Cauta:
Grija zilnica pentru copil - partea III

Grija zilnica pentru copil - partea III

Data: 08.08.2007

Grija zilnica pentru copil - partea III

Sfaturi pentru o schimbare sigura si rapida a scutecului:
  • Inainte de a va ocupa de sugarul dumneavoastra, indiferent din ce motiv, fie ca sa va jucati cu el, fie ca sa-l schimbati, prioritatea principala trebuie sa fie spalatul mainilor.
  • Temperatura din camera trebuie sa fie de aproximativ 20 C si mediul placut, pentru ca sugarul sa fie mai relaxat si sa aiba o buna dispozitie. Este practic si util ca aproape de pat sau pe masa de schimbat sa existe intotdeauna tot ce va este necesar pentru schumbarea scutecului: un scutec, un prosop, crema si hainute de schimb, pentru a nu pierde timp si pentru a nu exista pericolul ca sugarul sa alunece si sa cada.
  • Asezati o saltea moale, impermeabila si subtire, pe pat sau pe masa de schimbat ca sa protejati suprafata de lichidele care se pot varsa.
  • Dupa ce spalati copilul cu apa calduta sau, daca aceasta nu este posibil, dupa ce il stergeti cu o bucata de vata umeda, ungeti-l daca este necesar, in zona fesiera si a organelor genitale, cu o crema protectoare impotriva iritatiilor. Partea din fata a fiecarui scutec se deosebeste de partea din spate. Dupa ce fixati scutecul pe copil, prindeti-l la capete. In cazul pierderii de auto-colante, aveti grija ca mainile dumneavoastra sa nu aiba crema, altfel nu se vor lipi. Avantajul sistemului de prindere cu arici este acela ca scutecul se poate desface de mai multe ori (pentru verificare) si crema care poate ramane pe mainile dumneavoastra, nu impiedica deloc fixarea.
  • Nou-nascutii sunt incapabili sa se adapteze la schimbarile de temperatura ale mediului; deci este bine ca schimbarea scutecului sa se faca in timp foarte scurt.
  • Preocupati-va sa aveti intotdeauna o rezerva de scutece.
Iritatii

Amoniacul pe care il contine urina poate irita pielea sugarului, daca ramane pentru multa vreme in contact cu pielea sensibila a acestuia, in timp ce fecalele sursa de bacterii, provoaca iritatii si eczeme daca nu sunt indepartate rapid. Sugarul care se hraneste cu lapte praf este mai expus la iritatii, deoarece bacteriile se dezvolta in special in mediul alcalin, cum este cel al scaunelor rezultate in urma alimentatiei cu lapte praf.

Aproape in toate cazurile se observa ca, in ciuda unei ingrijiri corespunzatoare, sugarul se poate irita usor,pielea lui inrosindu-se. Cel mai corect si mai eficient sfat este sa lasati copilul fara scutec cat de mult timp si bineinteles daca este cald. Cand conditiile permit, e bine sa fooositi cremele pe care le recomanda medicul.

O iritatie simpla se vindeca de obicei in 3 zile. Daca problema persista sau sugarul are eczeme, basici sau alte tipuri de dermatite, este necesara consultarea medicului pediatru.

Crema

La schimbarea scutecului poate fi necesara folosirea unei creme pentru protejarea pielii sugarului: ulei de floarea soarelui (sterilizat prin fierberea sticlutei cu ulei intr-un vas cu apa timp de 15 - 20 minute) innoit saptamanal sau unguent de galbenele sau produse cosmetice, speviale pentru sugari. Nu folositi unguente care contin cortizon sau antibiotice! In timp ele pot provoca multe neajunsuri. Dupa primele trei luni de viata, folosirea cremei nu mai este atat de necesara,utilizandu-se numai in caz de iritatii.

Servetelele umede pentru sugari

Este cel mai la indemana si cel mai simplu mod de curatare, cu actiune calmanta. Servetelele pentru sugari sunt confectionate dintr-un material moale si rezistent, impregnat cu o lotiune. Sunt foarte practice si usureaza ingrijirea copilului in afara casei.

Baia

Imbaierea sugarului reprezinta o parte din grija si atentia zilnica stricta care contribuie atat la igiena corporala, cat si la cresterea rezistentei la frig, la boli; totodata are efect psiho-afectiv important.
Cei mai multi sugari iubesc apa si se bucura la contactul cu ea. Se calmeaza, se relaxeaza si o considera un joc; poate le aminteste si de viata din uterul mamei cand ei pluteau in lichidul amniotic.

In primele zile, grija pentru igiena corporala a nou-nascutului se limiteaza la spalarea locala, in special in zonele care se murdaresc mai mult, cum ar fi mainile, fata, gatul, subsuoara si zona scutecului. Pentru aceasta se foloseste un prosop umezit cu apa calduta sau o bucata de vata umezita.

Spalarea locala se recomanda si pentru copii mai mari care de multe ori refuza cu incapatanare sa faca baie. Prefera siguranta si caldura pe care le ofera hainutele, de care nu sunt dispusi sa se desparta.
Cand sugarul incepe sa mearga in genunchi, baia devine o necesitate zilnica. Ajuta la respiratia pielii si la circulatie, dar il si relaxeaza.

Folosirea caditei de plastic, in special cand sugarul este foarte mic sau foarte nervos si controlul miscarilor acestuia devine dificil, face ca baia sa fie o operatiune usoara. Avantajul consta in evitarea temerilor fata de o cada normala, al carei volum poate sa sperie la inceput copilul si sa-i creeze nesiguranta la baie.

Apa trebuie sa fie calduta si adancimea de 10 cm. Temperatura apei se controleaza practic cu cotul sau la incheietura mainii. Adaugarea apei nu trebuie sa se faca atunci cand copilul se afla in cadita.


Read the English version of this article: Daily Child Care - Part III
Adauga un comentariu in forumul la cafenea
Comentarii
0 comentarii
[ cont nou ]    [ parola mea ]

Tine-ma minte
Contul meu