|
Autor: Echipa NN
Daca in primele saptamani de viata zambetul nou-nascutului nu este decat un gest reflex, evolutia surasului in urmatoarele 12 luni este spectaculoasa. Acesta va ajunge sa exprime placere, intentia de a comunica cu dumneavoastra sau chiar manifestarea spiritului glumet al micutului.
0-6 saptamani
Primul zambet il veti surprinde, probabil, in timpul somnului nou-nascutului. Explicatia este ca, in timpul starii REM de somn, organismul trece prin modificari de natura psihologica, un efect al acestora fiind activarea unor reflexe. Printre ele, zambetul.
6-8 saptamani
Bebelusul va incepe sa zambeasca pentru ca anumite lucruri ii provoaca placere: mangaieri, vocea sau chipurile celor apropiati. Acest zambet este o reactie la o experienta senzoriala, si nu un raspuns de natura sociala.
2-3 luni
Pana acum, zambetul bebelusului dumneavoastra nu era decat o reactie interioara la lucrurile care ii atrageau atentia. De acum inainte, bebelusul va zambi la vederea dumneavoastra sau atunci cand scoateti sunete amuzante. De asemenea, el va incepe sa inteleaga ca, daca zambeste, va obtine o reactie identica de la dumneavoastra.
6 luni
Desi bebelusii se dezvolta fiecare in propriul sau ritm, iar unii sunt, pur si simplu, mai zambareti decat altii, pana la aceasta varsta aproape toti sunt experti in zambete. Acum este perioada in care bebelusul va zambi indiferent de ce veti face. De asemenea, bebelusul va zambi tuturor celor pe care ii vede, daca observa ca primeste un raspuns.
9 luni
Bebelusul incepe sa inteleaga ca mamica lui este speciala si o va diferentia clar de alti oameni. El nu va mai zambi tuturor, fara discriminare, ci va fi mai reticent cu strainii. Acesta este, de fapt, un semn de dezvoltare sanatoasa.
12 luni
Pe masura ce bebelusul dumneavoastra incepe sa reproduca sunete, dezvoltandu-si capacitatile lingvistice, se formeaza si simtul umorului. Bebelusii aflati la varsta aceasta rad de se prapadesc daca scoateti sunete amuzante. Atunci cand el considera ca ceva este amuzant, vrea sa obtina o reactie din partea dumneavoastra, asa ca puteti rade impreuna.
Adauga un comentariu la acest articol (0 comentarii)
|