Deficienta reprezinta orice pierdere, orice dereglare de structura sau functie psihologica sau anatomica. Deficienta implica exteriorizarea starii patologice la nivelul unui organ oarecare.

Principalele categorii de deficiente sunt cele intelectuale, psihice, de limbaj si vorbire, auditive, oculare, viscerale, ale aparatului de sustinere, estetice, ale functiilor generale.

In cazul copiilor cu deficiente oculare, diagnosticarea cat mai timpurie si stabilirea unui diagnostic sunt foarte importante pentru evolutia ulterioara a bolii pentru ca permite instituirea timpurie a tratamentului adecvat, a tehnicilor de stimulare vizuala si a masurilor compensator terapeutice. Un alt aspect foarte important este acela ca se pot institui masuri de consiliere si educare psihosociala a familiei.

Pentru stimularea vizuala la varstele mici sunt des folosite:

  • Scara Brunet-Lezine
  • Reperele probelor piagetiene de nastere a inteligentei la copii.
  • Scara etalonata de la 0 la 6 ani de Denise Taylor, care releva diferitele particularitati ale vederii, ale modului de a privi in diferite activitati zilnice, putandu-se transforma in egala masura atat intr-un sistem de evaluare a tulburarilor de vedere cat si intr-un ghid de stimulare precoce a restantelor de vedere ale copilului mic.

Dezvoltarea organizarii perceptiv–vizuale trece prin etape diferite calitativ, care dupa J.Piaget sunt astfel:

A.Perioada senzorio-motorie

  • prima etapa – 0-4 luni
  • a doua etapa – 4/5 – 10/12 luni
  • a treia etapa – 12 luni-2 ani

B.Perioada inteligentei reprezentative

  • prima etapa 2-4 ani
  • a doua etapa 4-7 ani
  • a treia etapa 7/8 ani si mai departe.

Pe masura ce se dezvolta, activitatea perceptiva devine o sursa de transformari si  anticipari de analiza. Educatia vizuala trebuie inceputa de timpuriu chiar si in conditiile vederii normale pentru ca reflexele vizuale devin baza viitoarelor scheme perceptive.

In cazul deficientei vizuale este nevoie de o stimulare vizual-perceptiva organizata.
Copiii cu vederea slaba care sunt tratati ca vazatori, carora li se asigura conditii bune de stimulare vizuala si care sunt incurajati sa foloseasca vederea, isi dezvolta un grad de eficienta vizuala mai inalt decat cei care avand aceeasi acuitate sunt tratati ca fiind orbi.

Dezvoltarea functiei vizuale este progresiva si implicit exercitiile trebuie sa fie adaptate varstei. (Rosemary O–Brien):

  • pentru 0-6 luni: urmarirea cu privirea a unui obiect in miscare
  • pentru 7-10 luni: coordonarea vizual-motorie si manuala
  • pentru 12-18 luni: cautarea cu privirea a obiectelor solicitate
  • pentru 18 luni: recunoasterea elementelor unor obiecte sau imagini, paralel cu formarea schemei corporale.

Particularitatile care pot aparea in dezvoltarea fizica si psihica a deficientilor vizuali sunt conditionate de felul in care organismul lipsit total sau partial de una din modalitatile senzoriale principale se adapteaza mediului de viata. Consecintele secundare negative pot fi prevenite sau combatute printr-o educatie corespunzatoare.

Surditatea reprezinta o alta piedica in dezvoltarea normala la copii datorita neinsusirii limbajului ca mijloc de comunicare.
Depistarea si diagnosticarea precoce a surzeniei constituie primul semnal de alarma al familiei in vederea organizarii educatiei auditive, a invatarii limbajului si comunicarii, a exersarii cognitiei si a intregului potential psihic al copilului.

Depistarea disfunctiei auditive se face imediat dupa nastere si in mod mai precis cu cateva luni mai tarziu, odata cu mielinizarea fibrelor nervoase. Aparatul auditiv, structurile nervoase ale urechii interne sunt bine conturate din luna a VI-a a dezvoltarii intrauterine a fetusului, dovada sta in faptul ca prematurii (6-7 luni), dupa nastere reactioneaza la zgomote prin clipirea pleoapelor.

Multe gravide in lunile VI-IX afirma ca traiesc un disconfort in cazul in care audiaza un concert zgomotos din cauza fatului care da semne de agitatie. Daca muzica este lenta miscarile fatului sunt line, calme.

Depistarea surzitatii se realizeaza in familie, iar diagnosticul se pune de catre specialist pe baza de observatii si test. Masurarea auzului la neonatali este imprecisa datorita imaturitatii aparatului auditiv. Totusi, chiar nedezvoltat la nastere este capabil sa reactioneze difuz la sunete puternice (60-100 db). Auzul functioneaza si se perfectioneaza treptat in primele luni dupa nastere.

Reactia la sunet la sugari este urmatoarea:

  • 3-6 luni – la localizare destul de bine, rosteste silabe (ma, ta, ba, da)
  • 6-9 luni – raspunsuri la localizare exacte, intelege intentiile interlocutorilor: mangaierea, reprosul.
  • 1 an – raspunsul la vorbire simpla (pa pa)
  • 1,6 ani – intelege ordine simple
  • 1,9 ani – selecteaza obiecte familiare la cerere
  • 2 ani – dupa 2 ani apar si posibilitatile de aplicare a audiometriei

Probele de testare a auzului sunt testul Baby metre, se aplica la neonatali si presupune emiterea unor stimuli sonori intensi care declanseaza reflexe arhaice.

Bibliografie:

  1. Evaluarea si educarea pshicomotricitatii, Ioan Dorin Radu, Gheorge Ulici, Editura Fundatiei Humanitas, 2003
  2. Psihopedagogie speciala, Ilie Stanica, Mariana Popa, Doru Vlad Popovici, Ed Pro Humanitatea, Bucuresti 2001
  3. Handicap Readaptare Integrare, Editura Bucuresti, 1998
  4. Deficientele senzoriale din perspectiva psihopedagogiei speciale, Anca Rozorea, Ed Ex Ponto

Va urma