe un alt soi de cuibulet, tot roz, dar plat, cu perdeluta si cu o chestie care se misca prin fata ochilor mei, in cerc. Si parca se aude si muzica. Cred ca e patutul meu. Mama ma priveste cu dragoste si… iata-l si pe taticul meu. Si lui ii curge apa pe obraji. As mai sta asa un pic sa ma uit la ei, dar simt ceva in stomacul meu, cred ca trebuie sa incep sa plang. Si plang si plang pana cand un miros binecunoscut isi face simtita prezenta. Gura mi se astupa, nu mai pot respira dar simt ceva ciudat pe limba. E asa de bun! Sa incerc sa inghit ceva!

Fac nani. Simt ceva umed pe mine, mi-e cam frig, dar mami stie si vine sa ma dezbrace. Si iar simt ceva in stomac. Cred ca trebuie sa pap ceva, altfel…

Sa stiti ca nu e usor sa fii bebelus. Nu ai voie sa stai linistit deloc! Tot timpul vine mami, ma dezbraca si iar ma imbraca, da cu ceva praf pe mine, uneori ma uda, mi se face frig…ma tine de maini ca nu ma pot misca, nu pot sa plang in voie ca imediat mi se astupa gura, de dormit trebuie sa dorm cand vor EI, toata ziua sunt pupata, imbratisata si sufocata aproape de privirile celorlalti, care uneori se dovedesc a fi prea multi pentru mine… Acum am mai crescut. Nu mai pap doar lapte, ci o chestie care la inceput imi placea, acum nu o mai vreau. Trebuie sa deschid gura de cate ori mi se da cu lingurita aia pe la buze, trebuie sa beau ceai si nu mai stiu ce acrisor chiar daca nu mi-e sete (ca oricum cand mi-e sete nu-mi dau nimic), ma doare burtica si pentru asta sunt indopata cu fel de fel de “lapticuri”, sunt plimbata din brate in brate, pe cand eu as sta cuminte in cuibusorul meu si as face nani si… ce sa va mai spun? E greu sa fii bebelus si sa fii la inaltimea asteptarii celorlalti!
Doar masajul pe care mi-l face mami imi place. Cald, lin, mangaietor. As sta toata ziua asa, cu funduletul in sus si m-as uita pe geam, la lumea care trece pe strada… pe doua picioare! Eu de ce nu pot? Uneori ma chinui sa ma ridic si eu pe ale mele, dar mami ma aseaza in fundulet, intre niste chestii moi pe care ei le numesc “perne”. Si imi dau si jucarii, dar eu nu le suport. Imi place doar degetelul meu, pe care din pacate mami mi-l scoate imediat, refuzandu-mi chiar si placerea asta.

Cu toate acestea, invat cate ceva in fiecare zi. Stiu ca EA e mama mea, ca el e taticul meu, ca patutul meu este confortabil, dar tot langa mami dorm, ca nenea doctorul este el nesuferit, dar am scapat de tuse, ca “albul” de afara se numeste zapada si ca apa care curge pe obrajii mamei mele cand sunt bolnavioara se numeste… lacrima.

Articol scris de mariela, membru NN