Dezavantajele inducerii

Exista dovezi in continua crestere care demonstreaza ca inducerea electiva a travaliului nu este lipsita de risc.

  • Prematuritatea
    Una dintre problemele ridicate de inducere este ca data probabila de nastere nu este exacta. Daca exista o eroare de 2 saptamani in calcularea datei probabile de nastere, o femeie programata pentru inducere la 38 de saptamani poate avea o sarcina de numai 36 de saptamani.

Dr. Michael Kramer de la Universitatea McGill din Montreal si colegii sai au examinat 4,5 milioane de nasteri din Statele Unite si Canada in timpul anilor 1990. Intr-un studiu publicat in Jurnalul Asociatiei Medicale Americane (JAMA) in august 2000, cercetatorii au concluzionat ca bebelusii nascuti cu numai cateva saptamani
mai devreme  la 34 pana la 36 de saptamani  au fost de 3 ori mai predispusi la complicatii letale in timpul primul an de viata decat nou-nascutii la termen.

„Este posibil ca obstetricienii sa perceapa inducerea ca fiind lipsita de riscuri si de aceea nu evidentiaza in mod corepunzator riscurile si beneficiile”, spunea Dr. Kramer intr-un interviu anterior. Cercetatorii de la Universitatea Texas Southwestern, Centrul Medical din Dallas Texas, din cadrul programului Complicatii si Nasteri Cezariene, au studiat de asemenea rezultatele sarcinii in functie de saptamana de gestatie.

Dupa examinarea a mai mult de 56.000 de sarcini si rezultatele lor la 40, 41 si 42 de saptamani, Dr. James Alexander si colegii sai cercetatori au ajuns la concluzia ca Inducerea travaliului pe principii de rutina la 41 de saptamani creste complicatiile din timpul travaliului si nasterea operativa fara vreo imbunatatire semnificativa a rezultatelor neo-natale. Cercetatorii Grupului pentru Sarcina si Nastere de la Cochrane, o sursa de informatii respectata la nivel mondial in ceea ce priveste ingrijirea pe baza de dovezi, au fost de acord cu aceasta concluzie.

Referindu-se la sarcinile supra-purtate, ei au declarat: „O politica de inducere de rutina la 40  41 saptamani in sarcina normala nu poate fi justificata prin examinarile restrictive… odata ce durata sarcinii a ajuns cu certitudine la 41 de saptamani complete, femeile care aleg sa le fie indus travaliul ar trebui sa li se ofere cea mai buna metoda de inductie disponibila.”

  • Cresterea necesitatii pentru interventii
    In completarea la cresterea riscului pentru o usoara prematuritate si a nasterii cezariene, travaliul indus creaza adesea necesitatea unor interventii medicale suplimentare. In multe cazuri, daca mama a avut o inductie, va avea nevoie de o IV si de monitorizare electronica fetala continua. In multe spitale, va fi nevoie sa stea in pat sau foarte aproape de pat. Ca rezultat, este posibil ca ea sa nu poata ajuta la progresia travaliului mergand libera sau schimband-si pozitiile ca raspuns la contractiile travaliului. Mama poate sa fie incapabila sa beneficieze de avantajele unei bai calde sau a unui dus card pentru a reduce durerea contractiilor din travaliu. Contractiile induse artificiale au apogeul mai devreme, de cele mai multe ori, si raman intense mai mult timp decat contractiile naturale, crescand nevoia de medicatie pentru ameliorarea durerii a mamei.
  • Dezavantaj Psihologic
    Travaliul indus, in special atunci cand nu este indicat medical, poate transmite mamei un mesaj puternic care ii spune ca organismul ei nu functioneaza asa cum ar trebui  ca are nevoie de ajutor pentru a incepe travaliul. Acest mesaj, alaturi de cresterea necesitatii interventiilor medicale, pot descreste increderea unei mame in abilitatea ei de a naste.
    Temerile CAOG cu privire la cresterea ratelor de inducere.

Intr-un articol de presa publicat in Iunie 2002, Colegiul American de Obstetrica si Ginecologie a atribuit cresterea dramatica a numarului de induceri, in parte, presiunii din partea pacientelor, convenientei medicilor, disponibilitatii largi a agentilor de inmuiere a cervixului si temerilor legale.

Intr-un comentariu din numarul din iunie 2002 al revistei de Obstetrica & Ginecologie, autorii recomandau o „abordare precauta” cu privire la inducerea [electiva] examinarile clinice vor putea valida o utilizare mai liberala a inducerii travaliului.

Recomandarile din partea Lamaze International

Lamaze International recomanda nici sa nu alegeti inducerea si nici sa nu acceptati sa vi se induca travaliul decat daca este cu adevarat o motivatie medicala. Un bebelus mare sau chiar „foarte mare” nu sunt indicatii medicale pentru inducerea travaliului la o femeie ne-diabetica.

Permitand corpului vostru sa intre spontan in travaliu, aproape intotdeauna este cel mai bun mod pentru voi ca sa stiti ca bebelusul este gata sa se nasca. Interferand cu sau inlocuind hormonii naturali care orchestreaza travaliul, nasterea, alaptarea si atasamentul maternal pot avea consecinte pe care noi inca nu le putem intelege cu adevarat. Simtind contractiile naturale produse de propria voastra oxitocina creste libertatea pe care o aveti si o simtiti pentru a raspunde corespunzator contractiilor, prin plimbare, schimbarea pozitiilor si bai in cada sau dusuri.